Video Aventura teribilă a unui speolog în iadul peșterii fierbinți: „Într-un minut, temperatura a crescut până la sufocare”
0Peștera lui Adam, considerată una dintre cele mai periculoase din România din cauza aburilor fierbinți care emană din adâncurile sale, este locul unui fenomen straniu. Un speolog care s-a aventurat în galeriile ei, înfruntând pericole, a descoperit rarele stalactite flexibile.
Peste 800 de peșteri au fost identificate în Munții Cernei, din sud-vestul României, un ținut sălbatic cu un relief carstic spectaculos, în care densitatea cavităților naturale depășește zece peșteri pe kilometru pătrat. Cele mai neobișnuite dintre ele se află în vecinătatea stațiunii Băile Herculane. Sunt numite „peșteri fierbinți”, fiind încălzite de aburii emanați din adâncurile munților.
„În patru peșteri din apropierea Băilor Herculane, respectiv în Peștera de la Despicătură, Peștera Hercules, Avenul lui Adam și Grota cu Aburi, apar fenomene carstice combinate cu manifestări geotermale, ape termominerale sau vapori cu temperatură maximă de 55 de grade Celsius. Aceste peșteri sunt singulare în peisajul geografic românesc și reprezintă cazuri rare în carstul european sau mondial”, arată Parcul Național Domogled – Valea Cernei.
Structura apelor subterane este foarte variată și generează sute de izvoare, a căror importanță constă în faptul că alimentează scurgerea de suprafață și contribuie la organizarea rețelei de pârâuri, adaugă reprezentanții ariei protejate.
Valea Cernei, despicătura din munți ciuruită de izvoare
Mărginită de versanții spectaculoși ai Domogledului și Cernei, Băile Herculane a fost, din cele mai vechi timpuri, o stațiune căutată pentru izvoarele sale termominerale și pentru clima sa benefică.
A fost înființată în vremea Daciei, la circa 20 de kilometri de Orșova, locul unde Cerna, după ce a lăsat în urmă defileul prăpăstios, se revarsă în Dunăre.
„Valea Cernei, strâmtă cum o vedeți, cu urieșele stânci de pe margini, cu desele mici cascade, cu mulțimea izvoarelor reci, calde și fierbinți – care erup parte la mal, parte în albia ei – toate aceste minuni geologice ale naturii își datorează existența unei mari revoluții vulcanice, petrecute în vremuri preistorice, cine știe cu câte mii de ani în urmă”, arăta, la începutul secolului XX, medicul balneolog George Vuia, de la Băile Herculane (video: Adevărul).
Valea Cernei nu a fost mereu așa cum o vedem azi, adăuga acesta. În trecut, un singur munte stăpânea locul unde acum curge râul Cerna.
„Nici nu e nevoie de prea multă fantezie: privind țărmurile despicate, ca două lespezi uriașe, le putem „lipi” cu mintea și reface imaginea muntelui de odinioară. Ce clocot înfricoșător trebuie să fi fost atunci, când lava fierbinte se lupta cu urieșul munte pentru a-și găsi răsuflare din închisoarea imperiului platonic! Odată cu nașterea marii crăpături în munte – care azi este albia Cernei – au izbucnit din nenumărate fisuri ape fierbinți, unele cu miros de pucioasă, altele învăluind locul în bulgări de aburi. Acestea sunt izvoarele calde, sulfuroase și sărate de astăzi”, afirma dr. George Vuia.
Peșterile fierbinți de la Băile Herculane
Apele și timpul au dus la formarea numeroaselor peșteri, iar cele mai rare dintre acestea i-au fascinat atât pe oamenii de știință, cât și pe amatorii de senzațional.
Cei din urmă au răspândit mărturii stranii despre „peșterile fierbinți” de la Băile Herculane, locuri unde aburii calzi, cu miros de sulf, ies la suprafață printre crăpăturile stâncilor din granit și calcar. Pentru speologi, cercetarea peșterilor fierbinți a fost o aventură riscantă.
„Primul element care atrage atenția este temperatura ridicată a aerului din aceste cavități, cauzată de prezența apelor termominerale sau de emanațiile de vapori fierbinți. Temperaturile variază între 25 și 53 de grade Celsius, transformând aceste peșteri în adevărate oaze tropicale într-un climat temperat. Dar nu doar căldura, ci și umiditatea de 100 la sută și obstacolele naturale fac explorarea acestor locuri dificilă și riscantă”, arăta speologul Ioan Povară (1942–2022), fost director al Institutului de Speologie „Emil Racoviță” al Academiei Române.
Asaltul liliecilor
În anii ‘70, echipa speologului Ioan Povară a făcut mai multe incursiuni în adâncurile Peșterii lui Adam, situată printre stâncile de calcar care veghează stațiunea. Locul este dificil de găsit și de explorat, intrarea sa formând un aven (puț) care coboară 12 metri într-o sală alimentată de vapori fierbinți.
Coborând în peșteră, speologii au descoperit aici o galerie împodobită cu stalactite flexibile. Înainte de a ajunge la ea, au trecut printr-un „coridor fierbinte”, o galerie joasă și abruptă, pe care au coborât târâș, ajungând într-o sală subterană din care li s-a deschis o altă galerie, de circa de 40 de metri lungime, în care se adăposteau mii de lilieci.
„Stârniți de prezența noastră și de lumina lămpilor cu acetilenă, aceștia se agită, apoi, coborând din locurile unde stau atârnați, încep un zbor dezordonat. Suntem nevoiți să ne adăpostim, căci, din cauza numărului foarte mare, pierzând controlul zborului, liliecii se izbesc în permanență de noi”, își amintea Ioan Povară.
Stalactitele flexibile
După ce au depășit „strâmtoarea fierbinte” și galeria locuită de lilieci, speologii au intrat într-o galerie înaltă de 4–5 metri, care părea că se termină după 6 metri lungime, cu o atmosferă sufocantă. La capătul ei se înșirau stalactitele flexibile, care păreau că dansează pe tavanul peșterii.
„Stalactitele de 8–12 centimetri lungime se legănau grațios în bătaia curentului de vapori. Am fost nevoiți să ne retragem din cauza căldurii intense, planificând o revenire cu echipament adecvat”, relata speologul în revista „Magazin” din 1973.
Stalactitele flexibile sunt, potrivit specialiștilor, formațiuni rare de peșteră, care cresc în direcții neregulate, aparent contrar gravitației. Ele se formează prin depuneri lente de minerale, influențate de curenți de aer și presiuni capilare.
Explorarea peșterii a fost reluată câteva luni mai târziu, când speologii au observat o întrerupere ritmică a aburilor din galeria cu stalactite flexibile.
„Am încercat depășirea punctului atins anterior și, cu prețul unor mari eforturi, am izbutit! O galerie foarte joasă, pe care am parcurs-o târâș, ne-a permis să pătrundem într-o galerie înaltă de circa doi metri, apoi într-o sală destul de mare și foarte înaltă. Dozându-ne permanent eforturile, din cauza temperaturii care se menținea, chiar și în aceste condiții, la 40 de grade Celsius, am întocmit o schiță, am localizat punctul de alimentare cu vapori și am prelevat probe pentru analize de laborator. Podeaua și pereții acestei părți din peșteră erau acoperiți cu o crustă de material gelatinos, iar din tavan atârnau aceleași stalactite flexibile”, relata speologul.
Din nou însă, o erupție de aburi fierbinți i-a făcut pe speologi să se grăbească spre ieșirea, târându-se prin galeria strâmtă de circa 10 - 12 metri.
„Până în prezent s-au făcut 12 tentative de pătrundere în galeriile acestei peșteri, prin scufundare liberă, apoi cu scafandru autonom, dar apa și stânca ne-au oprit de fiecare dată. Împreună cu geologul N. Golopența și Păroiu Florian, am înaintat doar 30 de metri pe galeria activă, fiind opriți de un ultim sifon (galerie plină cu apă). Toate aceste peșteri „fierbinți”, deosebit de interesante pentru știință, ca fenomene unice pentru țară și extrem de rare în lume. Sunt peșteri în care rezistența speologului este pusă la grea încercare”, arăta cercetătorul, în 1973
Întoarcerea în Peștera lui Adam
În anii următori, Ioan Povară s-a reîntors în peștera misterioasă de la Băile Herculane într-o zi rece de noiembrie, în care speologii au observat o scădere neobișnuită a emanației de vapori. Echipa sa a căutat să afle originea apelor termale care izvorăsc din adâncuri.
La intrare, temperatura era de doar 18 grade Celsius – niciodată nu scăzuse atât de mult; în mod normal, trecea constant de 25 de grade Celsius. Șeful echipei, Ioan Povară, devenea neliniștit. Ceilalți, aflați abia la a doua incursiune în acea subterană, nu bănuiau nimic. Au ajuns la galeria unde, de obicei, aburii fierbinți ieșeau în șuvoaie.
„Acum – uimire totală: niciun fir de abur. Termometrul arăta doar 24,5 grade Celsius, în loc de minim 42 de grade Celsius”, își amintea speologul, într-un alt articol, din revista Magazin, scris trei ani mai târziu, în 1976.
Ioan Povară și colegul său, Florin Brezorean, au pătruns atunci în galeria aburului, o galerie îngustă, cu pereți acoperiți de o peliculă gelatinoasă, unde altădată nu puteau înainta mai mult de zece metri, din cauza temperaturii ridicate. Acum, în lipsa aburilor, înaintarea era posibilă.
„Au ajuns în sala cu stalactitele flexibile, care acum atârnau inerte, mai rigide și mai opace, din cauza absenței curentului de abur. O deschidere circulară, de 60–70 de centimetri, le indica direcția de înaintare. S-au târât încet, atenți la asperitățile care le brăzdau pielea. După 12 metri, au putut sta în picioare. Aerul devenea tot mai greu de respirat. Termometrul indica 33 de grade Celsius. După alți 15 metri, au descoperit o deschidere în formă de pâlnie, din care se înălța leneș un firișor de abur: punctul de emanație!”, informa revista Magazin.
S-au salvat de la sufocare
Bucuroși de descoperire, cei doi speologi au ocolit cu atenție izvorul termic. Galeria se lărgea, însă exploratorii deveneau tot mai îngrijorați.
Dacă emanația de vapori reîncepea, aveau de străbătut rapid 30 de metri, pe întuneric, printr-un culoar plin de asperități. Dar curiozitatea a învins. Au pășit mai departe, într-o sală mare, cu stalagmite și coloane. Părea o peșteră „rece”, dar o coloană atinsă s-a dovedit moale – degetele pătrundeau în ea câțiva centimetri. Ceva era cu totul neobișnuit.
„Apoi a venit sufocarea. Termometrul arăta 38 de grade Celsius. Din fisura din apropiere izbucnea acum un șuvoi gros de abur. În mai puțin de un minut, temperatura a crescut la 40 de grade Celsius. Nu mai era timp de ezitare. Cei doi s-au târât rapid spre ieșire, epuizați. Termometrul indica 42 de grade Celsius. Colegii îi așteptau îngrijorați la ieșire”, informau autorii articolului.
Expediția în Peștera lui Adam, cu o lungime explorată de circa 170 de metri, le-a dat ocazia speologilor să cunoască originea peșterilor calde.
„Morfologia galeriilor, forma și tipul concrețiunilor de calcită, precum și stadiul lor actual de degradare indică faptul că Avenul lui Adam s-a format sub acțiunea apelor reci. Emanația de vapori este de dată recentă. În ceea ce privește proveniența apelor termale, ele provin fie dintr-o vatră vulcanică veche, fie din infiltrațiile de la suprafață spre profunzime, unde se încălzesc și sunt apoi din nou împinse spre lumina zilei”, arăta speologul, care a cercetat peștera începând din 1971.
În deceniile următoare alți speologi au încercat să exploreze peștera, cei mai mulți au fost însă opriți de emanațiile sufocante de aburi ale locului pe care unii l-au numit „iadul subteran”.
Se încarcă comentariile...
