Darren Cahill, prima reacţie după ce a asistat la victoria lui Halep de la Wimbledon: Cum a trăit finala cu Serena

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Chiar dacă a renunţat la colaborarea cu „Simo“, spre finalul anului trecut, australianul a rămas extrem de apropiat de fosta sa elevă.

„Simo“ a revenit, duminică, la All-England Club, acolo unde, înaintea finalei dintre Djokovici şi Federer, a participat la şedinţa foto dedicată campioanei. 

Au ieşit o serie de fotografii de colecţie şi, într-una dintre ele, şi-a făcut apariţia şi Darren Cahill, fostul antrenor al româncei, semn clar că cei doi sunt, în continuare, foarte apropiaţi. „M-am simţit pierdută când mi-a spus că ne vom despărţi. Pe de altă parte, aveam încredere. Ştiam că, dacă voi pune în practică tot ce am învăţat de la el, voi avea o şansă mai mare să fiu mai bună pe teren. Ne-am despărţit, dar e încă prietenul meu şi e alături de mine. A venit să vadă meciurile şi mi-a dat sfaturi prieteneşti. Sper să revină. Să sperăm că acest rezultat îl va aduce înapoi“, a declarat Halep pentru „The Guardian“.

Iar Cahill, la rândul său, a vorbit la superlativ despre fosta ei elevă: „A jucat incredibil (n.r. – finala cu Serena Williams). E unul din acele meciuri în care îţi iese totul. A respectat un plan clar. Brad Gilbert a fost ca un ghimpe în spatele meu. <<Să stea mai retrasă pe primul serviciu!>>, a spus el. Nu eu i-am transmis asta, dar a primit cumva mesajul“.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite