Nebunie la Cesena! Un număr record de români va fi azi în tribune la meciul tineretului cu Franţa

Nebunie la Cesena! Un număr record de români va fi azi în tribune la meciul tineretului cu Franţa

Fanii României

România întâlneşte azi Franţa, de la ora 22.00, în ultimul meci din Grupa C a Campionatului European de tineret U21.

Ştiri pe aceeaşi temă

Organizatorii partidei, în urma căreia România U21 se poate califica în semifinalele Euro şi la Jocurile Olimpice 2020, au anunţat la şedinţa tehnică UEFA de aseară că vor fi mai mulţi spectatori decât la Anglia-România, meci pe acelaşi stadion Dino Manuzzi din Cesena.

Astfel, s-au vândut deja aproximativ 12.000 de bilete, dintre care 6.000 cumpărate de români în zonele alocate de UEfA suporterilor noştri, iar alte 4.000 se estimează că tot de către români! Aşadar, aproximativ 10.000 de români până acum!

Fanii pot cumpăra bilete şi în ziua meciului, de la ora 09:00, de la casele de bilete ale arenei. Au fost puse în vânzare 14.000 de bilete, iar în cazul în care acestea se vor epuiza, va fi deschis încă un sector cu 3.000 de locuri.

Suporterii români sunt aşteptaţi începând cu ora 14:00 în fan zone FORZA TRICOLORII!, la 1 km de stadion, în Giardino Pubblico, unde se află şi magazinul echipei naţionale. De aici, în jurul orei 19:00, vor pleca împreună spre marele meci!


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: