Schimb de replici între PSD și PNL: Rareș Bogdan: „Am fost nevoiți să înghițim o meduză”. Ionuț Stroe: PSD, „piromani politici”
0După vorbele grele la adresa PNL care au fost lansate în cadrul congresului PSD de sâmbătă, purtătorul de cuvânt al Partidului Național Liberal, Ionuț Stroe, a spus luni, 26 august, că atacurile politice „de cea mai joasă speţă nu îşi au locul într-un dialog care ar trebui să fie politic”.

„Atacurile politice şi din păcate unele de cea mai joasă speţă nu îşi au locul într-un dialog care ar trebui să fie politic, competiţional. Pe de altă parte, trebuie să ţii cont că ei vorbesc despre partenerii lor la guvernare. Pare că ei au rolul unor piromani politici care, după aceea, solicită temperare. Nu înţeleg, sincer vă spun, la ce folosesc aceste provocări pe care le lansează la adresa PNL şi nu înţeleg atitudinea asta de a se hrăni politic doar din scandal şi din aceste atacuri”, a spus luni purtătorul de cuvânt al PNL, conform News.ro.
În plus, Ionuț Stroe a mai adăugat că „cel puțin de acum înainte” partenerii coaliției să „se abţină la a declaşa crize politice”: „Eu sper ca cel puţin de acum înainte, partenerii unei coaliţii de guvernare să se abţină la a declaşa crize politice, şi, mai mult decât atât, sper că va exista cel puţin în ultima fază, un gram de înţelepciune şi decenţă să eviţi astfel de exprimări şi atacuri care nu au absolut nicio legătură cu stabilitatea la guvernare. Nu pot anticipa, am spus ce facem noi, suntem angajaţi în această coaliţie care asigură stabilitatea politică a acestei ţări şi ce decurge din ea, mă refer la stabilitate economic, la zona de securitate, extrem de importantă”.
În ceea ce privește rămânerea la guvernare, Stroe a insistat că cel mai decisiv este votul pe care românii și-l vor exprima în această toamnă. El a mai spus că „,politica până la urmă este o formă de dialog, de negociere, de compromis”.
„În condiţiile în care ei consideră că zona de dreapta a politicii româneşti este demnă de încrederea publică şi ne vor acorda şi votul, vom merge pe linia noastră. Dacă nu, politica până la urmă este o formă de dialog, de negociere, de compromis. Această coaliţie nu s-a format ca urmare a apropierii ideologice, ba din contră, cele două partide, în decursul vremii s-au războit politic, ci urmare a unui compromis. Era singura soluţie care îţi asigura, la nivel de aritmetică parlamentară, suficient suport pentru un guvern funcţional. Altfel, probabil am fi ajuns la alegeri anticipate, la instabilitate politică, la lucruri nedorite care să fi influenţat negativ economia şi mai ales, de ce nu, securitatea”, a mai precizat el.
„Colegii de la PNL ar trebui să îşi tempereze un pic discursul”
Pe de cealaltă parte, fiind întrebat de ce în cadrul congresului PSD nu au fost atacate și partidele extremiste, purtătorul de cuvânt al formațiunii conduse de Marcel Ciolacu, Lucian Romașcanu a spus: „În primul rând, cred că au fost şi referiri la AUR şi la restul, dar nu ţin minte ca AUR să fi fost la guvernare sau să fi avut puterea, deci e evident că ne-am poziţionat vizavi de cei care au decis la un moment dat destinul acestei ţări. (...) Din perspectiva noastră, suntem în dialog cu românii, de acum încolo va trebui să le spunem ce am făcut. (...) Domnul Ciolacu a reuşit, împreună cu guvernul, să ţină deoparte actul executiv de ce se întâmplă în politică. E campanie electorală, sigur că vor fi tuşe un pic mai groase, dar guvernarea trebuie să meargă până la sfârşit”, conform sursei citate.
El consideră că PSD și PNL sunt „pe două străzi diferite” în ceea ce privește discursul politic.
Fiind întrebat dacă PSD va vrea să formeze un Guvern cu PNL după alegerile parlamentare, purtătorul de cuvânt al partidului a spus: „Uitându-ne la peisajul politic, aşa cum am declarat şi în primăvară, cea mai bună opţiune pentru un guvern şi în următoarea perioadă este cu PNL. Acum e prematur să spui ce se va întâmpla, pentru că depinde foarte mult de rezultatul din alegerile de la toamnă. Noi credem că vom lua un scor foarte bun, colegii de la PNL ar trebui să îşi tempereze un pic discursul pentru a nu arde toate podurile în ceea ce priveşte relaţia cu PSD. Fiecare dintre noi merge cu mesaje către electoratul propriu, după aceea politica te pune în faţa unor eventualităţi pe care trebuie să fii pregătit să le negociezi. (...) Cred că ne vom da mesajul suficient de bine astfel încât PSD să fie câştigătorul acestor alegeri şi să dea premierul”.
Reacția lui Rareș Bogdan, după congresul PSD
Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, a susținut sâmbătă, 24 august, într-o postare pe Facebook că atacurile lansate de PSD la adresa Partidului Național Liberal „au două explicații: frica și lașitatea”.
„Atacurile socialiștilor la adresa PNL au două explicații: frica și lașitatea. Doar PNL și Nicolae Ciucă pot bloca acapararea totală a statului român de către urmașii lui Ion Iliescu, Adrian Năstase și Liviu Dragnea.
Este cât se poate de clar. PSD se teme de PNL, este obsedat de PNL, este speriat de PNL, obsesie care a dominat Congresul socialiștilor. Pe urmă, atacurile pesediștilor la adresa PNL sunt o perdea de fum menită să abată atenția de la scandalurile din sănătate și pensii.
Pentru compania de zgomote din vârful PSD este vital ca publicul să se concentreze pe schimbul de replici dintre partenerii aflați la guvernare, nu pe milioanele de pensionari fraieriți, cărora le promiteau la început de an - ce tupeu! - că nu le scad pensiile și ca le vor crește tuturor.
Străveziu, nu? Ordinul de zi pe unitate este Atacați - Atacați - Atacați, pentru a deturna discuția de la scandalul recalculării, de la scandalul Pantelimon, de la criza acută de medicamente esențiale pentru tratamentul cancerului, de la listele de așteptare de 2 ani pentru proteze fără de care oamenii suportă dureri cumplite de șold și genunchi, de la faptul că pentru un C.T. banal trebuie să aștepți cu lunile. Și câte și mai câte!
Da, am fost nevoiți să înghițim o meduză și să guvernăm împreună, pentru că odată cu războiul din Ucraina, Uniunea Europeană și NATO aveau nevoie de o graniță care să garanteze securitatea Europei. Ar fi fost un dezastru ca, în timp ce PNL susținea Ucraina, hoarda socialiștilor români să încerce blocarea ajutoarelor îndreptate către țara aflată în război.
O știu toți: și politicienii, și ziariștii onești. Ar fi căzut Ucraina, la micul dejun era mâncată Moldova și urma presiunea pe România, Polonia și Țările Baltice. România și Europa ar fi fost cu adevărat în pericol.
Am făcut ceea ce trebuia pentru România. Nu am greșit că am pus interesul țării mai presus de interesul de partid.
Dar scorpionul socialist face doar ce știe: minte de îngheață apele, face promisiuni în care nu crede, își vede de capitalismul de cumetrie, așa cum a învățat de la tov. Iliescu și în realitatea urăște din rărunchi capitaliștii și mai ales capitalul românesc.
Unde ar fi fost România astăzi dacă n-am fi avut timp de 10 ani un președinte școlit la Moscova? Și culmea, povestea eșalonului 2 se tot repetă, pe spinarea românilor.
Când eșalonul 2 al PCR a preluat puterea în România, viitoarele eșaloane 2 își făceau încălzirea, progresiv. Năstase, Ponta, Dragnea, Grindeanu (nici nu știu de ce l-am inclus, poate pentru mizeria OUG 13, pentru obrăznicia dragniană afișată azi, pentru ca a reușit performanța de a aduce turcii în România mai rău decât pe vremea domnitorilor fanarioți…. Pas cu Pas despre asta!).
Mereu au fost tovarăși reșapați, mereu au minerizat România și le-a fost dragă puterea precum ursului mierea, mereu au fost contra Bunului Dumnezeu, făcându-și cruci kilometrice, strict pentru show. Dar știți ceva?
Dacă aceste personaje ne înjură, ne arată cu degetul, scuipă venin spre noi, înseamnă că noi, PNL, suntem pe drumul cel bun! Înseamnă că am făcut și facem ce trebuie.
PNL se va trezi din amorțeala generată de cântul mieros ce se aude din Kiseleff și Palatul Victoria și va înțelege ca e o luptă reală pentru viitorul acestei țări, care înseamnă viitorul copiilor noștri. Nu e o glumă! Îmbrățișarea ucigașă a ținut prea mult și a amorțit parțial anticorpii activați în Piața Universității, în timpul protestelor pentru Roșia Montana, a celor împotriva mizerabilei OUG 13 și a siluirii democrației pe 10 august 2018.
Pentru mine este evident că PSD se pregătește de guvernare cu AUR. Extremiștii nu au existat în discursurile urii rostite de tribuna Congresului PSD. Vedeți, dar, că era obligatoriu ca PNL și PSD să guverneze, pentru că dacă nu o făceau, dacă nu asigurau stabilitatea frontierei estice a UE și NATO, PSD ar fi fost un AUR mai bogat, mai deșănțat, mai flămând. PSD îl visează în turul 2 pe Simion, pe care să-l învingă Ciolacu ușor, într-un blat care presupune un tandem președinte - premier. Doi populiști. PSD dorește repetarea modelului Vadim-Iliescu 2000.
……Dar nu va fi așa. De asta se tem. De asta am asistat la mizeriile tipice anilor ‘90 de la Congresul PSD.
Doamne, ocrotește România!”, se arată în postarea cu pricina.