Durerea din spatele unui parcurs de vis la Wimbledon: „Ajunsesem între primele patru din lume,  dar nu aveam sponsor!“

Durerea din spatele unui parcurs de vis la Wimbledon: „Ajunsesem între primele patru din lume,  dar nu aveam sponsor!“

Zina Garrison

Finalista din 1990 a turneului de la Wimbledon a făcut dezvăluiri emoţionante, potrivit „The Guardian“. Zina Garrison a fost numită „următoarea Althea Gibson“ şi a jucat unica sa finală de Mare Şlem pe iarba londoneză, însă povestea sa e cutremurătoare: ea îşi aminteşte cum, ajungând pe locul patru în lume, tot nu avea un sponsor pentru echipament sportiv, un lucru de neconceput pentru colegele sale din elită.

Ştiri pe aceeaşi temă

Zina Garrison reuşea, la Wimbledon 1990 să întrrerupă în sferturi seria de 32 de victorii consecutive a Monicăi Seleş, iar în semifială îi refuza lui Steffi Graf a 14-a prezenţă consecutivă în finalele de Grand Slam. Doar Martina Navratilova reuşea să o învingă, 6-4, 6-1, în finală. Episodul din urmă cu 30 de ani capătă o nouă rezonanţă acum, în contextul #BlackLivesMatter şi al unei lupte antirasism redescoperite.
 
Monica Seleş avusese minge de meci. Dar Garrison a trimis o lovitură câştigătoare, cu forehand-ul, anulând-o. A câştigat apoi 10 din 12 puncte disputate şi s-a impus cu scorul final 3-6, 6-3, 9-7. Zina se gândea înaintea acestui turneu că nu ar avea niciun regret dacă s-ar retrage. A urmat însă a cincea şi ultima sa semifinală de simplu într-un turneu de Mare Şlem, după o victorie cu 6-3, 3-6, 6-4 în faţa principalei favorite, Steffi Graf. Plus alţi şase ani de carieră.
 
La Wimbledon 1990, Seleş şi Graf erau jucătoarele de prim-plan, iar Steffi - deţinătoarea trofeului.
 
Zina Garrison nu a vorbit despre bucuria de a juca o finală la Wimbledon. Ci despre provocarea de a fi fost prima sportivă afro-americană după Althea Gibson care lua prim-planul în tenis, jucând finala celui mai prestigios turneu de Mare Şlem din tenis. Despre diferenţa dintre ea şi restul fetelor din circuit. Toate, albe.
 
„Timp de cinci ani, chiar dacă ajunsesem între primele patru din lume, nu am avut sponsor, înţelegi?“
 
Zina Garrison avea 26 de ani, iar de opt ani era în elita tenisului. A început însă să joace la Wimbledon în haine făcute cadou de Martina Navratilova, pentru că nu avea un contract pentru echipament sportiv. Americanca a jucat în haine produse de conaţionalii de la Nike prin bunăvoinţa legendarei Navratilova. Iar Reebok i-a oferit un contract doar după ce se calificase deja în finala de la Wimbledon.
 
„Timp de cinci ani, chiar dacă ajunsesem între primele patru din lume, nu am avut un sponsor de echipament sportiv. Eram conştientă de ce se întâmpla. Dar mereu mi se spunea: <<dacă ajungi în turul X vei primi un contract.>>. Erau fete albe în spatele meu în clasament, care nu erau la fel de constante ca mine, dar care aveau contracte bune, înţelegi?“, a mărturisit Zina Garrison.
 
Managerii Zinei se refugiau în spatele unei sintagme comode: nu are alura necesară. Adevărul era însă dureros pentru Garrison şi avea legătură cu rasa şi rasismul.
 
Antrenorul John Wilkerson o învăţase că, dacă va rămâne în top suficient de mult timp, nu va mai putea fi ignorată, scrie sursa citată. Totuşi, Zina avea două medalii olimpice în palmares, un aur cu Pam Shriver şi un bronz la simplu, dar era mereu afro-americanca circuitului, nu doar o jucătoare americană.
 
Consecinţele au fost clare. Confruntându-se şi cu pierderea prematură a mamei sale, Zina s-a confruntat cu probleme de ordin mental, de la 19 până la 28 de ani. A fost diagnosticată cu bulimie, o tulburare de alimentaţie, recunoscând acum că a pierdut destule meciuri pentru că, pur şi simplu, nu avea energia necesară petru a juca.
 
Zina Garrison şi-a căutat dreptatea, cum a putut: în 2009 s-a judecat cu USTA - forul guvernator al tenisului american, raportând faptul că, din postura de căpitan-nejucător al echipei de Fed Cup a SUA a fost plătită mai prost decât Patrick McEnroe, care coducea destinele reprezentativei similare masculine, ori predecesoarea sa din Fed Cup, Mary Joe Fernandez.
 
Zina mai spune că lumea nu a recunoscut public niciodată ce se întâmpla, singurele care au susţinut-o fiind Billie Jean King şi Venus Williams.
 
Pentru mine a fost dur. Ideea e că nu eram nebună. Lucrurile au evoluat spre mai bine, dar lumea e indusă în eroare, pentru că se spune: uite-o pe Serena Williams, uite-o pe Venus. Faptul că ai două jucătoare nu înseamnă mai nimic.
Zina Garrison, fostă jucătoare de tenis
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: