Exces de zel la un hotel, reclamat de o româncă. Ce a deranjat-o pe turistă

0
Publicat:

Lipsa curățeniei este, probabil, cea mai frecventă reclamație a turștilor care sunt cazați într-o cameră de hotel. Poate zgomotul sau patul inconfortabil ar mai putea fi motive de supărare. Dar pentru exces de zel din partea cameristelor s-au înregistrat extrem de rar reclamații.

Camera de hotel   FOTO Adevărul
Camera de hotel FOTO Adevărul

Totuși, o româncă a reclamat că femeia de serviciu care a făcut curățenie în camera de hotel în care era cazată a făcut un exces de zel, atunci când i-a aranjat lucrurile în cameră. Inclusiv hainele din geamantan.

Pe de altă parte, s-a plâns că i-a aruncat lucrurile pe care le considera de prisos.

Femeia a postat pe un grup de pe rețelele de socializare o întrebare, cerând un sfat de la avocați, cerând informații despre legalitatea actului de curățenie exagerat al cameristei.

 „Este legal ca la un hotel, în timpul curățeniei, persoana care face curat să îți rearanjeze lucrurile (mă refer la rearanjat inclusiv lucrurile din valiză) și să arunce ce crede ea că nu mai este necesar? Nu zic de un șervețel mototolit, ci de bonuri sau hârtii pe care le aveai”, a scris ea pe grupul Sfaturi de la avocați.

„Nu ai voie să atingi lucruril personale”

Răspunsurile au venit imediat, în număr mare și majorotatea au spus că nu a fost în regulă să i se umble în lucrurile personale.

Eu am lucrat în hotel și știu că singurele lucruri care trebuiau schimbate erau prosoapele și, la cererea clientului, lenjeria de pe pat, în rest nu ai voie să te atingi de lucrurile clientului”, a scris o femeie la întrebarea turistei. „Bună ,eu muncesc de 15 ani numai în hotel, dar așa ceva nu este admisibil. NU ai voie să atingi lucrurile clientului. Ești responsabil de ceea ce-i lipsește”, a răspuns o alta. „Bineînțeles ca nu are voie! Hotelul trebuie să plătească pentru eventualele pagube, adică dacă v-a aruncat bonuri de care Dvs. aveați nevoie pentru a le deconta!”, a fost un alt răspuns la întrebarea femeii.

După ce i s-a recomandat să reclame la Recepție, ea a revenit cu „noutăți”. Aparent, conducerea hotelului nu consideră niciun fel de problemă.

Later edit: Am vorbit cu cei de la conducerea hotelului, mi-au spus că sunt prima persoană deranjată de asta și că ei așa consideră normal să decidă persoana de la curățenie ce trebuie aruncat și ce nu”, a mai scris femeia pe grupul Sfaturi de la avocați.

Călătorii



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite