Ciolacu: Sub nicio formă nu vom avea un deficit bugetar mai mare de 6% din PIB

0
Publicat:

România nu va avea un deficit bugetar mai mare de 6% a declarat premierul Marcel Ciolacu, după reuniunea liderilor PES de la Bruxelles. În același timp, premierul a transmis și până când va fi transmisă cererea de plată numărul 3 din PNRR.

Marcel Ciolacu prezent la reuniunea liderilor PES de la Bruxelles Foto: fcarges.ro
Marcel Ciolacu prezent la reuniunea liderilor PES de la Bruxelles Foto: fcarges.ro

Noi încercăm în continuare să ne încadrăm în 4,4%. Asta este ținta asumată de către România. Dar avem și această discuție că este posibil să depășim acest deficit”, a transmis premierul. Întrebat dacă România se va încadra până la finalul anului în ținta de 5,5%, Marcel Ciolacu a transmis că ”sub nicio formă nu vom avea un deficit mai mare decât 6%. Conform uzanțelor, el trebuie să fie cel putin 0,5% mai mic decât 6,2% cât a fost anul trecut”.

Premierul a afirmat că mâine o să adopte în ședința de Guvern o nouă ordonanță de urgență în ceea ce privește cheltuielile bugetare, atât la nivel central, cât și la nivel local. „Dacă vom lua aceste măsuri, nu există niciun risc în ceea ce priveşte blocarea fondurilor europene. Aceasta este cea mai mare miză pe care am avut-o de la începutul mandatului şi pe care o am în continuare”, a transmis Marcel Ciolacu.

Cererea de plată numărul 3 va fi trimisă până pe 1 noiembrie

În cadrul întâlnirii de la Bruxelles, premierul a declarat că până pe 1 noiembrie va fi transmisă către Comisia Europeană cererea de plată numărul 3, privind fondurile alocate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

Până în 1 noiembrie, e aproape finalizată (n.r. cererea). A fost și domnul ministru Burduja două zile la Bruxelles. La dânsul mai erau niște restanțe de la fostul ministru al Energiei. Sperăm să le finalizăm, mai este o discuție pe jalonul 206, pe care ministrul Finanțelor va trebui să o închida săptămâna viitoare”.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite