EXCLUSIV Sofia Vergara poartă masca celei mai cunoscute narcotraficante: „Nu am înțeles cum o columbiancă ar putea face ce a făcut Griselda“

0
Publicat:

Frumoasa și delicata actriță Sofia Vergara poartă hainele celei mai cunoscute narcotraficante din istoria drogurilor pe filiera Columbia-Statele Unite ale Americii și face un rol de excepție, lăsând umanitatea din antierou să se vadă, fără a-l pune pe un piedestal.

Sofia Vergara, în rolul carierei: Griselda Blanco. FOTO: Netflix
Sofia Vergara, în rolul carierei: Griselda Blanco. FOTO: Netflix

Povestea serialului „Griselda“ începe în 2015. Sofia Vergara își dorea ca lumea să îi vadă talentul dincolo de frumusețe și de rolul din „Modern Family“ și să transforme accentul de acasă în avantaj. Așa că l-a contactat pe Eric Newman, producătorul serialului „Narcos“, fix când Pablo Escobar cucerea lumea – de data asta prin personajul său – și au bătut palma. Nouă ani mai târziu, Vergara, Newman și Andrés Baiz, regizorul „Narcos“, au răspuns întrebărilor puse de jurnaliști din toată lumea, inclusiv pentru „Weekend Adevărul“, aflați la premiera „Griselda“. Visul, iată, devenea realitate.

Monstrul din Medellín

Începând cu anii ’70 și până în 1985, oamenii petrecăreți din Miami știau cine este Griselda Blanco – niciun gram de cocaină nu era prizat fără știrea ei. Copilăria plină de abuzuri și-o petrece în capitala drogurilor, Medellín, însă în jurul vârstei de 30 de ani, fuge în Statele Unite ale Americii cu cei trei băieți ai săi din cea de-a doua căsătorie și... un kilogram de cocaină. Și-ar fi dorit doar să o vândă și să înceapă o viață nouă, însă subestimarea patriarhală i-a alimentat ambiția și nu s-a mai oprit până nu a fost arestată, lăsând în urma ei ceea ce avea să fie cunoscut în istorie drept „Miami drug war“, o perioadă în care cocaina era plătită cu sânge – poliție contra traficanți, traficanți contra traficanți, traficanți contra consumatori, consumatori contra consumatori.

Jocul actoricesc și replicile subliniază perfect ceea ce cei trei realizatori ai acestui serial și-au dorit să aducă în față: Griselda Blanco a fost inițial un produs al circumstanțelor, dar care, odată ce a simțit gustul banilor și al sângelui, nu s-a mai putut opri. „Griselda a trăit o dramă. Și-a crescut copiii și a făcut tot posibilul să-i protejeze în prostituție, în mijlocul crimelor, al afacerilor cu droguri. Însă a existat un moment în care ar fi putut să înceteze, ar fi putut să-și încheie drama, dar nu a acceptat. Nu s-a putut conforma. Și, de la un anumit punct, a mers prea departe. Adevărul este că, deși a reușit să dărâme bariere, Griselda nu este o eroină și nu trebuie idolatrizată. Așadar, proiectul mi-a plăcut și pentru că am avut ocazia să descopăr povestea originilor Griseldei, adică să aflu cum se poate naște un monstru“, a spus Sofia Vergara în cadrul conferinței de presă.

Costumele au respectat în cel mai mic detaliu specificul perioadei. FOTO: Netflix
Costumele au respectat în cel mai mic detaliu specificul perioadei. FOTO: Netflix

Cu toate că povestea Griseldei Blanco este una a femeii care reușește într-o lume a bărbaților, care reușește să devină regină într-o lume de regi, nici Vergara și nici Newman nu și-au propus să facă din narcotraficantă un erou: „Nu căutăm să ridicăm în slavă pe nimeni, dar nici nu încercăm să reducem personajul la nivelul de monstru. Cei mai răi sunt oamenii care pretind că sunt altcineva decât sunt de fapt. Griselda nu a pretins niciodată că ar fi altceva decât o mamă și o traficantă de narcotice cu adevărat pricepută“, a spus producătorul. „Am vrut să explorăm mai în detaliu povestea Griseldei și felul în care, deși părea extrem de puțin probabil, o femeie săracă și needucată din Columbia a reușit să creeze un adevărat imperiu de miliarde de dolari într-o industrie dominată de bărbați și într-o altă țară decât patria ei, totul cu ajutorul unor metode crude, dar ingenioase, gândite de ea însăși. Adevărul este că, deși a reușit să dărâme bariere, Griselda nu este o eroină și nu trebuie idolatrizată. (...) Serialul arată cât de îngrozitor de departe a putut merge această persoană pentru a avea grijă de familia ei. Am fost onești în privința impactului și a lucrurilor îngrozitoare care s-au petrecut ca urmare a acțiunilor ei, pentru că, dacă am fi omis aceste aspecte, am fi făcut un deserviciu poveștii victimelor“, adaugă Vergara.

Paloma negra

Pentru Sofia Vergara, proiectul „Griselda“ a fost unul personal. Cum narcotraficanta era în paginile tuturor publicațiilor în perioada anilor ’70-’80, nu avea cum să nu fi știut deja de ea; ba chiar povestește că prima dată a citit despre aceasta când era într-un zbor cu avionul de opt ore. Aparent, de atunci i s-a înrădăcinat ideea realizării unui film despre Griselda. Cine îi știe povestea Sofiei Vergara îi poate ghici notele personale în secvențele de pauză, de liniște, când Griselda desenează în aer, cu țigara aprinsă – poate amintiri, poate proiecte de viitor. Poate prinsă în pielea Griseldei, Sofia își reamintește că și ea a fost o mamă singură, o columbiancă ce a venit în SUA pentru a reuși prin muncă. Soarta nu i-a fost nici ei ușoară, mereu având să fie discriminată din cauza accentului, fiind victima typecastingului (roluri date conform unor stereotipuri) – pentru a oferi publicului roluri de hispanică adevărată, Vergara a fost de multe ori obligată să își vopsească părul brunet, ea fiind de fapt blondă. „Și eu am crescut în Columbia, acesta e doar unul dintre motivele pentru care mi-am dorit acest rol. Și majoritatea actorilor sunt columbieni, mi-am dorit asta. Știu cum sunt femeile columbiene: iubitoare, calde, puternice. Ne vedem de viață zâmbind, suntem optimiste, ne gândim la viitor. Nu suntem niște victime. Și nu toate femeile din Columbia sunt criminale!“, a spus Sofia Vergara.

Griselda Blanco, o mamă de temut. FOTO: Netflix
Griselda Blanco, o mamă de temut. FOTO: Netflix

De asemenea, actrița a punctat că și familia ei este pe lista victimelor drogurilor: fratele ei, Rafael, a murit când o banda de traficanți de droguri au încercat să-l răpească, iar alt frate, Julio, a murit din cauza consumului de droguri și alcool, luptându-se cu adicția peste zece ani. „Revenind la scenariu, eu îmi amintesc de perioada cartelurilor, ca să nu mai zic că fratele meu a avut probleme cu drogurile. Totuși, nu am înțeles cum o femeie columbiană ar putea face ce a făcut Griselda. M-a surprins mai ales faptul că ea a început greu, fără să aibă niciun fel de educație. Însă era ceva în ea. Dacă ar fi vrut să fie președintele Columbiei, ar fi reușit“, a spus columbianca.

Vergara a trebuit să învețe să fumeze pentru rolul Griseldei. FOTO: Netflix
Vergara a trebuit să învețe să fumeze pentru rolul Griseldei. FOTO: Netflix

Despre cum experiența personală a Sofiei Vergara a ajutat-o să realizeze acest rol spectaculos, producătorul Eric Newman spune: „Dacă ne gândim la ceea ce a reușit să facă, este evident că Sofia a realizat ceva absolut spectaculos. Nu avea cum să ajungă mai departe de atât din locul din care a pornit. Cred că Sofia a rezonat cu asemănările dintre ea și Griselda Blanco. Vorbim despre o persoană care a ajuns aici fără nimic și și-a împlinit visurile. Evident că visurile sunt adaptate în funcție de limitările observate datorită experienței. În acest serial este vorba despre o femeie care a fost prostituată, care a fost abuzată și care a rămas cu trei copii de pe urma unui soț bețiv, care se ocupa cu traficul de droguri. Griselda a fost persecutată și abuzată și cred că Sofia a analizat personajul și, din această perspectivă, a simțit o oarecare empatie cu ea. Poți avea empatie față de orice om. O altă asemănare importantă cu care Sofia a rezonat este legată de faptul că Griselda conduce un imperiu, iar asta este impresionant. Da, este amuzantă și fermecătoare, dar, în același timp, are o minte brici și știe exact unde merge fiecare bănuț. Știe în cine poate să aibă încredere și în cine nu. Până la urmă, este o conducătoare extrem de pricepută și cred că are acest lucru în comun cu Sofia“.

Ceci n’est pas... otra película con narcotraficantes

Ideile și ampla documentare a inițiatoarei proiectului au fost înzecite de cele ale celor doi oameni care au stat și în spatele serialului Netflix „Narcos“ – cinci ani a durat realizarea scenariului final și a filmărilor. Dacă unii oameni ar bănui că „Griselda“ este doar încă un alt serial despre narcotraficanți columbieni, regizorul Andrés Baiz explică direcția pe care a dat-o producției: „Faptul că m-am ocupat de toate cele șase episoade mi-a permis să asigur serialului o anumită identitate. Am avut ocazia să dau o notă personală acestui serial. Nu am vrut să semene cu «Narcos». Mi-am dorit ca acest serial să aibă un stil propriu. Am vrut să fie diferit de orice alt serial cu gangsteri de până acum, pentru că are în centru o femeie care este nevoită să facă alegeri dificile. Mi-am dorit un serial psihologic și intim, dar cu o doză de absurd izvorâtă din contextul plin de extravaganță. Am muncit mult pentru ca acest serial să fie diferit și îndrăzneț. Cred că este un serial în care măiestria se îmbină cu integritatea“. De asemenea, diferența stă și în detalii: hainele sunt majoritatea autentice, din perioada anilor în care este plasată acțiunea – dacă nu, realizate de la zero după tiparul vremii –, muzica aleasă pe sprânceană și compusă de laureatul Grammy Carlos Rafael Rivera, locațiile meșterite până la ultimul detaliu – cadrele ample, precum și focusurile distincte ascut simțurile privitorului.

Un rol de maravilla

Greul însă l-a dus Sofia: la cei 51 de ani, și-a dorit să fie luată în serios. Mulți ar îndrăzni să spună că este rolul vieții sale, însă ambițiile hispanicei nu ar trebui subestimate. Pentru scenele în care adicțiile îi întregeau personalitea Griseldei Blanco, actrița a trebuit să învețe să fumeze și să prizeze. Și-au dorit o transformare nu atât de aproape de Griselda, dar atât de departe de Gloria Delgado-Pritchett, personajul ei din „Modern Family“.

Gesturile, felul de a merge, de a ține spatele ușor cocoșat i-au creat probleme de sănătate Sofiei, dar care, cu vizite frecvente la fizioterapeut, se vor rezolva, a spus optimistă – lucruri nesemnificative pentru o persoană care a învins cancerul tiroidian și care își dorește să demonstreze. „Filmările pentru întregul serial mi s-au părut foarte intense! Acele șase luni au fost ca un carusel. Nu mai jucasem un rol în limba spaniolă și nici nu mai făcusem altceva în afară de comedie. Atunci când te apuci de ceva nou, nu ești foarte sigur pe tine. Am fost destul de stresată aproape tot timpul pentru că mi-am dorit să mă descurc cât mai bine. Și niciodată nu am mai avut de învățat atât de multe replici. Am fost prezentă în toate scenele. Am avut monologuri. Am avut de făcut lucruri pe care, ca actriță, nu le mai făcusem niciodată, pentru că eu am început să joc destul de târziu. Am purtat chiar și un sutien care să-mi micșoreze sânii. După filmări, când m-am dus la un consult, doctorul mi-a zis că sunt nebună! Din cauză că am stat mereu aplecată, cocoșată, m-am ales cu niște probleme și acum trebuie să fac fizioterapie“, spune actrița.

Pe platourile de filmare. FOTO: Netflix
Pe platourile de filmare. FOTO: Netflix

Baiz subliniază sacrificiile pe care a trebuit să le facă Sofia pentru rolul său: „Am decis împreună să ne îndreptăm către o înfățișare care să o facă pe Sofia să fie diferită de Sofia Vergara, dar fără să încercăm să copiem felul în care arăta adevărata Griselda Blanco. Toate detaliile care i-au oferit încredere au fost extrem de importante, de la sprâncene și nas până la coafură. Ea și-a dorit să aibă sentimentul că este altcineva, dar fără ca elementele protetice sau machiajul să devină mai importante decât interpretarea. A fost nevoie ca totul să fie subtil. Am încercat multe variante de machiaj și multe dintre aceste încercări au fost nereușite până când, chiar înainte să înceapă procesul de producție, ne-am hotărât în această privință. Transformarea s-a petrecut și datorită comportamentului, respectiv prin felul în care se mișcă, privește sau râde. Sofia nu a fumat niciodată, iar Griselda fumează tot timpul“.

Și dacă cumva, de-a lungul serialului, dragostea și loialitatea narcotraficantei înmoaie inima privitorilor, ar trebui să ne întoarcem la deschiderea primului episod, când însuși Pablo Escobar spunea: „Singurul om de care mi-a fost frică vreodată a fost o femeie pe nume Griselda Blanco“.

Filme



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite