Patru zile vitale pentru reforma pensiilor speciale. Cum încearcă PSD și PNL să scape de cartoful fierbinte de pe masa Coaliției

0
Publicat:

Soarta reformei pensiilor speciale depinde considerabil de intervenția Coaliției pe proiectul de lege în următoarele patru zile, în caz contrar situația devenind complicată, fiind întrunite condițiile pentru un eșec la testul de la CCR.

Ministrul Marius Budăi încă trage de timp pe tema pensiilor speciale FOTO Mediafax
Ministrul Marius Budăi încă trage de timp pe tema pensiilor speciale FOTO Mediafax

Tergiversarea proiectului de lege privind pensiile speciale de către Coaliție va lua sfârșit zilele următoare, în condițiile în care partidele Puterii fie vin cu modificări de substanță la actul normativ trimis de Parlament, fie acesta va fi adoptat tacit, vineri. Mai precis, dacă nu au loc dezbateri pe proiectul de lege (în comisii) și nu ajunge în plen, e adoptat în forma trimisă de Guvern, urmând a fi transmis apoi Camerei Deputaților, for decizional pentru această inițiativă. Termenul de adoptare nu mai poate fi prelungit, fiind deja modificat de la 45 de zile la 60 de zile în luna februarie.

Deși Guvernul, prin ministrul Muncii, Marius Budăi (titular de reformă), era așteptat să vină cu amendamente, Executivul nu a trimis niciun amendament la comisiile din Senat, iar la comisiile raportoare nu a existat până acum nicio dezbatere pe fond. „Nu a fost nicio dezbatere până acum (n.r. – la proiectul de lege privind pensiile de serviciu)”, a precizat senatorul Eugen Pîrvulescu (PNL), membru al Comisiei de muncă, adică structura care are un cuvânt important de spus pe tema reformei pensiilor, alături de Comisia juridică și cea de apărare, sesizate la rândul lor pentru raport, dat fiind că inițiativa se referă la categorii socio-profesionale precum magistrații, personalul auxiliar din Justiție, dar și la angajații din zona de apărare și siguranță.

Întrebat dacă a venit până în prezent vreun amendament de la ministrul Budăi, Guvern sau de la o echipă agreată a Coaliției pe tema pensiilor speciale, Pîrvulescu a punctat că la ultima verificare nu exista niciun amendament transmis, însă nu este exclus să fi fost trimise în ultimele zile. Din informațiile „Adevărul”, niciun amendament nu a fost încă trimis din partea reprezentanților Coaliției din grupul de lucru pentru pensiile speciale. La Comisia juridică nu au fost trimise amendamente și nici dezbatere nu a fost, a confirmat pentru „Adevărul“ Robert Cazanciuc, membru al comisiei și vicepreședinte al Senatului. Nici la Comisia de apărare, susțin surse ale „Adevărul” din această structură.

Nici la singura comisie unde au fost dezbateri legate de proiectul privind pensiile speciale, Comisia de buget-finanțe din Senat, nu a fost trimis niciun amendament până în prezent, precum nici datele solicitate de mai bine de o lună privind impactul economic realizat în urma ajustării veniturilor fiecărei categorii socio-profesionale cuprinse în cadrul proiectului, a precizat și Florin Cîțu, fost premier și membru al Comisiei de buget-finanțe.

Importanța primului for pe legea pensiilor speciale  

Forma în care e adoptat proiectul în primul for e foarte relevantă pentru viitorul lui. Mai exact, trebuie ca prevederile din forma de la Senat să corespundă în mare măsură cu cele de la Camera Deputaților, pentru că, în caz contrar, în urma unei sesizări la CCR, legea ar putea fi respinsă din cauza încălcării principiului bicameralismului. Iar actori instituționali care pot sesiza CCR sunt direct vizați de reformă, fiind vorba inclusiv despre Înalta Curte sau Avocatul Poporului. De asemenea, actuala formă a legii are câteva hibe, principalele fiind legate de faptul că va avea loc recalcularea pensiilor aflate în plată ale magistraților, dar și că în același proiect de lege au fost prinse mai multe categorii socio-profesionale. De-a lungul ultimelor săptămâni, foști magistrați CCR, precum Augustin Zegrean, Daniel Morar şi Petre Lăzăroiu, au explicat că recalcularea pensiilor aflate în plată ale magistraților, pentru a corespunde prevederilor noii legi, ar fi motiv de neconstituționalitate, pentru că nu poți reduce un venit, acesta fiind „un drept câștigat”, lucru relevat de numeroase decizii ale CCR. De asemenea, în cazul magistraților trebuie multă atenție, pentru că din categoriile socio-profesionale la care face referire proiectul de lege doar la aceasta trebuie să fie asigurat un nivel al pensiei apropiat de salariul avut în activitate.

Problema adoptării tacite a fost recunoscută și de Marcel Ciolacu, în cadrul unui interviu la Europa FM, unde a subliniat că dacă e adoptată în acest fel, „nu poate să mai aibă modificări”.

Soluții alternative

O problemă legată de factorul timp pentru adoptarea proiectului de lege privind pensiile speciale e și dacă Puterea ar veni, de la zero, cu un alt proiect. Dacă la legea privind avertizorii de integritate Coaliția a depus proiectul pe 13 martie, iar pe 14 martie deja trecuse prin comisiile de specialitate, apoi și de plenul Senatului, la un act normativ precum pensiile speciale, forțarea unei proceduri de urgență fără dezbateri parlamentare și consultarea tuturor factorilor implicați ar fi, iarăși, un temei de sesizare la CCR. Cea mai recentă și cunoscută situație legată de nerespectarea termenelor pentru dezbateri a fost în cazul eliminării pensiilor speciale ale parlamentarilor, unde magistrații CCR s-au aplecat mai ales pe tratarea unei proceduri normale ca și cum ar fi fost de urgență, dar și pe necesitatea existenței unor perioade în care comisiile trebuie sesizate, indiferent de procedura aleasă (normală sau de urgență).

Potrivit informațiilor „Adevărul”, ordonanța de urgență iese din calcul pentru rezolvarea problemei pensiilor speciale. O decizie CCR din 14 decembrie 2022 arată că nicio pensie aflată în plată nu poate fi micșorată prin aplicarea unor taxe, impozite sau contribuții, fiind criticat mai ales instrumentul folosit: ordonanța de urgență.

Angajarea răspunderii, problematică

O altă variantă pentru încercarea de a rezolva situația este angajarea răspunderii Guvernului. Surse din Coaliție susțin că nu e exclusă o asemenea procedură, spre care ar înclina mai mult social-democrații, liberalii dorind rezolvarea pe calea clasică: proiect de lege trecut prin ambele foruri. Angajarea răspunderii are avantaje și dezavantaje. Avantajul este că poate trece rapid. Opoziția poate depune moțiune de cenzură pentru împiedicarea adoptării, însă aceasta nu ar avea șanse să treacă, dat fiind numărul mic de voturi. De altfel, de la constituirea noii Coaliții, USR, Forța Dreptei, REPER și AUR nu au depus nicio moțiune de cenzură.

Marele dezavantaj este că în condițiile în care pe circuitul parlamentar e un proiect de lege privind aproape toate pensiile de serviciu, dar și altele mai vechi care se referă la câte una dintre categoriile socio-profesionale beneficiare de aceste venituri, sunt șanse ridicate să pice la CCR noua lege, în ultimii ani fiind mai multe decizii ale magistraților constituționali care au respins inițiative adoptate prin angajarea răspunderii, dar pentru care existau proiecte pe circuitul parlamentar. Cel mai cunoscut caz este al modificării OUG 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, de către Guvernul Orban, prin angajarea răspunderii, în 2020.

Legea pensiilor vine din spate

Coaliția nu trebuie să gestioneze doar problematica „specialilor”, ci are ca jalon în PNRR, cu termen calendaristic 31 martie, amendarea Legii pensiilor publice, adică veniturilor vârstnicilor care primesc banii doar în baza anilor de contribuție din anii de muncă. Deși ne apropiem de sfârșitul termenului, Ministerul Muncii, prin Marius Budăi, nu a venit nici măcar cu o schiță a legii pe care ar dori-o promovată de Guvern, apoi de Coaliție în Parlament. Surse din PNL susțin pentru „Adevărul” că până în prezent din partea colegului lor Budăi sau a altor specialiști ai PSD nu a venit nici măcar vreo informare despre discuții pe tema acestui nou proiect de lege.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite