Întâmplarea ilară a mamei care a crezut că lângă fiul său în pătuţ se află o fantomă a unui bebeluş FOTO

Întâmplarea ilară
a mamei care a crezut că lângă fiul său în pătuţ se află o fantomă a unui
bebeluş FOTO

Foto Facebook

Mama a doi copii din Illinois a trecut prin sperietura vieţii ei după ce a crezut că un copil fantomă doarme alături de fiul ei în pătuţ, relatează Dailymail.

Maritza Cibuls, în vârstă de 32 ani, a văzut pe monitorul prin care supraveghea camera fiului său de numai 18 luni imagini care i-au produs confuzie. Iniţial a încercat să ignore, însă nu a putut să adoarmă şi le-a trimis o poză cu ceea ce arăta monitorul soţului său, care era la serviciu, mamei sale şi celei mai bune prietene.

Opiniile acestora au fost diferite, aşa că femeia a luat o lanternă şi a mers în camera copilului pentru a căuta indicii.

„Nu am văzut nimic neobişnuit. Noi am crezut că poate să fie o pată de salivă pe cearşaf, însă totul părea în regulă, aşa că mi-am spus că probabil a fost o pată care a dispărut şi am plecat din cameră.”, a spus Maritza Cibuls.

A încercat să adoarmă ţinând monitorul pornit şi urmărind imaginile cu fiul său care îşi făcea somnul liniştit.

A doua zi a descoperit motivul logic pentru imaginile pe care le văzuse pe monitor în acea noapte. Pe salteaua din pătuţul copilului era lipit un autocolant cu o faţă de bebeluş, care de obicei era acoperit de o husă pentru saltea, dar de acea dată nu fusese pusă.

Maritza Cibuls a împărtăşit amuzanta întâmplare cu prietenii de pe Facebook. Postarea a strâns aproximativ 500 mii de aprecieri şi 300 mii de distribuiri. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: