Emma Răducanu, urcare de 127 de locuri după US Open: A depăşit toate româncele, mai puţin Simona Halep

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Raducanu

Ascensiunea fabuloasă a jucătoarei de doar 18 ani şi primul efect concret al performanţei sale formidabile la US Open sunt reflectate de clasamentul mondial care va fi publicat, luni dimineaţă.

Emma Răducanu a devenit prima jucătoare venită din calificări care a luat US Open. Iar asta fără set pierdut! 

În cazul Emmei, au fost trei săptămâni extraordinare, nu două, aşa cum se întâmplă în cazul unei sportive care intră direct pe tabloul principal al unui Grand Slam.

Răducanu a încheiat 2020 pe locul 345 în lume, iar la startul US Open era deja pe 150 WTA. Acum, după victoria de la Flushing Meadows, ea va ocupa locul 23 mondial, începând de luni! Astfel, a depăşit-o inclusiv pe învinsa ei din finala, canadianca Leylah Fernandez. Aceasta s-a aflat pe locul 73 în lume, înainte de US Open, iar de luni va ocupa poziţia 28 WTA.

Revenind la Emma Răducanu, aceasta a trecut deja peste nume grele din tenisul feminin şi a depăşit toate jucătoarele din România în topul mondial, mai puţin Simona Halep, care va fi pe 11 WTA după US Open, în urcare cu două locuri.

Iată ce rivale a depăşit deja Emma Răducanu, după triumful de la New York:

*Ostapenko (30 WTA)

*Azarenka (32 WTA)

*Vondrousova (35 WTA)

*Cîrstea (39 WTA)

*Serena Williams (41 WTA)

*Keys (47 WTA)

*Begu (56 WTA)

*Kuzneţova (75 WTA)

*Ruse (101 WTA)

*Ana Bogdan (108 WTA)

*Irina Bara (118 WTA)

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite