Alternative sănătoase la smântână. Cu ce putem înlocui acest aliment
0În cazul în care ești în căutarea unor alternative sănătoase la smântâna pentru gătit, ai nimerit unde trebuie. Află cu ce o poți înlocui.
Lapte și unt
Deși, laptele nu conține destulă grăsime, poți adăuga puțin unt. Astfel, dacă amesteci 30 g de unt cu 90 de ml de lapte poți obține echivalentul a 120 de ml de smântână.
Smântâna de cocos
Folosită pentru sosuri și salate, smântâna de cocos poate înlocui cu succes clasica smântână pentru gătit. Tot ce trebuie să faci este să cumperi o cutie de lapte de cocos. Ulterior, laptele de cocos trebuie ținut la rece până când acesta se întărește. În final, poți turna conținutul cutiei într-un bol, iar ce rămâne pe fundul acesteia este smântâna de cocos.
Lapte condensat
De menționat este faptul că laptele condensat este mai dulce decât frișca și nu se bate ca smântâna.
Ulei de măsline și lapte vegetal
Pentru a obține o altă alternativă vegetală la smântână ai nevoie de lapte vegetal (orez, ovăz sau soia), ulei de măsline sau margarină. Amestecă 80 de ml de lapte vegetal cu 40 ml de ulei de măsline sau margarină, care trebuie topită.
Cremă de brânză
Cu toate că gustul ar putea fi ușor acrișor, crema de brânză are o textură aproximativ asemănătoare cu cea a smântânii.
Tofu
Probabil nu te așteptai la acest ingredient. Pentru a putea înlocui o anumită cantitate de smântână, trebuie să ai la dispoziție aceeași cantitate de tofu, sub formă de piure.
Crema de nuci caju
Pentru a înlocui o anumită cantitate de smântână, ai nevoie de aceeași cantitate de nuci caju, pe care trebuie să le lași la înmuiat în apă câteva ore. Ulterior, după ce le-ai lăsat la scurs, trebuie să le pui în blender cu 90 ml de apă și un praf de sare. Le mixezi până când ai obținut un amestec cremos.
Apoi, amestecul se lasă la frigider în timpul nopții.