Carina Sava: „Prin programul de mentorat Women in Music susținem femeile aflate la începutul carierei în industria muzicală”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reprezentarea feminină, precum și competiția inechitabilă dintre femei și bărbați sunt două dintre multele probleme din domeniul artistic de la noi. Pentru a încerca să îndrepte lucrurile, Carina Sava organizează un program de mentorat al femeilor care doresc să îşi clădească o carieră în industria muzicală.

Carina Sava are o vastă experiență în industria muzicală FOTO arhiva personală
Carina Sava are o vastă experiență în industria muzicală FOTO arhiva personală

Women in Music Romania este o inițiativă dedicată promovării și sprijinirii femeilor din industria muzicală din România. Scopul principal al organizației este de a oferi oportunități și resurse valoroase femeilor din toate domeniile industriei muzicale, indiferent de nivelul lor de experiență sau de poziția lor profesională. Pentru ediția de anul acesta, femeile aflate la începutul carierei în industria muzicală se pot înscrie gratuit la Women in Music Business Mentorship Program până pe 13 august. Zece dintre ele vor învăța, timp de șapte luni, de la femei de succes, micile secrete ale unui domeniu care stă și el sub semnul patriarhatului.

Printre mentori se numără nume precum Diana Munteanu- Head of Label Global Records sau Cristina Uruc – manager Artexim.

Participarea este gratuită. În timpul programului, femeile care participă beneficiază de câte un mentor dedicat care împărtășește din experiență, know how-ul ei, de întâlniri de grup cu toții mentorii și celelalte participante în proiect. La edițiile precedente sunt participante care și-au găsit primul job în industria muzicală, altele care au colaborat între ele sau au început colaborări cu mentorii pe diverse proiecte

Carina Sava, inițiatoarea programului și cea care conduce filiala din România a Women in Music, a vorbit, pentru „Weekend Adevărul“, despre nevoia unui astfel de eveniment și, mai ales, despre problema subreprezentării femeilor în industria muzicală la nivel global. Ea își dorește ca în lumea artistică să existe un echilibru, precum și solidaritate, mai ales în cazurile de abuz.

Licențiată în relații publice, Carina Sava are un master în artist management la prestigiosul Berklee College of Music din Statele Unite. Carina Sava are peste 15 ani de experiență în industria muzicală și în relații publice.

Weekend Adevărul“: Cum s-a născut primul program de mentorat dedicat femeilor din industria muzicală din România?

Carina Sava: Programul s-a născut în 2021, când am intrat într-un parteneriat cu mai multe țări – Germania, Spania, Austria, Belgia și Franța. Era un proiect european și fiecare dintre noi trebuia să facă un program de mentorat dedicat femeilor din țara noastră. A fost foarte interesant pentru noi. Începusem încă din 2019 niște întâlniri Women in Music în România, dar nu aveam o structură definită pentru a le face utile pentru femeile din industria muzicală. Iar în 2021 am căpătat o structură, un contur. A contat și faptul că partenerii noștri din Franța și Germania implementaseră deja un astfel de program. În 2021, programul european s-a încheiat, însă am avut un feedback extraordinar, atât de la mentori, cât și de la participante, așa că am decis că vrem să continuăm. Și am crescut durata programului de la cinci la șapte luni.

Care au fost cele mai speciale momente de la primele două ediții ale programului?

Toate întâlnirile au fost speciale. Îmi amintesc că la un moment dat aveam toate femeile într-un cerc – mentori și participante –, era prima oară când ele se cunoșteau direct, iar feedback-ul a fost excelent. Foarte specială rămâne ultima întâlnire de la a doua ediție, în luna martie a acestui an.

Mentorat pentru viitor

Cum s-au concretizat aceste întâlniri?

Am ținut cont de mai multe sugestii spuse de fete la prima ediție și le-am implementat în a doua ediție. Ba mai mult, unele dintre participante și-au găsit un job datorită acestui program. După prima ediție, Ioana Chereji (PR Manager UNTOLD) a cooptat-o pe participanta pentru care fusese mentor în echipa ei de comunicare, mai întâi ca intern, după care a angajat-o. La ediția a II-a, tot Ioana a cooptat încă o participantă în echipa de comunicare UNTOLD. Alte două participante au fost angajate de către Global Records. Două dintre participantele de anul trecut au intrat într-un parteneriat artist/manager cu deja destul de multe concerte programate. Legăturile s-au creat și între participante: o tânără artistă s-a conectat cu o altă participantă, care face și management artistic.

Women in Music Business Mentorship Program, o inițiativă de succes FOTO Anca Coleasa
Women in Music Business Mentorship Program, o inițiativă de succes FOTO Anca Coleasa

Concret, cum se va derula în acest an programul de mentorat?

Avem 10 femei-mentor. Dintre fetele înscrise vom face o preselecție, apoi va urma o serie de interviuri și, la final, vom selecta cele 10 participante-finaliste pentru programul ce va dura șapte luni. Fiecărui mentor îi vom desemna câte o participantă. Vom avea întâlnirile unu la unu dintre mentori și participante, însă vor fi și întâlniri de grup, în așa fel încât să încercăm să creăm o comunitate. Apoi vor fi întâlniri la case de discuri, la radiouri, la companii din industria muzicală. Iar a treia componentă va fi un proiect comun, pe care îl păstrăm ca element-surpriză pentru fete.

Cele două lumi ale industriei muzicale

De ce în România încă e dezechilibru de gen în industria artistică?

Este la modul general dezechilibru de gen, nu doar în România. În țara noastră, dezechilibrul de gen e mai puțin pronunțat comparativ cu alte țări, în special din Vest. Însă rămâne cumva o luptă pe termen lung. E mai greu pentru femei să facă față, din anumite puncte de vedere, competiției cu bărbații. În industria muzicală, mediul e destul de masculin, mai ales în zona de concerte și evenimente. Este un pic mai greu. În România sunt mult mai mulți bărbați în industria muzicală. Avem mult mai puține femei manager comparativ cu bărbați manager și nu găsesc o explicație.

Cât de necesară este o radiografie exactă a industriei muzicale din România?

Este foarte necesară. Ne lipsește o asemenea radiografie. Este unul dintre obiectivele pe care le avem: mai multe informații, date și cifre despre toți actorii din industria muzicală din țara noastră. Industria muzicală este o piață foarte segmentată în România. Avem, pe de o parte, zona de festivaluri și tot ce înseamnă live. Avem, pe de altă parte, zona de recording. Sunt două lumi, două industrii ce se întrepătrund câteodată. Avem nevoie să știm și ce bani se generează în industria muzicală din România.

Și în România sunt destule cazuri de femei abuzate, atât în industria muzicală, cât și în alte zone artistice. E nevoie de mai multe voci feminine asumate pentru ca aceste abuzuri să dispară?

Cu siguranță, și nu doar în industria muzicală. Problemele de abuz sunt clare. Au fost în ultimii ani câteva cazuri sonore de abuzuri în industria muzicală din România. Cred că ar fi important ca artiștii să ia atitudine mai des în cazul abuzurilor, indiferent dacă au fost sau nu afectați de astfel de situații. Trebuie să fim un pic mai vocali.

Muzică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite