Exclusiv Toma Enache, regizorul primului film despre George Enescu: „După ce am înțeles pe deplin anvergura lui Enescu, am simțit că am datoria să fac un film despre el”
0Lansat în toamna anului trecut și regizat de Toma Enache, „Enescu, jupuit de viu”, primul film despre marele compozitor român, a atras deja zeci de mii de spectatori în cinematografele din România și a câștigat câteva zeci de premii la festivalurile internaționale de pe glob.
Pe parcursul filmului este superb redată și construită povestea de dragoste atât de specială și sărită din tipare dintre George Enescu și prințesa Maria Cantacuzino. Iar protagoniștii, actorii Mircea Dragoman și Theodora Sandu, au fost foarte apreciați pentru interpretările lor.
„Eu, când iubesc ceva, se gravează aici... Vreau să spun pentru toată viața, aici... În inimă!”, spunea George Enescu, replică ce apare și în film și care este trăită și simțită.
Prin „Enescu, jupuit de viu”, Toma Enache a reușit să facă un film special despre iubire, pasiune, sensibilitate, perseverență, dăruire și succes. E un film ce aduce publicul mai aproape de sufletul atât de special al lui George Enescu, la 70 de ani de când marele artist a plecat dincolo de stele.
Filmul beneficiază de o distribuție remarcabilă, cu Mircea Dragoman în rolul lui George Enescu și Theodora Sandu în rolul Prințesei Maruca, alături de actori foarte cunoscuți precum Cezara Dafinescu, Manuela Hărăbor, Adrian Titieni, Cristian Sofron, Kira Hagi, Pavel Ulici, Filip Ristovski, Erica Moldovan, Codrin Dănilă și regretatul Constantin Codrescu. Costumele sunt create de italianul Stefano Nicolao, celebru pentru munca sa la producții premiate cu Oscar, iar muzica reunește opere ale lui George Enescu și compoziții originale semnate de Sebastian Androne-Nakanishi, desemnat „Compozitorul Anului 2022” la International Classical Music Awards.
Coloana sonoră este interpretată de Orchestra Națională a Franței, sub bagheta Maestrului Cristian Măcelaru, director artistic al Festivalului George Enescu și de Orchestra Națională Radio din România, condusă de Maestrul Horia Andreescu. De asemenea, violonistul Alexandru Tomescu adaugă o notă distinctă acestei producții sonore. Coloana sonoră include și un fragment muzical original, interpretat de George Enescu la vioară și Dinu Lipatti la pian.
Într-un interviu acordat pentru „Adevărul”, regizorul Toma Enache a vorbit despre procesul de realizare a filmului, dar și despre motivele pentru care a ales să propună o perspectivă cu totul neaşteptată, bazată pe jurnalul Marucăi Cantacuzino, precum și pe documente de arhivă preţioase.
”Enescu, jupuit de viu” este primul film realizat vreodată despre marele George Enescu. Cum s-a născut ideea acestui film special?
În urmă cu câțiva ani, trecând pe lângă casa lui Enescu de la Liveni, am hotărât să mă întorc din drum și să o vizitez, după ce amânasem de multe ori acest lucru, din lipsă de timp. Parcursesem de multe ori acel drum, în peregrinările mele prin țară cu piese de teatru sau cu filmul anterior și de fiecare dată mă grăbeam să ajung la destinație, promițându-mi în gând că mă voi opri data viitoare. În ziua aceea însă, am avut sentimentul acela de ‘acum ori niciodată’ și m-am întors din drum. Casa memorială era de fapt închisă, însă înăuntru era o doamnă care mi-a deschis și a avut amabilitatea să-mi povestească, timp de aproape o oră, tot ce știa despre Enescu. Vorbea cu căldură, cu afecțiune, ca despre cineva foarte apropiat și m-a impresionat profund. Fascinat de personalitatea lui Enescu, am început o cercetare amănunțită, citind tot ce am găsit despre compozitor. A avut o viață fascinantă, fericită și tristă deopotrivă, pe care mi-am dorit să o fac cunoscută publicului printr-un film. Mulți oameni nu înțeleg cum e posibil ca un geniu de talia lui Enescu dublat si de o poveste de viață extraordinară sa nu aibă un film artistic. Fiecare proiect pe care îl inițiez trebuie să fie o călătorie profundă și semnificativă, atât pentru mine, cât și pentru spectator.
Cât de dificil a fost drumul de la idee până la produsul finit?
Drumul de la idee la filmul a durat cam doi ani. După o perioadă intensă de documentare, în care am studiat tot ce am găsit despre Enescu, dorind să înțeleg nu doar opera sa muzicală ci și aspectele mai puțin cunoscute ale vieții sale personale și ale contextului istoric în care a trait, a urmat scrierea scenariului. A fost o etapă complexă, deoarece am dorit să redau cât mai fidel atât geniul muzical al lui Enescu, cât mai ales latura sa umană. Provocarea principală a fost să echilibrez elementele dramatice și să păstrez autenticitatea fiecărui moment redat pe ecran. Am ales să redau doar o anumită perioadă din viața lui, pe care eu am considerat-o cea mai relevantă.
Au urmat provocări logistice și financiare, care sunt inerente în realizarea oricărui film de asemena anvergură. Alegerea locațiilor, a echipei și a actorilor, precum și gestionarea bugetului au fost aspecte ce au necesitat multă muncă, o planificare atentă și flexibilitate. Să faci un film de epocă astăzi este nebunie curată. Totul este de o mie de ori mai complicat decât în cazul unui film cu tematică contemporană. Am avut alături o echipă extraordinară, sponsori și parteneri care ne-au fost alături. Deși a fost greu, împreună am reușit să facem un film de care, o spun fără modestie, sunt extrem de mândru.
„M-a frapat mult bunătatea lui George Enescu”
Când ați simțit că a face un film despre Enescu e mai mult decât o idee, că e o datorie?
Când mi-am dat seama că absolut toate țările din lumea asta au filme despre cele mai mare personalități ale lor, de cei cu care se mândresc în lumea intreagă, fie că vorbim de scriitori, pictori, actori sau figuri politice. Van Gogh, Beethoven, Virginia Woolf, Lincoln sau Churchill, sunt doar câteva exemple de astfel de oameni excepționali. Există filme extraordinare despre ei. George Enescu este o personalitate de talie mondială, cu un impact uriaș asupra muzicii clasice universale, la fel cum este Brâncuși în sculptură. După ce am citit tot ce se putea despre Enescu și i-am înțeles pe deplin anvergura, am simțit că am această datorie, să fac un film despre el.
Ce detaliu legat de viața lui George Enescu v-a frapat cel mai mult?
Bunătatea lui, care devenise proverbială în epocă, mi se pare calitatea lui cea mai mare, dincolo de geniul muzical. Nu există carte despre George Enescu în care să nu se vorbească despre cât de generos și bun era cu toată lumea, cât de altruist. Nu degeaba, unul dintre cei mai mari violoniști ai lumii, Yehudi Menuhin, discipolul compozitorului român, a spus că pentru el "Enescu va rămâne întotdeauna ca una dintre minunile lumii." Iată că nu doar muzica ci și bunătatea lui au devenit emblema lui Enescu și deopotrivă moștenirea lui.
Ce v-a făcut ca în filmul dedicat lui George Enescu să propuneți o perspectivă cu totul neaşteptată, bazată pe jurnalul Marucăi Cantacuzino, pe documente de arhivă preţioase, unice, ce nu au mai fost până acum niciodată revelate marelui public?
Am simțit că aceste surse prețioase pun într-o perspectivă nouă relațiile, trăirile și gândurile lui Enescu, aducând o dimensiune mai personală și mai umană poveștii sale. Descoperirea acestor documente mi-a oferit o oportunitate unică de a crea o narațiune care să fie bazată pe realitate și totodată emoționantă, oferind publicului o perspectivă profundă și autentică asupra vieții acestui mare compozitor. Am vrut să spun publicului o poveste care să nu fie doar despre muzica lui Enescu, ci și despre omul din spatele creațiilor sale, despre frământările, bucuriile și luptele sale interioare. Consider că aceste aspecte personale sunt esențiale pentru a înțelege cu adevărat măreția și complexitatea lui Enescu.
„Dragostea și loialitatea profundă dintre Enescu și Maruca Cantacuzino arată dimensiunea extraordinară a iubirii lor”
Ce amănunt din povestea fabuloasă de iubire dintre Enescu și Maria Cantacuzino v-a produs cele mai speciale emoții?
Felul în care Enescu a rămas alături de Maria în cele mai dificile momente din viața ei. De exemplu, după ce aceasta a suferit o cădere nervoasă, s-a automutilat și a fost internată într-un sanatoriu, Enescu a fost acolo pentru a o susține și a-i oferi toată afecțiunea și sprijinul său. Această iubire și loialitate profunde arată dimensiunea extraordinară a iubirii lor.
Mircea Dragoman și Theodora Sandu au două partituri memorabile în rolurile lui George Enescu și respectiv al Mariei Cantacuzino. Cum i-ați descoperit pe cei doi actori și cum v-au convins?
I-am ales în urma unui casting organizat special pentru cele doua roluri principale din film. Din peste 500 de actrițe înscrise, în faza finală au rămas 10 și pentru ultima probă 4. A fost sa fie Theodora Sandu și Mircea Dragoman, ambii la debut în film într-un rol principal. În mod clar am ales bine, ambii fiind premiați la festivaluri internaționale pentru rolurile interpretate, ambii fiind iubiți de public pentru calitatea si autenticitatea interpretării.
Ce scenă din film a fost cel mai dificil de filmat?
Cred că scena ce redă întâlnirea crucială dintre George Enescu și Maruca Cantacuzino. Această scenă este esențială pentru a surprinde complexitatea relației lor, iar provocarea a fost să redăm autenticitatea emoțională și intensitatea momentului fără a cădea în melodramă. Filmată într-o
locație istorică, scena a necesitat o atenție deosebită la detalii pentru a recrea atmosfera acelei perioade. Era important să surprindem chimia și dinamica dintre actori, astfel încât să transpunem pe ecran profunzimea și nuanțele relației dintre cei doi. A fost nevoie de multe duble și ajustări pentru a ajunge la efectul dorit, dar efortul a meritat pe deplin.
Dacă ar trebui să rezumați viața lui Enescu într-o frază, care ar fi acea frază?
"Perfecțiunea, care îi pasionează atât de mult pe oameni, nu mă interesează. Ceea ce contează în artă este să vibrezi tu însuți și să-i faci și pe alții să vibreze", spunea George Enescu.
Cred cu tărie că am vibrat profund lucrând la acest film despre viata lui și cred, văzând reacția publicului, că i-am făcut și pe mulți alții să vibreze în sălile de cinema.
Când ați simțit cel mai mult vibrația cu opera și viața lui Enescu pe parcursul filmărilor?
În momentele în care recream scenele ce reflectau conexiunea sa profundă cu muzica. Un exemplu este scena în care Enescu compune la pian, imersat în propria creație, cu note muzicale care par să prindă viață în jurul său. În acele clipe, emoția pe platou devenea aproape palpabilă, iar echipa de filmare, actorii și toți cei implicați simțeau această energie.
Care a fost cea mai specială reacție pe care ați primit-o de la cei care au văzut filmul?
Au fost atât de multe reacții ce m-au surprins și m-au emoționat, încât mi-ar fi imposibil să aleg una anume. Profesori, oameni din diverse domenii, mi-au spus atâtea cuvinte frumoase despre film… Nu vi le pot spune, și asta nu pentru că nu m-au făcut să mă simt extraordinar, ci pentru că ar putea părea niște laude exagerate, cum cred că de fapt și sunt.
În schimb, pot să vă spun că am fost profund mișcat de o dedicație a maestrului Cristian Măcelaru, scrisă pe un CD cu muzica lui Enescu, pe care mi l-a oferit: 'Artistului Toma Enache care a făcut pentru Enescu mai mult decât noi toți la un loc.' Aceste cuvinte venite din partea unuia dintre cei mai mari dirijori ai lumii, un om luminos, cu un caracter exceptional, care a făcut atât de multe pentru Enescu – lucruri mai importante decât aș putea face eu vreodată - m-au emoționat profund. În caz că nu știți, Maestrul Măcelaru lucrează la înregistrarea operei integrale a lui Enescu cu Deutsche Grammophon și este directorul artistic al Festivalului Enescu. M-a sprijinit la realizarea coloanei sonore și îi sunt profund recunoscător pentru asta. A fost una dintre minunatele întalniri pe care acest film le-a prilejuit. Cum să nu fiu fericit?
Se încarcă comentariile...
