Afecţiuni digestive care se agravează iarna. Cum le poţi rezolva

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Disconfortul digestiv nu trece întotdeauna cu ceaiuri, motiv pentru care este bine să mergeţi la un medic specialist   FOTO Arhivă
Disconfortul digestiv nu trece întotdeauna cu ceaiuri, motiv pentru care este bine să mergeţi la un medic specialist   FOTO Arhivă

Frigul, zilele scurte şi prea puţin însorite predispun la mese copioase chiar şi după Sărbători. În această perioadă, suntem tentaţi să consumăm mai multe grăsimi, mai multe dulciuri şi, în general, alimente cu foarte multe calorii, pentru a compensa lipsa de energie şi de bună dispoziţie. Numai că sistemul digestiv este adesea depăşit de comportamentul nostru riscant.

„Aceste obiceiuri periclitează starea de sănătate generală, iar organismul uman se poate confrunta cu simptome supărătoare precum senzaţia de greaţă, oboseala permanentă, constipaţia, scăderea imunităţii şi, pe termen lung, excesul ponderal“, afirmă dr. Dan Andronesi, medic chirurg.

Acum este perioada în care se reactivează gastritele, crizele biliare, ulcerele, hemoroizii, iar toate acestea pot declanşa dureri, sângerări, stare de vomă, greaţă şi disconfort major în timpul eliminării bolului fecal. Situaţia este agravată şi de lipsa aportului suficient de apă, care duce la deshidratare, agravată şi de consumul crescut de alcool.

„Primul gest al multor persoane care se confruntă cu astfel de probleme este să apeleze la ceaiuri, tincturi de plante şi la tot felul de soluţii naturiste promovate şi disponibile la orice colţ de stradă. Este o atitudine total greşită, pentru că neglijarea simptomelor de la nivelul aparatului digestiv şi tratarea lor fără a solicita o evaluare medicală poate amâna diagnosticul corect, care poate fi chiar un cancer de colon sau de stomac“, avertizează doctorul Dan Andronesi, chirurg în cadrul clinicii OK Medical.

Chiar dacă în puţine cazuri este vorba despre o problemă gravă de sănătate, vizita la specialist este importantă pentru stabilirea celui mai bun tratament. În plus, pentru o bună digestie, medicii recomandă reducerea consumului de grăsimi animale, alcool şi dulciuri concentrate. În schimb, sunt bune proteinele şi grăsimile din peşte, supele de legume, salatele calde cu piept de curcan, legume la grătar, nucile şi citricele –  „vedetele“ iernii.

„În cazul în care pacienţii fac des crize de hemoroizi, noi îi sfătuim să nu se lase <seduşi> de tratamentele naturiste, ci să apeleze la soluţii moderne, precum ligatura cu benzi elastice sau fototermocoagularea în spectru infraroşu. Aceste metode chiar dau rezultate, spre deosebire de supozitoare, unguente sau alte terapii care doar ameliorează pe moment simptomele hemoroizilor“, recomandă dr. Dan Andronesi, chirurg cu specializare în proctologie.

De asemenea, medicul insistă asupra consumului optim de fibre din cereale integrale, legume şi fructe, componente care asigură un bun tranzit intestinal şi o curăţare a organismului de toxine.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite