Aruncă tot ce ai uitat în afara frigiderului mai mult de 3 ore: în special carne, peşte şi lactate. Reguli care ne feresc de infecţii digestive vara

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O problemă frecventă în sezonul cald sunt infecţiile digestive. Spălatul în grabă al fructelor şi legumelor, consumul de alimente cumpărate de la vânzători neautorizaţi, carnea gătită insuficient sau depozitarea neadecvată a mâncărurilor preparate termic, neglijenţa faţă de sursele de apă potabilă sunt condiţii favorizante.

„Dintre problemele care ar putea să apară amintim: boala diareică, arsurile gastrice, indigestia“, explică dr. Monica Doruc, medic specialist în medicina de familie la Spitalul Sanador.

Pentru a evita aceste situaţii, specialistul ne sfătuieşte să spălăm bine fructele şi legumele, să evităm mâncărurile grase pe perioada caniculei, laptele nepasteurizat, frişca, prăjiturile cu cremă, îngheţata, maioneza, peştele crud, ouăle moi.

Altă regulă este aceea a evitării combinaţiilor periculoase cum ar fi carbohidraţii asociaţi cu grăsimile. „Staţi departe de ceapă, prăjeli, ciocolată, alcool, sucuri carbogazoase“, sună avertismentul medicului.

Stomacul supărat se calmează cu repaos suplimentar. „Spălaţi temeinic mâinile înainte de a mânca ceva şi purtaţi în geantă o sticluţă cu gel antibacterian în cazul în care nu aveţi acces la apă“, ne sfătuieşte dr. Monica Doruc.

Alimentele bogate în probiotice sunt minunate pentru digestive. „Alegeţi iaurtul, chefirul şi sana“.

Carnea crudă nu se taie pe acelaşi tocător folosit pentru legume, iar alimentele congelate se decongelează bine înainte de a fi preparate termic.

 Aruncă tot ce ai uitat să bagi în frigider şi a rămas afară mai mult mai de 3 ore, în special carnea ,lactatele, orezul  gătit sau peştele. Chiar şi resturile păstrate la frigider nu trebuie consumate dacă trec 3-5 zile.

Nu aglomeraţi inutil frigiderul. Ce nu se foloseşte, trebuie introdus la congelator.

„Majoritatea toxiinfecţiilor alimentare se rezolvă de la sine, însă este necesar să consultaţi medicul dacă: aveţi febră mare; aveţi scaune cu sânge; diareea durează mai mult de 3 zile sau semnele de deshidratare  - gură uscată, ameţeli, urinări rare şi în cantităţi mici - sunt prezente“, conchide dr. Doruc.

Viață sănătoasă



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite