VIDEO / Cristi Minculescu i-a „antrenat“ pe jucătorii Universităţii pentru meciul cu Urziceni

Înainte de duelul de astăzi cu Unirea Urziceni, alb-albaştrii au participat aseară la concertul de la Severin al trupei Iris. Antrenorul Mark Wotte şi elevii săi au urcat pe scenă şi au cântat împreună cu solistul Cristi Minculescu melodiile dedicate Universităţii Craiova.

Ştiri pe aceeaşi temă

Ştiinţa a ajuns de aseară la Severin, unde astăzi, de la ora 17.00, va întâlni campioana en-titre Unirea Urziceni, o victorie putându-le asigura oltenilor liniştea în acest final încins de sezon.

Alb-albaştrii nu i-au învins niciodată pe ialomiţeni pe teren propriu, dar sunt decişi să spargă gheaţa şi să arate că victoria de la Vaslui nu a fost întâmplătoare.

„Cu încă patru-cinci puncte nu vom mai avea emoţii“, spunea antrenorul Mark Wotte, care speră la un succes astăzi, „deşi nici un egal nu ar fi rău“.

Înainte de confruntarea cu Unirea, Andrei Prepeliţă şi compania s-au încălzit la concertul trupei Iris, Cristi Minculescu, unul dintre cei mai înfocaţi fani ai Ştiinţei, dorind să le insufle jucătorilor spiritul Craiovei de odinioară, în speranţa unui succes astăzi.


5.000 de suporteri severineni i-au aşteptat aseară pe Minculescu şi Universitatea. Jucătorii, împreună cu Mark Wotte, au urcat pe scenă, alături de membrii trupei Iris, creând isterie în public.


Cristi Minculescu i-a îmbrăţişat pe fiecare dintre alb-albaştri , începând cu tehnicianul Wotte, s-a plecat în faţa lor, dar preferaţii solistului au fost Trică şi Prepeliţă. Ultimul a fost şi cel care a dat tonul mini-petrecerii, iar imnurile dedicate echipei, „Oltenia, Eterna Terra Nova“ şi „Cântec pentru Oltenia“, s-au auzit pe cinci mii de voci (VEZI VIDEO).


Jucătorii i-au dăruit lui Minculescu, prin intermediul căpitanului Prepeliţă, o minge cu autografe, iar Wotte i-a oferit o eşarfă. Totul a durat aproape 15 minute, pentru că olandezul şi-a trimsi elevii la odihnă, meciul care îi aşteaptă astăzi fiind extrem de important. Cu regretul că nu a putut rămâne la jocul de astăzi, liderul trupei Iris i-a îndemnat pe fanii Craiovei să meargă în număr mare la disputa cu campioana Unirea Urzicei.

Mihai Costea şi Firţulescu au avut lipici la fetele frumoase, care au ţinut să se fotografieze cu cei doi. Cam timid, „Firţi“ a demonstrat că mult mai bine ştie să dribleze adversarii pe teren, decât fanele.


Înainte să urce pe scenă alături de Iris, fotbaliştii olteni s-au culturalizat vizitând expoziţia de caricaturi a maestrului Ştefan Popa Popa’s, unde l-au putut admira şi pe fostul selecţioner Anghel Iordănescu.

Andrei Prepeliţă nu s-a despărţit de minge nici printre exponate şi chiar le-a propus colegilor să încingă o miuţă.

Partida Universitatea Craiova - Unirea Urziceni se va disputa astăzi, de la ora 17.00, la Severin, şi va putea fi urmărită LIVETEXT şi FOTO pe www.adevarul.ro.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările