Ciolacu: Întâlnire „constructivă” cu Nehammer privind securitatea și gestionarea frontierelor, inclusiv cu Ungaria și Balcanii de Vest

0
Publicat:

Premierul Marcel Ciolacu a precizat că o întâlnire „constructivă” cu cancelarul austriac Karl Nehammer pentru cooperarea statelor privind asigurarea securității și gestionarea granițelor, inclusiv cu Ungaria și Balcanii de Vest. 

Cancelarul Austriei a discutat cu premierul Marcel Ciolacu FOTO X / Marcel Ciolacu
Cancelarul Austriei a discutat cu premierul Marcel Ciolacu FOTO X / Marcel Ciolacu

„O întâlnire constructivă cu Karl Nehammer despre calea de urmat, în vederea construirii unei cooperări mai puternice, în special în ceea ce priveşte securitatea şi gestionarea frontierelor, inclusiv Ungaria şi Balcanii de Vest. Îmbunătăţirea relaţiilor noastre şi construirea pentru viitor”, a scris Marcel Ciolacu, joi pe reţeaua X, fostă Twitter.

Postarea pe pe fosta platformă Twitter a fost republicată de cancelarul auustriei Karl Nehammer. 

Potrivit unor surse politice, întâlnirea dintre cei doi lideri, era programtă inițial să dureze aproximativ 30 de minute, însă cei doi au discutat o oră la Palatul Victoria. 

Cancelarul Austriei sfidează România

Aflat la București, în contextul Congresului PPE, cancelarul austriei a avut și o întâlnire și cu președintele Klaus Iohannis. Privind negocierile pentru aderarea completă a României la Schengen, deși Nehammer pare de neclintit, președintele Iohannis a afirmat că cele două state vor continua procesul de aderare completă. 

În discuția mea cu Cancelarul Karl Nehammer am convenit să continuăm procesul de aderare deplină a României la Schengen până când vom atinge obiectivul final. UE trebuie să fie unită, puternică, prosperă și acest lucru va consolida și mai mult securitatea UE în beneficiul tuturor cetățenilor noștri”, a scris președintele Klaus Iohannis pe X.  

Cancelarul austriac, Karl Nehammer, a reluat în cadrul congresului PPE, la București, discursul privind necesitatea întăririi granițelor UE, cu referire la migrația ilegală - tema invocată de Austria pentru blocarea aderării României la Schengen și cu frontierele terestre.

De altfel, Nehammer, a scris pe rețeaua X , după întâlnirea cu președintele Klaus Iohannis, că „poziția Austriei rămâne clară și neschimbată” și că în prezent „sistemul Schengen nu funcționează”, așadar, „nu poate fi extins”.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite