Halep mărşăluieşte la Praga. Victorie bliţ şi calificare în semifinalele turneului

Halep mărşăluieşte la Praga. Victorie bliţ şi calificare în semifinalele turneului

După ce s-a chinuit în primele două meciuri jucate în capitala Cehiei, Simona a spulberat-o, vineri, în sferturile de finală, scor 6-2, 6-0, pe jucătoarea poloneză Magdalena Frech (22 de ani, 174 WTA).

Ştiri pe aceeaşi temă

Cu exceptia primelor două game-uri, câte un break pentru fiecare jucătoare, meciul nu a avut istoric, diferenţa de valoare dntre cele două sportive fiind evidentă, Halep a luat 11 din următoarele 12 game-uri şi a închis meciul după fix 60 de minute. 

La finalul întâlnirii, Simona era încântată de evoluţia avută. "A fost mai bine azi. Întregul meu joc a arătat mult mai bine. Sunt multumita de cum am jucat şi de faptul că evoluţia mea se îmbunătăţeşte pe zi ce trece. Am lovit mai puternic şi mi-a deschis mult mai bine unghiurile", a declarat românca.

Sâmbătă, în semifinale, Halep va evolua cu învingătoarea meciului dintre Irina Begu (82 WTA) şi Sara Sorribes Tormo (84 WTA). În celalaltă semifinală se vor întâlni Elise Mertens (23 WTA) şi Kristyna Pliskova (69 WTA)

Premiul pentru accederea în semifinale la Praga este de 8.035 de dolari şi 110 puncte WTA.

UPDATE:

Partida Begu - Tormo a fost întreruptă din cauza ploii. Meciul a fost oprit după o oră şi 6 minute, când rezultatul era 6-2, 0-1 pentru româncă. Meciul va continua sâmbătă, de la ora 12:00.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările