Humanitas la Gaudeamus: reduceri de preț, titluri de colecție, lansări de carte

0
Publicat:

Humanitas, Humanitas Fiction și Humanitas Junior vă așteaptă la Târgul de carte Gaudeamus, în perioada 7–11 decembrie, cu evenimentele editoriale ale toamnei, noi titluri de autori români și străini, ediții în limba română ale bestsellerurilor internaționale din ultimele luni, publicate în îndrăgitele colecții de istorie, memorii-jurnale, eseistică, filozofie, literatură română contemporană și universală, știință și carte pentru copii.

image

Toate cărțile Humanitas vor avea o reducere de preț de 10%, cărțile pentru copii vor putea fi cumpărate cu 15% reducere, iar pentru cele peste 150 de titluri publicate în ediții de colecție vă oferim prețuri speciale, valabile numai la Gaudeamus. Cele 32 de lansări de carte și sesiuni de autografe se vor desfășura în standul Humanitas din Pavilionul B2 al Complexului Expozițional Romexpo.

Programul evenimentelor

Vineri, 9 decembrie

16.30–17.00

Lansarea romanului „Stăpânul și cuceritorul meu“ de François-Henri Désérable

Marele Premiu pentru roman al Academiei Franceze 2021

Vor vorbi: Bogdan Ghiu, Tania Radu, Denisa Comănescu

17.00–17.30

Lansarea volumului „Medina infinită. Călătorii la întâmplare și alte întâmplări de călătorie“ de Iulian Comănescu

Vor vorbi: Iulian Comănescu, Radu Paraschivescu, Radu Gârmacea

Sesiune de autografe

17.30–18.00

Lansarea romanului „Dacă pisicile ar dispărea din lume“ de Genki Kawamura

Vor vorbi: Magda Ciubăncan, Șerban Georgescu, Denisa Comănescu

18.00–18.30

Lansarea volumului „Dincolo de tranșee. Cum au trăit maghiarii din Transilvania Marele Război și Trianonul“, ediție de Nándor Bárdi și Judit Pál, traducere de S. Skultéty

Vor vorbi: Daniel Cain, Alina Pavelescu, Radu Gârmacea

18.30–19.00

Lansarea volumelor „Fericire clandestină. Proză scurtă 1971‒1977“ de Clarice Lispector și „Tărâmul pustiit și alte poeme, 1909‒1962“ de T.S. Eliot

Vor vorbi: Anca Milu Vaidesegan, Cristian Pătrășconiu, Denisa Comănescu

image

Sâmbătă, 10 decembrie

11.30–12.00 Noutăți în colecția „Scriitori români contemporani“

Lansarea volumelor „Ora cinci și șapte minute“ de Dumitru Crudu și „Gene dominante“ de Ștefania Mihalache

Vor vorbi: Dumitru Crudu, Ștefania Mihalache, Robert Șerban

Sesiuni de autografe

12.00–12.30 Eveniment Humanitas Junior

Lansarea volumului „Invizibilii“ de Ioana Pârvulescu; sesiune de autografe

Vor vorbi: Ioana Pârvulescu, Liana Alexandru, Cristina Cioabă

12.30–13.00

Lansarea romanului „Anihilare“ de Michel Houellebecq

Vor vorbi: Robert Șerban, Radu Naum, Daniel Nicolescu

13.00–13.30

Lansarea romanului „Cetatea cucului din nori“ de Anthony Doerr

Vor vorbi: Iulia Gorzo, Horia Ghibuțiu, Denisa Comănescu

13.30–14.00

Lansarea romanului „Podul Diavolului“ de Radu Paraschivescu; sesiune de autografe

Vor vorbi: Radu Paraschivescu, Cătălin Striblea, Lidia Bodea

14.00–14.30

Lansarea romanului „Cartea caselor“ de Andrea Bajani; sesiune de autografe

Vor vorbi: Andrea Bajani, Mircea Cărtărescu, Denisa Comănescu

14.30–15.00

Lansarea volumului „Ce gândește Dumnezeu? Puțină teologie“ de Gabriel Liiceanu; sesiune de autografe

Vor vorbi: Gabriel Liiceanu, Dan-Liviu Boeriu

15.00–15.30

Lansarea volumului „Orașul găsit în cutie. O cronică afectivă a Bucureștiului“ de Gabriela Tabacu; sesiune de autografe

Vor vorbi: Gabriela Tabacu, Ioana Pârvulescu, Tatiana Niculescu

15.30–16.15

Lansarea romanului „Theodoros“ de Mircea Cărtărescu; sesiune de autografe

Vor vorbi: Mircea Cărtărescu, Dan-Liviu Boeriu, Lidia Bodea

16.15–16.45

Lansarea romanului „Magicianul“ de Colm Tóibín

Vor vorbi: Ioana Pârvulescu, Radu Paraschivescu, Denisa Comănescu

16.45–17.30

Lansarea volumului „Despre viață, destin & nostalgie“ de Horia-Roman Patapievici; sesiune de autografe

Vor vorbi: Horia-Roman Patapievici, Gabriel Liiceanu

17.30–18.00

Lansarea volumului „Jurnalul lui 66. Noaptea în care am ars“ de Alexandra Furnea; sesiune de autografe

Vor vorbi: Alexandra Furnea, Gabriel Liiceanu, Radu Paraschivescu

18.00–18.30

Lansarea volumului „Mama. Un jurnal al dragostei și al despărțirii“ de Ioan Stanomir; sesiune de autografe

Vor vorbi: Ioan Stanomir, Ioana Pârvulescu, Radu Vancu

18.30–19.00

Lansarea volumelor „Cartea poveștilor, legendelor și miturilor greco-romane“, ediție de William Hansen, „Civilizația romană“ de Pierre Grimal și „Eneida“ de Publius Vergilius Maro

Vor vorbi: Anca Ionescu, Florian Matei-Popescu, Wilhelm Tauwinkl

image

Duminică, 11 decembrie

11.30–12.00

Lansarea volumului „Urme de bucurie și alte amintiri românești ale unei italience“ de Sara Turetta; sesiune de autografe

Vor vorbi: Sara Turetta, Alexandru N. Stermin, Lidia Bodea

12.00–12.30

Eveniment Barry Strauss – lansarea volumelor „Războiul Troian. O nouă istorie“ și „Războiul lui Spartacus“

Vor vorbi: Cătălin Ștefănescu, Ovidiu Pecican, Andrei Pogăciaș

12.30–13.00

Noutăți în colecția „Știință“

„Societatea digitală. Stăpâni, servitori sau sclavi?“ de Răzvan Rughiniș,

„Până la sfârșitul timpului. Minte, materie și căutarea semnificației într-un univers în evoluție“ de Brian Greene

„Magicienii. Minți geniale și miracolul central al științei“ de Marcus Chown

„Timpul renăscut. De la criza fizicii la viitorul universului“ de Lee Smolin

„Știinta din filmul Interstellar“ de Kip Thorne

Vor vorbi: Răzvan Rughiniș, Alexandru N. Stermin, Vlad Zografi

Sesiuni de autografe cu Alexandru N. Stermin și Răzvan Rughiniș

13.00–13.30

Lansarea volumului „Cruciadă împotriva lui Ștefan cel Mare. Codrii Cosminului, 1497“ de Liviu Cîmpeanu; sesiune de autografe

Vor vorbi: Liviu Cîmpeanu, Marian Coman, Andrei Pogăciaș

13.30–14.00

Lansarea romanelor „Vremuri interesante“ de Naoise Dolan și „Studentul strain“ de Susan Choi

Vor vorbi: Dana Pîrvan, Nona Rapotan, Denisa Comănescu

14.00–14.30

Lansarea volumului „Viața mea cu Goya“ de Riri Sylvia Manor; sesiune de autografe

Vor vorbi: Riri Sylvia Manor, Ana Barton, Lidia Bodea

14.30–15.00

Lansarea volumelor „Mario și vrăjitorul. Povestiri 1919‒1953“ de Thomas Mann și „Întuneric la amiază“ de Arthur Koestler

Vor vorbi: Ioana Pârvulescu, Cristian Preda, Denisa Comănescu

15.00–15.30

Lansarea volumului „Putea să fie altcumva. O istorie subiectivă a justiției după 1990“ de Daniel Morar; sesiune de autografe

Daniel Morar în dialog cu Marian Voicu

15.30–16.15

Lansarea volumului „Scrisoare din Tenerife. Povestea unei călătorii dincolo de închipuire“ de Cătălin Cioabă; sesiune de autografe

Vor vorbi: Cătălin Cioabă, Alexandru N. Stermin, Radu Paraschivescu

16.15–16.45

Lansarea romanelor „Cortina de Fier“ de Vesna Goldsworthy și „Trișorii din Harlem“ de Colson Whitehead

Vor vorbi: Cristian Pătrășconiu, Cristina Stănciulescu, Denisa Comănescu

16.45–17.15

Lansarea volumului „Românii: stigmat etnic, patrii imaginare. O căutare istorică“ de Ovidiu Pecican; sesiune de autografe

Vor vorbi: Ovidiu Pecican, Andrei Pogăciaș, Cristian Pătrășconiu

17.15–17.45

Lansarea volumului „Revoluția greacă de la 1821 pe teritoriul Moldovei și Țării Românești“ de Tudor Dinu; sesiune de autografe

Vor vorbi: Tudor Dinu, Ovidiu Pecican, Radu Gârmacea

17.45

Bestsellerurile Gaudeamus

Prezintă: Gabriel Liiceanu, Lidia Bodea, Denisa Comănescu, Radu Paraschivescu

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite