Ce trebuie să mâncăm pentru a ne apăra de cancer. Super alimentele și plantele pe care specialiștii le recomandă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dacă avem o alimentație sănătoasă, dar facem prevenție și cu plante medicinale, am putea avea o sănătate de fier. Cel puțin asta spun specialiștii. Există o serie de alimente și plante care sunt considerate miracole ale naturii, capabile să prevină chiar și cancerul, arată numeroase studii.

Mușețelul este una dintre plantele miraculoase FOTO Adevărul
Mușețelul este una dintre plantele miraculoase FOTO Adevărul

Nu trebuie să așteptăm ca să ne îmbolnăvim iar prevenția ar trebui să fie cuvântul de ordine când vine vorba de sănătate. Cel puțin asta susțin specialiștii. Pentru a evita diferite boli precum diabetul, bolile cardio-vasculare sau chiar cancerul, avem nevoie și de o alimentație sănătoasă. În plus, anumite plante consumate regulat ajută deasemenea la fortificarea organismului.

Nici măcar virușii sau bacteriile nu se prind de un organism cu o imunitate sporită. Există o serie de super-alimente și super-plante ale căror efecte benefice au fost documentate științific.

„Sunt 50 de alimente care ne ajută să luptăm împotriva cancerului”

Medicul Direcției de Sănătate Publică Botoșani, Corneliu Saradan, de la compartimentul de promovare a sănătății, spune că există sute de alimente care ne pot ajuta să ducem o viață sănătoasă. Mai mult decât atât, o parte a acestora pot fi benefice în lupta contra cancerului.

„Sunt 50 de alimente care ne ajută să luptăm împotriva cancerului. Cancerul este o problemă care în România ocupă locul doi după bolile cardiovasculare. Sunt numeroase alimente de la cartof, portocală, kiwi, și până la fel de fel alimente care conțin în principal vitamina C, A vitamina E și alți antioxidanți”, precizează dr Corneliu Saradan.

Printre alimentele recomandate pentru menținerea sănătății sunt și semințele de diferite tipuri. Conform unui studiu al Universității din Michigan, cruciferele, adică varza, conopida, kale și broccoli sunt alimente miraculoase în prevenirea și lupta contra cancerului. În special broccoli. Această legumă cruciferă conține sulforafan în cantită mari. Specialiștii de la universitatea americană au testat efectele sulforafanului din broccoli pe șoareci de laborator și au observat că această substanță ar distruge celulele canceroase.

Tot studiile Universității din Michigan au identificat faptul că boabele de fasole ar lupta eficient contra cancerului de colon. La capitolul alimente anti-cancerigene poate fi adăugat și usturoiul, faimos de altfel pentru proprietățile sale în tratamentul cancerului de colon. Tot studii recente indică faptul că și afinele conțin fito-chimicale eficient în stoparea dezvoltării cancerului la ficat. 

Sănătate într-o farfurie

Pe lângă alimentele anti-cancerigene sunt și alte mâncăruri sau ingrediente miraculoase care acționează împotriva altor afecțiuni sau pur și simplu fortifică corpul. În primul rând este vorba despre legumele verzi, în special spanac, kale, sfeclă elvețiană, rucola sau salata.

Acestea sunt pline de nutrienți dar și vitamina C, provitamina A, magneziu dar și numeroși antioxidanți.  Tocmai de aceea verdețurile reduc inflamația, susțin sistemul imunitar, ajută la vindecarea rănilor find ideale pentru recuperarea din orice afecțiune. La acestea se adaugă cruciferele, nucile de toate tipurile, tomatele și cartofii dulci. Aceștia din urmă conțin carbohidrați și enzime precum hexokinaza sau citrat sintaza care nu numai că oferă organismului energie dar mai ales ajută la recuperare și repararea celulelor și a rănilor.

Tot la capitolul alimente vindecătoare se află și somonul. Acesta conține proteine, vitamina B, selenium, fier, zinc și omega 3, foarte bune pentru sănătatea mintală, pentru recuperare dar și pentru stimularea sistemului imunitar. La alimente marine sau oceanice se află și fructele de mare, în special crustaceele. Acestea conțin zinc, esențial pentru sănătate sistemului imunitar.

La toate acestea specialiștii adaugă și organele, adică ficatul, creierul, rinichii. Acestea sunt bogate în proteine, dar și vitamine, fiind considerate cele mai nutritive alimente.

Conțin vitamina A, fier, zinc, complexul B dar și cupru, responsabil pentru producerea de colagen.  Nu trebuie uitate nici ouăle. Medicii recomandă, de altfel, o dietă echilibrată.

„Este foarte important ce anume mâncăm. Avem nevoie de aminoacizi esențiali pe care organismul nu îi poate fabrica pe care îi ia doar din alimente. De asemenea avem nevoie de calorii pentru a desfășura activitățile fizice și pur și simplu pentru a supraviețui. Este important să consumăm alimente în mod echilibrat, din toate grupele alimentare”, precizează Corneliu Saradan.

Miracolul din natură

Pe lângă o alimentați echilibrată, studiile recente confirmă puterea miraculoasă a unor plante, care pot fi utilizate în prevenție. Fie consumate ca atare, fie în ceaiuri, aceste plante dozate corespunzător ne pot ajuta să ne menținem sănătate.

Unul dintre acestea este binecunoscutul mușețel. Fie sub formă de ceai, fie sub formă de capsule, mușețelul are proprietăți anxiolitice dovedite științific. Cel puțin asta arată studii publicate în 2009 în PubMed Central sau studii mai recente în BioMed Central. În plus, studiile indică că mușețelul consumat cu doza prescrisă, poate fi util și în insomnie, stres cronic sau chiar cancer. O altă plantă cu efect miraculos, folosită mai ales ca și condiment în bucătăria indiană, este curcuma.

În articolul „ Curcumin: a review of it s effects on human health”, scris de specialiștii Susan J. Hewlings și Douglas S. Kalman, acestă plantă asiatică este prezentată ca având proprietăți deosebite. Se crede că are proprietăți anti-cancerigene și totodată poate proveni mutațiile ADN-ului. Este utilizat mai ales ca antiinflamator de persoanele care suferă de artrită, pentru a calma discomfortul. Totodată este un bun antioxidant folosit și pentru a trata bolile dermatologice.

În topul plantelor cu efecte vindecătoare se numără și echinacea, o plantă cu flori în formă de con, de culoare mov. Este utilizată în medicină de secole sub formă de ceai, suc sau extracte. Este folosită mai ales pentru a scurta simptomele răcelilor și mai ales pentru a stimula sistemul imunitar.

Cel puțin asta reiese din articolul „Echinacea for preventing and treating the common cold”, scris de un colectiv de medici pentru Cochrane Library. Din listă nu poate lipsi nici miraculosul gingko, un arbore asiatic utilizat de milenii în medicina tradițională chinezească. Gingko este o fosilă vie, cu arbori care trăiesc până la 3.000 de ani, fiind și cea mai veche plantă utilizată în medicina homeopată.

Se utilizează frunzele, care sunt uscate și folosite pentru ceai. Are capacitate de a stimula funcția cognitivă și menține sănătatea creierului. Este folosit, arată studiile, pentru tratarea pacienților cu demență ușoară spre medie dar și în Alzheimer. Noile studii indică faptul că ajută și în diabet. 

Viață sănătoasă



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite