LIVE BLOG Halep, în finala de la Roland Garros. Americanii explică ce ar însemna pentru româncă să câştige titlul
0
Constănţeanca de 22 de ani va juca, sâmbătă (ora 16.00, Eurosport 2 şi Antena 3), în ultimul act al turneului parizian. Acolo o va întâlni pe Maria Şarapova (locul 8 în lume), adversară pe care n-a învins-o niciodată, în precedentele trei întâlniri.
Primele veşti bune de la Roland Garros: două românce au câştigat titlul la dublu, la junioare
Ioana Roşca şi Ioana Ducu sunt noile campioane de la Roland Garros, în competiţia de dublu rezervată junioarelor.
10 lucruri pe care trebuie să le ştii înaintea finalei de la Roland Garros de astăzi.
Roland Garros este unul dintre cele 4 turnee de Grand Slam, alături de Australian Open, Wimbledon şi US Open. Turneele de Grand Slam sunt cele mai importante, ca prestigiu, recompense financiare şi puncte în clasamentul ATP şi WTA. Din cele 4, Roland Garrosul este cel mai "înstărit", oferind premii de 25 de milioane de euro.
Cu o victorie a lui Halep, French Open ar avea 8 câştigători diferiţi în ultimii 8 ani.
Cu o victorie a româncei, Roland Garrosul ar avea 8 câştigători diferiţi în ultimii opt ani, după Justine Henin (2007), Ana Ivanovici (2008), Svetlana Kuzneţova (2009), Francesca Schiavone (2010), Na Li (2011), Maria Şarapova (2012), Serena Williams (2013).
Simona Halep, cap de serie numărul patru la Roland Garros, este cotată cu şansa a doua în finala Openului Franţei, chiar dacă se află mai sus decât Maria Şarapova în ierarhia mondială WTA.
Americanii explică ce ar însemna pentru Simona Halep să câştige titlul la Roland Garros
Jurnaliştii americani de la USA Today le-au analizat cu lux de amănunte pe cele două jucătoare care se vor duela pentru supremaţie pe zgura pariziană, Maria Şarapova şi românca Simona Halep. Dacă va triumfa jucătoarea noastră, ea va bifa câteva borne istorice, ce o vor propulsa în galeria numelor grele din tenisul mondial.
O ţară întreagă ţine astăzi pumnii strânşi pentru Simona Halep, iar reprezentanţii Primăriei Capitalei au anunţat că vor amenaja un ecran gigantic în Parcul Herăstrău din Capitală pentru cei care vor să urmărească finala de la Roland Garros în aer liber.
Halep, în finală la Roland Garros: Maria Şarapova conduce cu 3-0 în întâlnirile directe cu Simona
Jucătoarele Simona Halep şi Maria Şarapova s-au mai întâlnit până în prezent de trei ori, în 2012, la Indian Wells şi Beijing, şi anul acesta în finala turneului de la Madrid, în toate meciurile impunându-se sportiva din Rusia. Partida de astăzi, finala de la Roland Garros, începe la ora 16.00 şi e livetext pe adevarul.ro.
Odată cu turneul din acest an, French Open a devenit cel mai "înstărit" Grand Slam, depăşind Australian Open la premii acordate.
Jucătoarea Simona Halep a declarat, vineri, cu o zi înaintea finalei de la Roland Garros, că are energia necesară pentru a disputa ultimul act al turneului. „Este dificil, întrucât o finală de Grand Slam este ceva nou pentru mine, dar şi o performanţă incredibilă. Momentan mă simt bine, sunt bucuroasă, fericită. Am şi energia necesară ca să pot juca sâmbătă o finală. Va fi un eveniment important pentru ţara noastră, pentru mine, mă bucur că am aşa mulţi susţinători“, a declarat Simona Halep.
Fosta mare jucătoare o laudă pe Halep pentru modul cum a gestionat fiecare partidă disputată în această ediţie la Roland Garros, remarcând că sportiva pe care o manageriază nu a pierdut niciun set până acum.
Cu doar o zi înainte de marea finală de la Roland Garros, Simona Halep primeşte sute de mesaje de susţinere de la români răspândiţi în toate colţurile lumii. Cei din urmă care i-au transmis încurajări jucătoarei noastre sunt militarii români din Afganitan.
Simona Halep este numele care se află pe buzele tuturor românilor în aceste zile, nume care a devenit, de curând, un brand de ţară. În urmă cu 12 luni, puţini erau cei care o cunoşteau pe Halep, acum aproape că nu e român care să nu fi auzit de ea. Dar ce se află în spatele acestei cariere de succes? "Adevărul" vă prezintă povestea acestei minunate campioane, cu care toată România se mândreşte.
VIDEO Halep-Mania: Simona a fost aplaudată frenetic în plenul Parlamentului din Republica Moldova
Calificarea jucătoarei de 22 de ani a stârnit admiraţia vecinilor de peste Prut. Deputatul liberal-reformator, Anatol Arhire, i-a transmis Simonei un mesaj, înaintea confruntării cu Maria Şarapova.
Maria Şarapova, adversara Simonei Halep, este la a treia finală consecutivă la Roland Garros. Rusoaica este mai experimentată şi a demonstrat în ultima perioadă o capacitate fantastică în meciurile dificile. „Seamănă cu un pliculeţ de ceai“, a scris Judy Murray, mama tenismanului Andy Murray, într-un mesaj postat pe Twitter.
Încurajări de la o legendă: ce mesaj formidabil a primit Simona Halep din partea Nadiei Comăneci
Calificarea jucătoarei de 22 de ani în finala de la Roland Garros (sâmbătă, ora 16.00, Eurosport 2 şi Antena 3) a determinat-o pe cea mai mare gimnastă din istoria României să remarce ascensiunea Simonei.
Belgianul Wim Fissette a ţinut să-şi readucă eleva cu picioarele pe pământ după calificarea în finala de la Roland Garros, fără niciun set pierdut.
Jucătoarea de 22 de ani a avut o explozie într-un timp foarte scurt. Analizându-şi ascensiunea remarcabilă, Halep a vorbit despre o victorie care a convins-o că poate deveni o jucătoare de top.
Numele României se află pe buzele tuturor datorită Simonei Halep - „Victoria Simonei Halep la Roland Garros în semifinale îţi dă un fel de ameţeală, din care te poţi extrage, dar cu greu. Bucuria, mai ales când e mare, enormă, te răvăşeşte complet. Poţi să faci şi infarct, spun specialiştii”, scrie profesorul Vasile Nanea pe blogul său de pe adevarul.ro.
Halep e la un pas de a scrie istorie: de ce rezultat are nevoie pentru a realiza o dublă performanţă formidabilă - Dacă o va învinge în două seturi pe Maria Şarapova, sâmbătă (ora 16.00, Eurosport 2 şi Antena 3), românca de 22 de ani va cuceri primul ei turneu de Mare Şlem. Aceasta nu va fi însă singura ei realizare.
Adevărul Live - mesaj către politicieni: Lăsaţi-o în pace pe Simona Halep! - Trăim vremuri tulburi, în care nu mai ştim în cine să îndrăznim să avem încredere, în care ne temem de propriile noastre decizii, de ziua de mâine, de război, de semenii noştri. Poate mai mult ca niciodată aveam nevoie de o Simona Halep. De o copilă de 22 de ani care a reuşit, prin muncă şi prin sacrificii, să ne dea tuturor o lecţie: a unit ceea ce politicienii au dezbinat ani la rând, a unit România.
Victoria lui Halep a însufleţit România - Ascensiunea jucătoarei de tenis Simona Halep în finala Roland Garros a produs un val de entuziasm în rândul publicului din România. Marile reţele sociale, precum Facebook sau Twitter, au fost împânzite de mesaje de felicitări pentru jucătoarea româncă, cea mai bine clasată din istoria tenisului românesc.
Hagi şi Ţiriac o laudă pe Halep, după calificarea în finala de la Roland Garros: „Zi de zi e mai bună, ne mândrim cu ea!“ - Gică Hagi şi Ion Ţiriac, doi dintre marii susţinători ai Simonei Halep, au comentat calificarea acesteia în finala turneului de la Roland Garros. Dacă „Regele“ prevede că Simona va fi în viitorul apropiat cea mai bună jucătoare din lume, Ţiriac se rezumă la a pronostica victoria lui Halep în finala Openului Franţei.
Simona Halep, lăudată de presa franceză: este „copleşitoare” şi „stăpâneşte geometria terenului ca nimeni altcineva” - Jucătoarea româncă de tenis Simona Halep, recent calificată în finala de la Roland Garros, este lăudată de Agenţia France Presse pentru ascensiunea ei din ultima perioadă, menţionând că tenismena din România este „copleşitoare”.
Prima declaraţie a Simonei Halep, după calificarea, în premieră, în finala de la Roland Garros - Simona Halep a atins joi seara, la Paris, cea mai mare performanţă din cariera sa, calificarea în finala Openului Franţei. Imediat după succesul cu Andrea Petkovic, din semifinale, care i-a asigurat prezenţa în ultimul act, Simona a precizat că i s-a împlinit un mare vis.
Simona Halep e în finală la Roland Garros! Ce performanţă incredibilă a egalat românca după 34 de ani - Jucătoarea Simona Halep, locul 4 WTA şi a patra favorită, a învins-o, joi, scor 6-2, 7-6 (4), pe germanca Andrea Petkovici (27 WTA), şi s-a calificat în finala turneului de la Roland Garros, devenind prima sportivă din România ce ajunge în ultimul act a acestei competiţii după 34 de ani.
În copilărie, Halep juca la fel de bine fotbal precum tenis. Imagini de colecţie cu Simona alături de un mare fotbalist - Simona Halep este omul momentului în sportul românesc şi are mari şanse să urce pe locul trei în lume, în tenisul feminin.
825.000 de euro şi 1.300 de puncte WTA va primi Simona Halep pentru calificarea ei în finala de la Roland Garros. Astfel, câştigurile ei din tenis vor depăşi 4 milioane de dolari.
1.650.000 de euro şi 2.000 de puncte WTA va primi Simona Halep, dacă va câştiga finala de la Roland Garros.