Corina Ungureanu, fostă gimnastă, s-a apucat de golf: Ce performanţă a obţinut după trei ani de muncă

Corina Ungureanu, fostă gimnastă, s-a apucat de golf: Ce performanţă a obţinut după trei ani de muncă

Corina Ungureanu

Cât timp a fost sportivă de performanţă, Corina Ungureanu (39 de ani) a câştigat patru medalii de aur la Campionatele Mondiale şi Europene.

A 11-a ediţie a Cupei Academiei de Golf „Demis Papillon”, desfăşurată pe terenul Lac Verde de la Breaza, a fost câştigată de Iustina Pavel. În premieră pentru competiţia ce se organizează din 2009, cele două divizii au fost câştigate de femei. Astfel, la divizia B, câştigătoare a fost Corina Ungureanu, fosta mare gimnastă. 

Ca în fiecare an, competiţia a adunat un număr mare de participanţi din mai multe ţări. Nivelul tehnic ridicat şi determinarea concurenţilor au rămas constantele Cupei Academiei de Golf „Demis Papillon”. La ediţia cu numărul 11, câştigătorii s-au impus la diferenţe foarte mici, lucru care demonstrează pregătirea serioasă, dar şi pasiunea pe care o au pentru acest sport. 

„Sunt încântată să câştig Cupa Academiei de Golf „Demis Papillon”, în acest an. Este pentru prima dată când particip la această competiţie şi, pentru mine, a fost o bucurie să întâlnesc atâţia jucători talentaţi şi determinaţi. Practic golful din august 2018 şi am fost pe podium la cateva câteva turnee din acest an. Fără să fi practicat un alt sport în trecut am ajuns într-un an să joc golf foarte bine cu antrenamente constante şi multă pasiune. ”, a declarat Iustina Pavel, câştigătoarea competiţiei. Iustina Pavel este membru la cluburile de golf Lac de Verde Breaza, Golfroom din Bucureşti şi Lighthouse Balcic din Bulgaria.

Pe terenul Lac Verde de la Breaza au fost prezenţi jucători de toate vârstele, concurenţi experimentaţi, împărţiţi în două divizii în funcţie de handicapul de joc. 

„Am participat în premieră la Cupa Academiei de Golf „Demis Papillon” şi mă bucur să câştig competiţia la categoria a doua. A fost un concurs disputat într-o atmosferă foarte plăcută pe terenul Lac de Verde de la Breaza. Mesajul meu este că oricine poate învăţa golf destul de repede şi este un sport la care stai foarte mult în natură şi care merită practicat de cât mai mulţi copii şi adulţi ” a declarat Corina Ungureanu, fosta mare gimnastă.

Corina Ungureanu a luat primele lecţii de golf pe terenul Lac de Verde de la Breaza, în 2011. Din 2015 se antrenează, joacă în mod constant şi participă la competiţii de golf. 

„În acest an, Cupa Academiei „Demis Papillon” a ajuns la ediţia cu numărul 11 aici, pe terenul de la Breaza. În cei 12 ani am derulat competiţia pe 4 terenuri, 2 în Bulgaria şi două în România  Este o premieră şi o mare surpriză că primele locuri la ambele divizii să revină fetelor. Eu mă bucur că nivelul golfului feminin a crescut atât de mult şi sper ca numărul jucătoarelor să crească în următorii ani. Şi anul acesta am atras jucători buni, care au oferit un adevărat spectacol pe teren”, a declarat Demis Papillon, fondatorul Academiei de Golf „Demis Papillon”. 

Prima ediţie a competiţiei de golf a Academiei Demis Papillon (Demis Papillon Golf Academy) a avut loc în 2009 pe terenul de golf Lighthouse de lângă Balcic, în Bulgaria. În 2015 competiţia 
s-a desfăţurat la Thracian Cliffs Golf & Beach Resort, în Bulgaria, unul dintre cele mai dificile şi spectaculoase terenuri din Europa. Din 2016 competiţia s-a mutat în România, pe terenul de la Clubul Diplomatic din parcul Herăstrău din Bucureşti şi anul acesta pe terenul Lac De Verde de la Breaza. Turneul este construit ca un instrument de promovare a golfului în regiune şi adună anual zeci de jucători din multe colţuri ale lumii.

Cupa Academiei de Golf „Demis Papillon” 2019

Ediţia a 11 a, 14 septembrie 2019, Terenul Lac Verde, Breaza

Divizia I
Locul 1: Iustina Pavel
Locul 2: Eusebiu Margescu
Locul 3: Dănuţ Văcălie

Divizia II
Locul 1: Corina Ungureanu
Locul 2: Marian Vlad
Locul 3:  Andrei Vintilă

Longest drive Marius Pavel
Nearest to the pin Dănuţ Văcălie


„Am lansat competiţia Cupa Academiei „Demis Papillon” acum mai bine de 11 ani, pentru a contribui la dezvoltarea golfului în România. De atunci, acest sport a câştigat mai multă popularitate, iar pe terenul de la Breaza, dar şi pe cel de la Clubul Diplomatic din Bucureşti vin jucători din ce în ce mai tineri care vor să joace golf”, a adăugat Demis Papillon.

Ediţia din acest an a Cupei Academiei de Golf Demis Papillon este realizată cu sprijinul partenerilor Marsay, Proseco De Giusti şi Protguard Group. Marsay oferă servicii personalizate în domeniul vestimentaţiei şi o linie de produse destinată jucătorilor de golf.


Despre Academia de Golf Demis Papillon 
Academia de Golf Demis Papillon este o organizaţie care militează pentru dezvoltarea şi popularizarea golfului în România. Demis Papillon a fondat în 2009 Academia şi vizează, pe termen scurt, dezvoltarea jocului de golf în Bucureşti, urmărind, pe termen lung, creşterea şi formarea jucătorilor de golf din România, Bulgaria şi Europa de Est. Din 2014, DPGA a devenit partener al cunoscutei şcoli de golf Gary Edwin din Australia, şcoală care are filiale deschise pe toate continentele lumii. În 2016 Academia de golf Demis Papillon s-a mutat la terenul de golf de la Clubul Diplomatic din Parcul Herastrău în Bucureşti.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: