Ce a ajuns campionatul românesc. Patronul celor de la FC Botoşani povesteşte cum „ospătarii şi brutarii“ au ajuns să joace în Liga I

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Valeriu Iftime
Valeriu Iftime

O echipă care a promovat, în premieră, în primul eşalon e neînvinsă după primele două etape în care a remizat cu CFR Cluj în zece oameni, pentru ca apoi să învingă Gaz Metan Mediaş, în deplasare. Finanţatorul moldovenilor a explicat cum a fost posibil un asemenea start de sezon.

Nivelul Ligii I a scăzut atât de mult încât, în acest moment, avem o întrecere în care există ani-lumină distanţă între Steaua şi restul echipelor. Dacă acum câţiva ani, mai multe formaţii erau angrenate în lupta pentru titlu, acum niciun club nu pare a fi în stare să ţină pasul cu formaţia din Ghencea.

Mai mult, până şi grupările care ar fi trebuit să-i împiedice pe elevii lui Reghecampf, precum CFR Cluj, Dinamo sau FC Vaslui, par fi de nivelul unor nou-promovate! De altfel, în primele două runde, CFR n-a reuşit să învingă nici FC Botoşani, nici ACS Poli Timişoara.

Patronul moldovenilor, Valeriu Iftime, a explicat cum a fost posibilă o asemenea nivelare în jos a valorilor în campionatul românesc.

Ce a spus?

„Mă aşteptam să fie mare diferenţa între prima şi a doua ligă, aşa cum spun <<doctorii în fotbal>>, dar văd că nu e aşa. Mulţi aduc tot felul de ospătari, brutari, de prin străinătate şi spun că au jucători. Noi preferăm să le dăm încredere copiilor noştri, care au demonstrat că sunt mai buni. Eu cred că sunt vreo 3-4 echipe foarte bune în Liga I, iar restul sunt undeva aproape de noi. Din ce am văzut eu până acum, nu va fi foarte greu să ne îndeplinim obiectivul, rămânerea în prima ligă“, a spus Iftime pentru Mediafax.

Râde de CFR şi de Gaz Metan

Patronul celor de la FC Botoşani a comentat cum au fost primele două jocuri disputate de moldoveni în Liga I.

„Eu încă aştept să văd acea echipă care să ne domine, pentru că în primele două etape nu s-a întâmplat. Mulţi au crezut că suntem uşor de bătut, dar uite că nu e aşa. Cei de la CFR ne-au tratat de sus şi nu ne-au putut bate cu un om în plus tot meciul, iar de Mediaş ce să mai spun...E o echipă slăbuţă, ce-i drept, cu multe absenţe. Eu sper ca aceste rezultate să-i motiveze şi mai mult pe jucătorii noştri şi să nu se culce pe o ureche“, a continuat Iftime.

El s-a referit şi la faptul că, în acest moment, după două jocuri, FC Botoşani ocupă locul 3 în clasament. „Nu ne aşteptam să fim pe podium după două etape, ci la final! Glumesc, vă daţi seama. Cred că e o surpiză plăcută pentru toată lumea evoluţia jucătorilor noştri în aceste prime două etape. Mulţi îmi spuneau să facem o poză la clasament şi să-l punem în ramă, dar eu am încredere că Botoşaniul va mai face surprize plăcute în această ediţie de campionat“, a încheiat Iftime.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite