Victorie spectaculoasă reuşită de UTA Arad cu FC Voluntari, în play-out-ul Superligii

0
Publicat:

 UTA Arad a învins-o pe FC Voluntari cu scorul de 4-3 (1-2), luni seara, pe teren propriu, în prima etapă din faza play-out a Superligii de fotbal, într-un dintre cele mai spectaculoase meciuri ale sezonului.

UTA Arada câștigat meciul cu Voluntari
UTA Arada câștigat meciul cu Voluntari

Cele două echipe şi-au creat numeroase ocazii de gol, au marcat şapte goluri, dintre care cinci cu capul, oaspeţii având trei bare. Toate golurile gazdelor au fost marcate de jucători introduşi de antrenorul Mircea Rednic pe parcursul jocului, Joao Pedro Almeida Machado (38, 90+6), Eric Johana Omondi (50), Alexandru Tudorie (79), scrie Agerpres.

Pentru ilfoveni au înscris Adam Nemec (28), Igor Armaş (45+1) şi George Merloi (90+2), ultimul introdus pe final, revenind după o accidentare suferită în luna august.

În prima repriză, portarul Florin Iacob s-a opus la mingea trimisă cu capul de Nemec (17), şutul lui Radu Boboc (19), din unghi, a şters bara, iar Igor Armaş a trimis în bara transversală cu o lovitură de cap (22).

Oaspeţii au deschis scorul prin Nemec, care a reluat în plasă de la un metri, după recentrarea lui Grigore Turda, la cornerul executat de Doru Andrei (28). UTA a egalat prin Joao Pedro, cu un şut de la 17 metri, deviat de Armaş (38). Oaspeţii au intrat la cabine în avantaj, după ce Armaş a înscris cu capul în urma unui corner bătut de Doru Andrei (45+1).

În repriza secundă, UTA a egalat prin kenyanul Omondi, care a reluat cu capul centrarea lui Andrej Fabry.

Ilfovenii au ratat prin Vadim Raţă (54), care a trimis alături cu capul, din centrare lui Doru Andrei, apoi Iacob a respins şutul cu efect expediat de Andrei Dumiter (58).

UTA a replicat printr-un şut trimis de Fabry (62), prins de Jesus Fernandez.

Doru Andrei a executat superb o lovitură liberă de la aproape 30 de metri, în bară (67), iar apoi, câteva secunde mai târziu, tot el a şutat la poartă, dar Iacob a respins.

Joao Pedro (70) a şutat de la 30 de metri, puţin peste ţintă, iar Tudorie a marcat cu capul (79), din centrarea lui Claudiu Micovschi, golul fiind acordat după ce VAR-ul a revăzut reluările timp de 6 minute.

FC Voluntari a egalat în min. 90+2, când Nicolae Carnat a centrat perfect, iar Merloi a reluat cu capul din plonjon.

Golul victoriei arădenilor a fost marcat de portughezul Joao Pedro (90+6), cu un voleu din marginea careului, după o minge respinsă de defensiva oaspeţilor, în urma unui corner.

Meciul a marcat debutul antrenorului Florin Pîrvu pe banca tehnică a echipei FC Voluntari.

FC Voluntari a ajuns la 12 meciuri consecutive fără victorie, patru egaluri şi opt eşecuri.

UTA are trei victorii consecutive acasă.

În sezonul regulat, UTA a remizat acasă cu FC Voluntari (0-0), dar a învins-o în deplasare, cu 1-0.

AFC UTA Arad - FC Voluntari 4-3 (1-2), Arena ''Francisc Neuman'' - Arad

Au marcat: Joao Pedro Almeida Machado (38, 90+6), Eric Johana Omondi (50), Alexandru Tudorie (79), respectiv Adam Nemec (28), Igor Armaş (45+1), George Merloi (90+2).

Arbitru: Marcel Bîrsan (Bucureşti); arbitri asistenţi: Radu Adrian Ghinguleac (Bucureşti), Raul Constantin Ghiciulescu (Lugoj); al patrulea oficial: Florin Ovidiu Mazilu (Satu Mare)

Arbitru video: Viorel Nicuşor Flueran (Craiova); arbitru asistent video: Alexandru Filip (Constanţa)

Observatori: Octavian Şovre (Satu Mare) - CCA, Marian Ivan (Braşov) - LPF.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite