Ce recomandă nutriţioniştii pentru o alimentaţie responsabilă în perioada Sărbătorilor de iarnă

0
Publicat:

În fiecare an, în perioada Sărbătorilor de Iarnă, foarte multe persoane se confruntă cu aceeaşi problemă: kilogramele în plus. Mesele bogate, organizate în familie, reprezintă, pentru mulţi, o tentaţie ce nu poate fi depăşită.

Masă de Crăciun SURSĂ FOTO Shutterstock
Masă de Crăciun SURSĂ FOTO Shutterstock

Astfel, nu este de mirare că în luna ianuarie, când se urcă pe cântar, unii oameni observă că au luat destul de mult în greutate.

Cum putem să mâncăm tot ce dorim şi să ne menţinem greutatea?

Conform nutriţioniştilor, există câteva sfaturi importante de care trebuie să ţinem cont când vine vorba despre perioada Sărbătorilor de Iarnă. Astfel, chiar dacă tentaţiile sunt prezente la tot pasul, putem să ne menţinem greutatea corporală optimă.

,,Este o perioadă în care mulţi oameni au tendinţa de a exagera. Se organizează mese în familie, toţi oamenii merg în vizită la prieteni şi la rude. Astfel, mâncarea este, să spunem aşa, vedeta sărbătorilor. Nu este de mirare că unele persoane nu se pot abţine şi mănâncă, pe săturate, din toate bucatele pregătite de gospodine. Cu toate acestea, este important să înţelegem că kilogramele în plus nu reprezintă sănătate", precizează Marin Rotaru, nutriţionist.

Astfel, specialiştii ne îndeamnă să calculăm kaloriile pe care le consumăm de sărbători.

,,Există anumite aplicaţii care ne pot ajuta să ne menţinem greutatea corporală. Este vorba despre acele aplicaţii, ce pot fi instalate pe telefonul mobil, cu ajutorul cărora putem să ne calculăm kaloriile consumate pe parcursul unei zile. Astfel, putem să fim în deficit kaloric, pentru a scădea în greutate, sau putem să ne calculăm alimentele astfel încât să nu slăbim dar nici să nu ne îngrăşăm", adaugă nutriţionistul ieşean.

,,Câte puţin din toate"

Nutriţioniştii susţin că este bine ca persoanele care nu se pot abţine să guste câte puţin din toate şi să nu facă abuz de alimente sau de alcool în perioada Crăciunului.

,,Dacă ne este poftă, nu ne putem abţine, este bine să gustăm câte puţin din toate, să nu exagerăm. Nu trebuie să mâncăm până ne vine greu să ne ridicăm de la masă. Având în vedere că multe dintre preparatele de Crăciun sunt din carne de porc, există riscul ca ele să conţină şi foarte multe grăsimi. Din acest motiv, este bine să fim foarte atenţi şi să combinăm carnea cu legume, cu o salată", a încheiat Marin Rotaru.

Viață sănătoasă



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite