Țara în care Starbucks a lansat o băutură inedită: latte cu aromă de porc. „Mâncatul de carne înseamnă prosperitate în anul care vine“

0
Publicat:

Starbucks își surprinde clienții din China cu o nouă ofertă neconvențională: latte cu aromă de porc. Această băutură inedită a fost lansată cu ocazia Anului Nou Lunar și promite o experiență gustativă cu totul aparte.

Pork Latte, sortimentul inedit de băutură, lansat de Starbucks în China FOTO X (Twitter)
Pork Latte, sortimentul inedit de băutură, lansat de Starbucks în China FOTO X (Twitter)

Mâncatul de carne înseamnă prosperitate în anul care vine”, au declarat reprezentanții Starbucks într-o postare pe platforma de socializare Weibo, potrivit CNN.

Astfel, compania dorește să aducă o notă tradițională de sărbătoare în lumea cafelei, combinând obiceiurile culinare specifice Anului Nou cu aromele reconfortante ale cafelei.

Conținutul băuturii

Latte-ul cu aromă de porc, numit „Abundant Year Savory Latte”, este o îmbinare ingenioasă între sosul Dongpo cu aromă de porc, espresso și lapte aburit, completat cu un strop de sos de porc și bucăți de carne de piept de porc.

Această băutură neobișnuită este disponibilă la prețul de 68 de yuani (aproximativ 9,45 de dolari) și poate fi savurată în magazinele Starbucks Reserve din întreaga țară.

Fotografiile băuturii, postate pe Weibo de către Shanghai Starbucks Reserve Roastery, au un aspect mai tentant decât ne-am fi imaginat: cu un strop de sos roșu închis deasupra spumei de latte și o felie pătrată de carne de porc pe o frigăruie care se sprijină pe marginea cănii.

Părerea consumatorilor

Această inițiativă a primit deja reacții mixte din partea consumatorilor chinezi. Unii au apreciat curajul Starbucks de a experimenta cu arome noi și au lăudat gustul bogat și inedit al băuturii.

Pe de altă parte, alții au fost mai sceptici, arătând că prețul ridicat și combinația neobișnuită i-au determinat să își pună semne de întrebare în privința achiziționării.

Pentru 67 de yuani, aș putea mânca o farfurie de carne de porc înăbușită, apoi să merg la Luckin și să beau două latte”, a scris un utilizator Weibo, făcând referire la Luckin Coffee, startup-ul chinez cu peste 13.000 de magazine, care oferă băuturi la un preț mult mai mic decât concurentul său american.

„Aș permite ca ambele (porc și cafea) să existe în stomacul meu în același timp, dar nu în gură în același timp”, a glumit un alt utilizator.

Anul Nou Lunar, Starbucks și carnea de porc

Anul Nou Lunar este una dintre cele mai mari sărbători anuale din Asia. Oamenii din toată China călătoresc acasă în această perioadă pentru a sărbători împreună cu familiile lor. Datele guvernamentale arată că un total de 474 de milioane de călătorii au fost efectuate pe continent în timpul sezonului de călătorie din acest an.

În timp ce mâncărurile servite la sărbătorile de Anul Nou variază în funcție de regiune, carnea de porc înăbușită reprezintă o apariție frecventă. Numit după poetul, pictorul și omul de stat antic Su Dongpo, Dongpo rou este un fel de mâncare făcut din burtă de porc înăbușită, zahăr, sos de soia, vin alb și alte condimente.

Tot în spiritul sărbătorilor, Starbucks a lansat și alte arome noi în toată China, inspirate de festivitățile specifice lunii februarie.

Starbucks continuă să își consolideze prezența pe piața chineză, având în vedere că această țară este cea mai mare piață de cafenele de marcă din lume. Potrivit unui comunicat, Starbucks a deschis 785 de magazine în China în anul 2023.

China



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite