Motivele pentru care nu trebuie să faci sport machiată. Efectele asupra tenului

0
Publicat:

Unele femei ar putea fi tentate să își aplice puțin fond de ten pe piele înainte de a merge la sală. Totuși, conform unui studiu, tenul ar trebui să rămână perfect curat atunci când faci sport, relatează Daily Mail.

Cantitatea de sebum a crescut în zonele fără machiaj. Foto: Arhivă
Cantitatea de sebum a crescut în zonele fără machiaj. Foto: Arhivă

O nouă cercetare scoate la iveală efectele purtării fondului de ten în timpul exercițiilor aerobice asupra pielii și porilor. La acest studiu au participat 43 de studenți sănătoși - 20 de bărbați și 23 de femei. 

Fondul de ten a fost aplicat pe jumătate din față - pe frunte și pe partea superioară a obrazului - în timp ce cealaltă jumătate a feței a fost lăsată curată. 

Cu ajutorul unui dispozitiv de analiză, a fost observată îndeaproape pielea înainte și după o sesiune de alergare pe bandă de 20 de minute. 

Cercetătorii au descoperit că umiditatea a crescut după efort, atât în zonele fără machiaj, cât și în cele cu machiaj. 

Cu toate acestea, a existat o creștere mai mare a umidității în zonele cu machiaj - ceea ce poate fi rezultatul faptului că machiajul împiedică evaporarea umidității de pe piele, a declarat echipa. 

Porii s-au dilatat pe porțiunea fără machiaj după antrenament, dar nu în mod semnificativ pe cea cu machiaj, ceea ce ar putea indica faptul că purtarea fondului de ten poate bloca porii. 

În același timp, cantitatea de sebum a crescut în zonele fără machiaj și a scăzut în cele cu machiaj, sugerând faptul că poate fi dificilă menținerea unui nivel adecvat de sebum pe ten atunci când este vorba de machiaj. 

Scriind în Journal of Cosmetic Dermatology, cercetătorii au declarat: „Există o tendință în creștere a persoanelor care poartă produse cosmetice în timp ce practică exerciții fizice. 

Descoperirile sugerează că aplicarea fondului de ten în timpul exercițiilor aerobice poate reduce cantitatea de sebum din piele, provocând uscăciune”. 

Autorul corespondent Dongsun Park, de la Universitatea Națională de Educație din Coreea, a declarat: „Pentru sănătatea pielii, cel mai bine este să faceți exerciții fizice fără machiaj". 

Atunci când sebumul, celulele moarte ale pielii și alte substanțe sunt blocate în interiorul unui por, acest lucru poate duce la apariția coșurilor. 

Viață sănătoasă

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite