Ce spune Grindeanu despre Ciucă: „Un poznaș în slujba țării”

0
Publicat:

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, prim-vicepreședinte PSD, a criticat, joi seară, reacția liderului PNL, Nicolae Ciucă, cu privire la neînțelegerile din coaliție privind stabilirea datei alegerilor prezidențiale, catalogându-l drept „un poznaș în slujba țării”.

Sorin Grindeanu: FOTO Inquam Photos / George Călin
Sorin Grindeanu: FOTO Inquam Photos / George Călin

Un poznaș în slujba țării.... Domnul Ciucă ne spune că va respecta doar prevederile și termenele legale în ceea ce privește data alegerilor prezidențiale. Mă întreb ce era legal pe 3 martie și a devenit ilegal pe 27 iunie la PNL?! Probabil tot efectul căldurii de afară și al selfieurilor cu televizorul....”, a scris Sorin Grindeanu pe pagina sa de Facebook.

Prim-vicepreședintele PSD, a publicat și un document intern al PNL, cu privire la calendarul alegerilor din acest an, prezidențialele fiind stabilite în pe 15 și 29 septembrie,. Documentul este datat cu 3 martie și ar fi fost semnat chiar de liderul liberalilor Nicolae Ciucă.

Într-o intervenție televizată la România TV, Sorin Grindeanu a afirmat că nu înțelege „schimbarea bruscă” de atitudine a liberalilor și mențiunea președintelui PNL „că nu legal”.

Am văzut acea mențiune a domnului președinte Ciucă în care spunea că nu e legal, că avem planuri ascunse noi, cei din conducerea PSD, sau avem o agendă ascunsă, și am ținut să public materialul pe care dumneavoastră l-ați arătat, care a fost aprobat în structurile de conducere atât ale PNL, cât și ale PSD. Și dacă vă aduceți aminte, președintele meu de partid, Marcel Ciolacu, a spus atunci când s-a hotărât comasarea alegerilor europarlamentare și cele locale că da, suntem de acord, dacă vom hotărî tot calendarul, și anume prezidențialele, parlamentarele și așa mai departe. Și colegii noștri de guvernare, cei de la PNL, au fost de acord, dovadă e și ceea ce am publicat astăzi. De aceea, nu înțeleg această schimbare bruscă. (...) Astăzi, când am văzut ceea ce a spus domnul președinte Ciucă, și anume faptul că e ilegal cumva, că ieșim din cadrul legal dacă alegerile sunt în septembrie, am ținut să fac această postare, amintindu-i că totuși în martie a votat aproape în unanimitate în forul de conducere al PNL aceste date, care nu erau ilegale în martie, cum nu sunt ilegale nici acum.”, a declarat Sorin Grindeanu.

Prim-vicepreședintele PSD a menționat că a fost la aproape toate coalițiile ținute în martie și că acest calendar s-a hotărât „fiind într-o formulă mai largă și din partea PSD, și din partea PNL” negând totodată speculațiile legate de șeful statului: „N-a fost vorba nicio secundă de legătura între plecarea președintelui Iohannis într-o funcție și data alegerilor”, a explicat Grindeanu.

Grindeanu: A fost una din cerințele noastre

Social-democratul a afirmat că în spatele hotărârii calendarului dat a stat cerința PSD, ca urmare a „cedării” asupra comasării alegerilor.

Asta a fost una din cerințele noastre, având în vedere cedarea, dacă vreți, din partea PSD, până la urmă, pe această comasare. Eu cred că într-un final noi puteam obține unu sau doi europarlamentari în plus dacă am fi mers separat. Am luat această decizie politică în cadrul Coaliției pe care am respectat-o și am mers până la capăt, cerând în schimb altceva, și anume alegeri în septembrie. Noi am propus 1, 15 în cadrul coaliției, 1 septembrie turul 1, 15 turul 2,. Iar PNL-ul a venit și a propus, cred că prin vocea domnului Motreanu, dacă nu mă înșel, 15, 29. Am fost de acord. Lucrurile par că s-au schimbat”, a spus Sorin Grindeanu, întrebat care au fost rațiunile primei decizii a calendarului alegerilor prezidențiale.

Întrebat ce vor face dacă ministrul de Interne, Cătălin Predoiu (PNL) nu va pregăti proiectul hotărârilor de guvern privind organizarea alegerilor în septembrie, și dacă îl vor obliga, Grindeanu a răspuns: „Nu cred că poate fi adoptată hotărâre de Guvern atâta timp cât inițiatorul nu o promovează. Știu că poate există anumite pârghii legale, dar nu cred că primul ministru va apela la ele, nici nu îl știm acționând în această formă. Și, până la urmă, nu e vina domnului Predoiu că decizia politică din partea partidului pe care îl reprezintă e alta”.

Întrebat de ce crede că s-au răzgândit liberalii cu privire la acest calendar, prim-vicepreședintele PSD a afirmat: „Cred că sunt calcule electorale pe care colegii de la PNL le-au făcut. Cred. Înțeleg că au anumite sondaje care nu-l duc pe domnul Ciucă în turul 2”, adăugând că speră ca situația se va clarifica în următoarele ședințe de coaliție.

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, că este evident că PNL doreşte să schimbe regulile jocului, referindu-se la blocajul din coaliţie privind stabilirea datei alegerilor prezidenţiale, și lansând, de asemenea, mai multe atacuri la adresa liderului liberal Nicolae Ciucă. „Abordarea mea de preşedinte al PSD este una foarte clară, dânşii nu şi-au ţinut cuvântul dat Poate trebuie să înţelegem că onoarea nu este numai pe panouri, onoarea este şi în discuţiile în cadrul coaliţiei. Pe de altă parte, trebuie să înţelegem şi faptul că nu mai avem Miliţie, avem Poliţie, şi România s-a schimbat pe fond şi noi, politicienii, dacă dorim să fim respectaţi, trebuie să ne schimbăm şi noi”, a spus, printre altele, Marcel Ciolacu.    

Președintele PNL, Nicolae Ciucă a reacționat la atacul liderului PSD, afirmând că trebuie să se respecte „prevederile şi în termenele legale” cu privire la alegerile prezidențiale.

Sincer chiar nu înţeleg de ce această reacţie. Afară este foarte cald. Asta da, pot să înţeleg. Ne bucurăm de rezultatul meciului echipei României de aseară. Da şi folosesc acest prilej pentru a felicita jucătorii echipei naţionale de fotbal. Dar atunci când vine vorba de alegerile prezidenţiale trebuie să rămânem în prevederile legale şi în termenele legale. Ca atare, haideţi să stăm jos şi să discutăm, să discutăm pe bază de principii, pe bază de reguli, nu pentru a face în aşa fel încât să respectăm agenda personală a liderilor PSD”, a declarat Nicolae Ciucă, într-un mesaj video postat pe pagina sa de Facebook.

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite