Video Fiul Griseldei Blanco, cea mai cunoscută narcotraficantă, a renunțat la procesul intentat împotriva Netflix și a Sofiei Vergara VIDEO
0După ce a dat în judecată Netflix pentru că s-a folosit de imaginea sa în serialul „Griselda”, fiul celei care a creat unul dintre cele mai profitabile carteluri din istorie a decis să renunțe la proces, relatează Business Insider.
În luna ianuarie, Michael Blanco și soția sa, Marie Blanco, au intentat un proces împotriva Netflix și a actriței și producătoarei executive Sofia Vergara, în încercarea de a bloca lansarea serialului „Griselda”.
Conform unor documente din instanță consultate de sursa citată, avocatul familiei a retras acțiunea în instanță vineri, 9 februarie, ceea ce înseamnă că nu mai poate fi depusă din nou.
În procesul intentat la data de 17 ianuarie la un tribunal din comitatul Miami-Dade, Blanco a afirmat că cei care au realizat serialul au folosit „opera sa literară și artistică" fără permisiune sau recunoaștere, provocând „prejudicii ireparabile".

El a cerut o ordonanță provizorie pentru a bloca lansarea serialului și despăgubiri în valoare de cel puțin 50.000 de dolari.
La scurt timp după ce a fost intentat procesul, creatorul „Griselda", Eric Newman, a părut liniștit, declarând într-un interviu pentru Entertainment Tonight (via IndieWire) că familia Escobar „a făcut afirmații similare" atunci când lucra ca producător executiv la „Narcos".
„Nu este primul meu rodeo", a afirmat el. „Am avut o poveste foarte specifică pe care am vrut să o spunem. Cred că am spus-o și nu cred că acest lucru împiedică în vreun fel pe altcineva să spună propria versiune a acesteia", a mai adăugat Newman.
Între timp, fiul Griseldei Blanco a afirmat că a vizionat serialul și a descris experiența ca fiind „foarte emoționantă”.
În cadrul podcastului „The Real Griselda", găzduit de cineastul Billy Corben - cel care a realizat o serie documentară intitulată „Cocaine Cowboys", care a făcut-o cunoscută în lume pe „nașa cocainei" - el a declarat: „Este o avalanșă de emoții. Este foarte suprarealist".
„Nu am de gând să vă mint, a fost foarte emoționant. A fost un moment în care m-am trezit că nu mai aveam aer. Am fost fericit. Am fost și trist", a mai continuat el.
Cu toate acestea, Michael Blanco a adăugat că povestea familiei sale „merita un pic mai mult".
În săptămâna în care a fost lansat, „Griselda" a devenit cel mai vizionat titlu de pe Netflix, ajungând pe locul 1 în 89 de țări, conform Variety.