Radiografia unei calificări în ultimul minut. Ce spun cifrele despre parcursul României până în Grupele Principale?

Radiografia unei calificări în ultimul minut. Ce spun cifrele despre parcursul României până în Grupele Principale?

România a prins la fotofiniş biletul pentru Grupele Principale la Campionatul Mondial de handbal din Japonia. Tricolorele au obţinut victoria decisivă în ultimele secunde ale „finalei“ Grupei C, 28-27. Deşi a câştigat trei meciuri la Kumamoto, cu Senegal, Kazahstan şi Ungaria, echipa lui Ryde începe a doua fază a competiţiei cu zero puncte, pentru că niciuna dintre echipele învinse nu a făcut pasul în Main Round.

Faza întâi a Mondialului din Japonia a tras linie după ce fiecare dintre cele 24 de echipe aflate la start au disputat câte cinci partide. România a acces între primele 12 naţiuni, însă nu are deloc o misiune uşoară pentru a face pasul în Top 7 şi a-şi asigura, automat, o poziţie în turneele preolimpice.
 
Neagu şi colegele sale au reuşit să strângă rândurile după un prim meci dezastruos cu Spania, în care atacul a produs doar 16 goluri, apoi, din nou, după o primă repriză palidă în meciul cu Ungaria, încheiată cu handicap de şase goluri.
 
Statisticile sunt neiertătoare cu evoluţia echipei României înainte de startul Grupelor Principale. Iată o radiografie bazată pe cifrele oficiale pentru jocul tricolorelor conduse de pe bancă de Tomas Ryde şi de Costică Buceschi:
 
1. România este singura dintre cele 12 echipe calificate în Main Round care a terminat cu golaveraj negativ în grupa sa (-8). Cu 121 de goluri înscrise şi 129 primite, echipa României este excepţia Main Round-ului, acolo unde au mai ajuns alte două echipe cu bilanţ similar de 3 victorii / 2 înfrângeri în grupă (Serbia şi Japonia). La polul opus se situează Rusia, echipă pe care tricolorele o vor înfrunta duminică, de la ora 8:00 (golaveraj +67).
 
2. România a avut cele mai puţine goluri înscrise dintre cele 12 echipe ajunge în Main Round. Danemarca, ajunsă în etapa a doua după ce a învins în meci decisiv deţinătoarea trofeului - Franţa, a strâns 132 de goluri în cinci meciuri, iar Japonia - 136. Grupa A, cu Olanda, Norvegia, Serbia şi coşmarul României de la Rio 2016 - Angola, a fost cea în care s-a înscris cel mai mult, toate cele patru naţionale enumerate reuşind peste 150 de goluri în cinci partide (medie de +30 goluri pe meci).
 
3. Defensiva în multe rânduri permeabilă a României a fost, totuşi, mai solidă decât a Olandei, câştigătoarea Grupei A, care a primit 134 de goluri, faţă de cele 129 încasate de echipa lui Ryde. Serbia este cealaltă echipă din Main Round care a luat mai multe goluri decât România.
 
4. Cu o eficienţă la aruncări de doar 55%, România este la egalitate cu Germania în coada clasamentului eficienţei la poartă între echipele ajunse în Grupele Principale. Campioanele acestui indicator sunt Rusia (eficienţă 67%), Serbia şi Danemarca (65%), Spania, Norvegia şi Suedia (64%).
 
5. Un segment al jocului la care România a suferit enorm a fost eficienţa de la 6 m. Cu 39% la sută eficienţă, România rămâne departe în urma celorlalte echipe din Main Round, având valoare de ultimele locuri în topul tuturor celor 24 de naţionale, cu Australia (31%), Kazahstan (39%) şi Senegal (43%). la polul opus, Serbia a fost principala forţă, cu eficienţă 83%, urmată de Suedia (76%) şi Olanda (69%).
 
6. Cu o Cristina Neagu cu braţ ferm, aşa cum s-a văzut şi în finalul meciului cu Ungaria, România este pe podiumul eficienţei de la 7 m, cu doar trei aruncări ratate din 27 (89%). Pentru Argentina nu a contat că a înscris 23 din 23 de la 7 m, însă la acest capitol tricolorele joacă în liga mare, între echhipele calificate, alături de Muntenegru (20 din 21) şi Rusia (13 din 14). Spania (29), România şi Olanda au înscris de cele mai multe ori de la 7 m.
 
7. Cât de bună a fost poarta României? În anumite momente ale jocului - excepţională, însă per total, ca procentaje, sub media turneului final la parade (doar 25% faţă de 29% media celor 24 de echipe, 30% faţă de 31% la aruncări de la 6 m şi, cu doar patru aruncări de la 7 m salvate, la 14% faţă de 18% media tuturor echipelor). În schimb, România este în Top 4 parade la aruncări de pe extreme, cu 41% eficienţă, la nouă procente în plus faţă de medie, fiind la concurenţă cu Germania, Suedia şi Japonia.
 
Din păcate, România nu mai punctează în topul portăriţelor la Mondialul de handbal din 2019. Nici Dumanska, nici Dedu nu se regăsesc în top 20.
 
8. Neagu duce România în topul eficienţei în atac! Cea mai bună handbalistă a lumii, devenită în 2018 golgheterul absolut la Campionatul Mondial, a înscris 40 de goluri pentru România, fiind în prezent pe locul trei în topul marcatoarelor, după slovena Stanko (45) şi sud-coreeana Ryu (43). Cu 63% eficienţă la aruncări, asul din pachetul lui Ryde nu se apropie însă de procentajul de reuşită al lui Blohm (88%), Herrem (81%), Gullden (78%) sau Radicevic (79%). Din păcate, a doua cea mai bună marcatoare a României, Ana Maria Iuganu, cu 14 goluri, este doar pe locul 68 în topul marcatoarelor după terminarea grupelor. Crina Pintea a înscris 13 goluri în cinci partide.
 
9. Neagu, fără greşeală de la 7 m! Cristina Neagu este un stâlp de neclintit la loviturile de penalizare, cu 19 din 19 aruncări de la 7 m transformate în gol. Radicevic  şi Liscevic (10 din 10) au şi ele procentaj de sută la sută, în timp ce olandeza Abbingh este singura sportivă care a înscris mai multe goluri de la 7 m decât liderul echipei României.
 
10. România a terminat primele cinci meciuri în coada clasamentului Fair Play. Doar dura echipă a Muntenegrului, calificată şi ea din Grupa C ca şi România, a avut mai multe eliminări de două minute dictate împotriva sa în primele cinci meciuri (31, faţă de 30). Jocul în inferioritate a produs de cele mai multe ori daune importante pe tabelă, astfel încât acest detaliu a cântărit mult. Tricolorele au încasat 10 cartonaşe galbene, fiind pe ultimul loc, la egalitate cu Argentina (necalificată în main Round)
 
 
CITEŞTE ŞI:
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Selecţionerul Ungariei a tunat după ce a fost învins de România în ultimul minut: „A fost o ruşine! E ceva personal“
 
 
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: