VIDEO Ioan Mircea Paşcu, eurodeputat: „Tökés are agendă autonomistă la Bruxelles”

VIDEO Ioan Mircea Paşcu, eurodeputat: „Tökés are agendă autonomistă la Bruxelles”

Ioan Mircea Paşcu afirmă că europarlamentarii care îşi ignoră ţara nu sunt bine văzuţi

Eurodeputatul Ioan Mircea Paşcu spune că fostul pastor reformat László Tökés nu vorbeşte româneşte în Parlamentul Uniunii Europene, deşi, teoretic, reprezintă România în legislativul comunitar.

A fost ministru al Apărării în guvernul condus de Adrian Năstase şi sub mandatul său (2000-2004) România a devenit membră a Alianţei Nord-Atlantice. Acum, Ioan Mircea Paşcu îşi desfăşoară activitatea la Bruxelles, ca deputat în Parlamentul European, fiind afiliat la grupul socialiştilor. Lumea se vede complet altfel din capitala UE, iar invitatul „La masa Adevărului" din această săptămână confirmă clivajul dintre agenda publică românească şi cea europeană. Ioan Mircea Paşcu este de părere că ne autovulnerabilizăm pe plan intern, cultivând dezbinarea de la cel mai înalt nivel şi până la baza societăţii. El oferă exemplul polonezilor care şi-au câştigat respectul tuturor prin unitatea de acţiune manifestată în interes naţional, indiferent de orientarea politică a fiecăruia. Europarlamentarul PSD vorbeşte şi despre colegul său de la Bruxelles, László Tökés, care urmează o agendă proprie în legislativul comunitar.

CARTE DE VIZITĂ

- Ioan Mircea Paşcu s-a născut la 17 februarie 1949, la Satu Mare.
- Este economist şi doctor în ştiinţe politice din 1980.
- Înainte de Revoluţie a lucrat ca cercetător la Institutul de Ştiinţe Politice din Bucureşti, fiind şi cadru universitar.
- A intrat în politică încă din zorii Revoluţiei, fiind reprezentant al FSN în CPUN, consilier prezidenţial, parlamentar şi ministru al Apărării în guvernul condus de Adrian Năstase.
- În prezent este europarlamentar din partea PSD.

„Se acumulează resentimente în Europa"

„Adevărul": Mai rezistă UE unui nou val al crizei economice?

Ioan Mircea Paşcu: Uniunea Europeană este un experiment unic şi, pe un continent care a dat două războaie mondiale, realizarea nivelului de integrare atins în momentul de faţă este o chestiune aproape inimaginabilă. Părinţii noştri nu şi-ar fi putut închipui acest lucru, darămite generaţiile anterioare. A existat o motivaţie dublă când s-a creat Uniunea Europeană. Prima chestiune a fost politică, pentru că lideri precum Churchill şi-au dat seama că la masa de după război, la care vor sta cele două puteri, Europa nu mai încape decât dacă e unită. Şi atunci, acest proiect a plecat ca un proiect politic, n-a putut fi vândut ca atare şi a fost vândut ca un proiect comercial. Şi, într-adevăr, a apărut piaţa comună, în 1957, desfiinţarea vămilor ş.a.m.d. Ţările au început să găsească în asocierea la acest proiect un interes comun direct şi nemijlocit. De aici, încet, încet, lucrurile au început să capete propria lor inerţie. Am împins această integrare, am trecut de comunităţile europene, am ajuns la Uniunea Europeană, până în momentul de faţă...

Dar se pare că am ajuns într-un punct mort...

N-aş spune „un punct mort", ci că am ajuns într-un punct de inflexiune. De ce? Pentru că această motivaţie pozitivă şi-a epuizat resursa. Şi atunci, vedeţi, în momentul de faţă, noi continuăm integrarea, de nevoie, sub presiunile crizei, sub presiunile acestea care apasă zona euro. Integrarea continuă. Numai că, de data asta, motivată negativ. Adică noi nu mai putem să permitem un deficit pe care să deraieze o ţară, dintr-o zonă cum este zona euro şi atunci apar bugete la control. Bugetul, până acum, reprezenta expresia pură a suveranităţii. Dintr-o dată, iată, el devine aprobat de ceilalţi.

Asta s-a înţeles, teoretic, de la bun început...

Şi începe să funcţioneze. Va funcţiona. Adevărul este că, acum, inevitabil, printr-o motivaţie negativă pentru continuarea integrării, se acumulează resentimente. Şi nu poţi ştii când anume aceste resentimente vor izbucni în altă parte, atunci când vom vrea să facem altceva. Pe urmă, traversând această criză, care e în defavoarea Europei, intră în joc noi actori, precum Asia de Est. Va trebui să tragem o linie şi să vedem câte dintre politicile care fuseseră comune înainte au fost renaţionalizate între timp, inclusiv libera circulaţie a cetăţenilor. Vedeţi Danemarca.

Au intervenit restricţii fără precedent...

În ţări care ne sunt prietene, adică din „ginta latină" - Franţa, Italia, Spania. De acolo am primit cele mai năprasnice lovituri din punctul acesta de vedere.

Până la urmă Olanda este cea mai vehementă.

Olanda este cea mai vehementă... Avem un partid politic extremist în Olanda care face parte din coaliţia de guvernare şi care a condiţionat participarea la coaliţie de măsuri dure împotriva României şi Bulgariei. Aici nu e vorba de neîncrederea cetăţeanului olandez. E vorba de un compromis pe plan politic în Olanda, care nouă ne este vândut, de parcă am fi tâmpiţi, drept lipsă de încredere. Mi se pare că nu putem să înghiţim lucrurile astea. Măcar să spunem că am înţeles despre ce e vorba!

Ioan Mircea Paşcu crede că mediul internaţional nu se îndreaptă spre stabilizare

E adevărat, dar trendul în Europa este acela de revigorare a mişcărilor extremiste...

Da, sigur că da. Uitaţi-vă în Finlanda, în Ungaria ş.a.m.d. Asta e adevărat, aici sunt de acord că, poate, din cauza faptului că am avut aceşti trei ani de decalaj - unii au intrat în UE în 2004, noi am intrat în 2007 - am prins un moment prost. Adică, cu alte cuvinte, numărul de locuri „la universitate" s-a redus drastic şi, în loc să fie 300, ca până acum, sunt doar 15. România este „candidatul ghinionist".

''Traversând această criză, care e în defavoarea Europei, intră în joc noi actori, precum Asia de Est.''

„Încercăm să păstrăm Republica Moldova pe radar"

Mai contează astăzi România pe harta Uniunii Europene, la cum gestionăm agenda comunitară?

Ei bine, vreau să vă spun că, în afara de plăcuţa cu România, de la consilii şi de la summit-uri, nu ştiu să existe mai mult. Pentru că nu-mi dau seama. Până acum n-am auzit de vreo politică europeană care să fi fost influenţată decisiv de România. Aud, în schimb, de ce face Polonia. Şi, într-adevăr, Polonia este în toate cărţile, în toate jocurile. Noi suntem marginali. Avem o oarecare poziţie legată de Republica Moldova, dar, dincolo de asta, nu suntem prezenţi. Singura dezbatere pe probleme europene se face mediat, prin intermediul discuţiilor din Parlamentul European. Acolo suntem prezenţi doar cu grupurile parlamentare.

Get Adobe Flash player

Există voci care susţin că România se cam ascunde după Bruxelles în privinţa mesajului pe care îl are de transmis în legătură cu Republica Moldova...

Nu. Bun, acum e şi o altă chestiune. În clipa când tu nu contezi în general, nu eşti băgat în seamă, degeaba vii cu pretenţii pentru că ele nu sunt luate în calcul. Şi, atunci, din punctul ăsta de vedere, o politică mai apăsată pe Republica Moldova n-ar avea credibilitate dincolo, n-am realiza mare lucru. Ceea ce încercăm să facem, şi aici pot să spun că există o colaborare de-a lungul şi de-a latul spectrului politic, este să avem o poziţie unitară asupra raportului pe Republica Moldova. Colaborăm foarte bine cu misiunea noastră, deci lucrurile merg foarte bine la acest obiectiv. Însă noi încercăm să păstrăm Republica Moldova „pe radar", în condiţiile în care în Africa de Nord, de pildă, sunt interese majore.

Africa de Nord a acaparat atenţia tuturor...

Da, şi resursele. Pentru că politica de vecinătate a fost revizuită. Venea oricum la revizuire, dar dacă au coincis evenimentele din Africa de Nord cu revizuirea, bineînţeles că lucrurile s-au făcut. Nu suntem singuri aici. Şi polonezii, şi suedezii sunt interesaţi să păstreze un echilibru al atenţiei şi resurselor Uniunii.

„Cazul Severin" a influenţat cumva percepţia europenilor asupra românilor?

Nu asupra românilor şi a României pentru că, în mod normal, parlamentarul se individualizează. Adică majoritatea europarlamentarilor sunt personalităţi în sine, contează mai puţin ţara de origine. Şi atunci chestiunea este, într-un fel sau altul, cantonată la personalitatea lui Adrian. Dar vreau să spun că şi aici lucrurile sunt... Vedeţi, acel tabloid britanic care a orchestrat toată această chestiune, face parte din grupul lui Murdoch, care e implicat într-un scandal imens.

Lui Adrian Severin i-a venit mănuşă scandalul cu „News of the World"...

Până şi presa trebuie să respecte legea. Adică nu se vorbeşte niciodată dacă s-a respectat sau nu legea, cât de grav a fost încălcată din partea presei. Dacă nu s-ar fi întâmplat lucrul ăsta, presa ar fi fost într-o poziţie de control total, mai ales în Marea Britanie unde Murdoch, înainte de alegeri, a declarat că nu-i mai sprijină pe laburişti, ci pe conservatori. Şi lucrurile s-au schimbat fundamental. Deci, această putere, iată că este, în momentul de faţă, sub luptă. Tocmai pentru că n-a respectat legea. Până la urmă, nimeni nu e mai presus de lege. Inclusiv presa.

Există tentaţii mari din zona politică de a controla presa...

Categoric că există. Numai că acum haideţi să vedem. Presa scrisă ocupă un loc din ce în ce mai mic, pentru că ea nu poate să reacţioneze. Ea nu poate să reacţioneze atât de repede la fluxul mare de ştiri.

Să ştiţi că şi la apariţia televiziunii s-a cântat prohodul presei scrise şi nu a mai murit...

Nu, nu, nu, va rămâne probabil pentru că vor fi oamenii care vor prefera, dimineaţa la cafea, să frunzărească un ziar, decât să citească pe iPad. Eu citesc pe iPad şi am mai multe de citit aşa.

Principiul „scripta manent" e adânc întipărit în mintea cititorului...

Rămâne, rămâne, dar, vedeţi, reacţia, atunci când apare ceva important, nu poate fi rapidă. Sunteţi capabili să scoateţi imediat a doua sau a treia ediţie?

În 2003, alături de Adrian Năstase, la bilanţul Statului-Major

Fiecare ziar mai are şi propriul site, unde pot fi citite „upgrade-urile". Ziarele vor oferi mai multă analiză de acum încolo.

Şi atunci, mergem pe site, şi la site putem să facem această upgradare şi să aducem ştiri noi. Deci, dintr-o dată, tehnologia ne împinge spre zona aceasta.

''În clipa când tu nu contezi în general, nu eşti băgat în seamă, degeaba vii cu pretenţii pentru că ele nu sunt luate în calcul.'''

„Sunt unii care s-au ferit de Adrian Severin"

Revenind la Parlamentul European şi la percepţia pe care o au occidentalii asupra României, sub imperiul scandalului în care a fost implicat Adrian Severin. Credeţi că domnul Severin „a supărat" multă lume cu influenţa pe care o avea înainte de scandal? El a încercat să sugereze că de la asta i s-ar trage totul...

Eu, în general, nu vreau să... Mi-am impus o anumită atitudine, o anumită conduită legată de această situaţie şi n-am luat cuvântul, nu m-am pronunţat pe această chestiune. Mă cunosc cu Adrian de atâta vreme, dinainte de Revoluţie. Sunt problemele lui, care-l privesc pe el. Am mai schimbat câteva cuvinte, sigur că da, pentru că eu nu am fost genul de om care să nu-l mai cunoască a doua zi, după tot ce s-a întâmplat. Ba, din contră. Pentru mine, dacă cineva ajunge cunoştinţa mea, continui relaţia respectivă. Nu vreau să intru mult în amănunte...

Sunt unii care s-au ferit de dânsul pe culoarele Parlamentului European...

Sunt unii care s-au ferit. Sunt unii pe care el îi considera apropiaţi. Am avut o discuţie şi mi-a povestit că acum se fac că nu-l văd. Ceea ce e o prostie, până la urmă. Pentru că, cum să spun, asta nu e o boală. Dacă stau de vorbă cu Severin nu iau „boala". E dreptul meu să stau cu cine vreau de vorbă, până la urmă, nimeni nu-mi poate impune agenda de prietenii. Deci, eu aş vrea aici să mă înţelegeţi, nu vreau să intru în amănunte legate de această chestiune.

''E dreptul meu să stau cu cine vreau de vorbă, până la urmă, nimeni nu-mi poate impune agenda de prietenii.''

„Pe László Tökés nu l-am auzit o dată vorbind pozitiv despre România"

Pe László Tökés îl vedeţi pe la grupurile româneşti din Parlamentul European?

László Tökés, e clar, a venit cu agenda lui acolo.

Îl mai vedeţi prin zona dumneavoastră?

Îl vedem, îl vedem...

Prin grupul românesc sau mai mult prin cel al Ungariei?

Nu în grupul românesc. Bineînţeles, el, de la bun început, a venit şi a vorbit ungureşte. E clar că a avut agenda lui personală, agenda autonomistă.

Sau agenda Budapestei...

Agenda Budapestei, dar să nu uităm că el a ajuns acolo cu sprijin din partea forţelor politice româneşti.

În speţă cu sprijinul preşedintelui Traian Băsescu...

Al preşedintelui. Să nu uităm că el, de fapt, a fost cobaiul pentru metoda candidaturii independente. Pentru că el a fost în 2007 şi „altcineva" a fost în 2009. Metoda a funcţionat în ambele situaţii. Cu voturi venite de la...

Adică şi în cazul Elenei Băsescu, ca să fim expliciţi.

Dumneavoastră aţi spus-o!

Dumneavoastră aţi dat de înţeles despre cine este vorba.

Da, deci aici să fim foarte clari: eu nu cred că László Tökés a dezamăgit PDL sau pe preşedintele Traian Băsescu, prin agenda lui. Eu cred că el a fost teleghidat în această chestiune, ştiindu-se foarte bine agenda lui. Aici nu poate să vină cineva... Nimeni nu l-a întrebat pe domnul preşedinte: „Domnule Băsescu, v-a surprins faptul că domnul Tökés, odată ajuns acolo, a făcut şi a dres?" Nimeni n-a întrebat şi dacă nimeni n-a întrebat, nici domnul preşedinte nu s-a grăbit să abordeze subiectul.

Dincolo de nuanţa ironică, nu credeţi că, în urma activităţii de lobby pro-maghiar pe care o desfăşoară domnul Tökés, se aduc prejudicii grave statului român?

În mod cert, pentru că aici există anumite lucruri. E cetăţean român, până la urmă. Eu am pus odată o întrebare şi am rămas fără răspuns la ea. Dacă avem situaţia unui demnitar român care cere şi cetăţenie maghiară şi el depune, practic, două jurăminte de credinţă - unul pentru statul român, unde e şi demnitar, şi altul pentru statul maghiar, unde cere cetăţenie şi o primeşte - care dintre ele e mai important pentru el?

Există principiul că „ultima adeziune" contează...

Şi atunci avem nişte lucruri de genul acesta... Dincolo de problema asta, e adevărat, există un anumit prejudiciu pentru că eu nu l-am auzit o dată vorbind pozitiv despre România. Nu l-am auzit. Mai mult decât atât, există acele declaraţii politice care se cheamă „one minut speach", pentru că durează doar un minut. Fiind vreo 700 şi ceva de oameni, nu toţi vorbesc, dar, oricum, dacă se înscriu 70 de oameni la cuvânt şi vorbeşte fiecare un minut - sunt deja 70 de minute. Întotdeauna, László Tökés a primit cuvântul. Adică, nouă ni se spunea: „Nu, dumneavoastră aţi vorbit acum o săptămână, deci mai trebuie să mai treacă nu ştiu cât ca să mai vorbiţi!", dar el vorbea pentru că aşa a fost aranjamentul. A doua chestiune: modul cum a fost ales vicepreşedinte. Total neclar! Nimeni n-a ştiut ce votează, iar când am cerut lămuriri, preşedintele grupului din care face parte László Tökés s-a ridicat şi a plecat. Ne-a lăsat cu ochii în soare. Şi, până la urmă, am primit o comunicare prin care ni s-a spus că alegerea a fost valabilă şi cu asta basta.

Lumea a votat din greşeală?

Ăla a fost un talmeş-balmeş. El n-a ştiut ce să explice, aparatura n-a funcţionat cum ne-a explicat el. A fost un talmeş-balmeş şi, până la urmă, s-a ales. Bun, a fost acceptat, asta e! Am trecut de treaba asta. A condus de vreo două-trei ori şedinţele la care am participat şi eu. Dar e o chestiune importantă: László Tökés vorbeşte tot timpul în maghiară. Din când în când mai vorbeşte şi în engleză. Eu am condus o şedinţă, în calitate de vicepreşedinte la Comisia de Afaceri Externe, unde s-a dezbătut un raport pe care l-a avut domnia sa. Pot să vă spun următorul lucru: am vorbit româneşte. Am dreptul acesta.

Limba română e limbă oficială în cadrul UE...

Vreau să vă spun că eu vorbesc, de regulă, în engleză. Foarte puţin vorbesc în româneşte. De ce? Pentru că vreau să transmit exact nuanţele pe care le simt eu. Poate că traducătorul, în momentul acela, nu găseşte cel mai bun cuvânt care să transmită ce vreau eu şi atunci prefer să vorbesc în engleză. Dar atunci am vorbit în română. Vă pot spune că domnul Tökés care, orice poţi să spui despre el, numai că nu e un om inteligent nu, a înţeles şi mi-a răspuns. Şi i-am spus: „Vă dau cuvântul, domnule vicepreşedinte Tökés, să prezentaţi raportul". A răspuns: „Vă mulţumesc, domnule preşedinte, dar am să vorbesc în limba engleză." A spus în română! Altădată, a condus el şedinţa şi de câte ori a dat cuvântul românilor, a vorbit în limba română. Dar, până atunci, nu l-am auzit vorbind româneşte.

La un exerciţiu comun româno-britanic, alături de oficiali englezi

Ceea ce trebuie reţinut, în cele din urmă, pentru că el a ajuns acolo ca reprezentat al României.

Mai e şi o altă chestiune: noi spunem că există un prejudiciu, dar, în acelaşi timp, lucrurile sunt judecate şi individual. Fiecare parlamentar se reprezintă pe el şi pe urmă statul. Astfel, îţi produci tu un rău. Adică lumea te vede: „Băi, ăsta e venit din România, n-a vorbit niciodată româneşte, nu l-am auzit spunând niciun cuvânt pozitiv!" Adică, în clipa aia, ajunge să-şi submineze propria cauză, dacă el împinge lucrurile la extrem.

Aţi văzut oficiul de la Bruxelles al aşa-zisului ţinut secuiesc?

Nu. În săptămâna aia n-am fost la Parlament, dar nici după nu m-a interesat să mă duc pe-acolo.

S-au dus colegi de-ai dumneavoastră, alţii decât cei de etnie maghiară?

Nu ştiu ce-au făcut sau n-au făcut cei de la PDL, însă noi am avut un protest - cei de la PSD - din partea eurodeputaţilor, protest la care m-am asociat şi eu.

''Eu nu cred că László Tökés a dezamăgit PDL sau pe preşedintele Traian Băsescu, prin agenda lui.''

„Ne autovulnerabilizăm pe plan intern"

Să resimte faptul că noi, românii, chiar şi în Parlamentul European suntem mai puţin uniţi decât maghiarii, de pildă?

Maghiarii nu mai sunt atât de uniţi cât erau înainte, paradoxal. Cine au fost uniţi, au rămas şi probabil că vor rămâne, sunt polonezii. La polonezi nici nu-ţi dai seama care de unde e, pentru că e aceeaşi cauză. Ei şi-o urmăresc cu asiduitate. Sunt şi mulţi, sunt şi „grei", sunt oameni bine pregătiţi. Iar când stau „umăr la umăr", vă pot spune că ce sprijină ei sunt şanse să treacă mai departe.

Sunt mai buni decât au fost spaniolii, la vremea lor?

Nu ştiu cum au fost spaniolii când au intrat acolo. Oricum, acum spaniolii sunt destul de estompaţi, ţinând seama şi de ce se întâmplă la ei. Nu mai sunt în „prima linie" cum erau, probabil, în legislatura anterioară. Mai ales pe zonele legate de America Latină. Astea sunt de interes pentru ei.

Domnule Paşcu, care credeţi că este ameninţarea principală la adresa securităţii naţionale a României?

Faptul că ne autovulnerabilizăm pe plan intern. Adică mediul internaţional nu se îndreaptă spre stabilizare, spre pozitiv. El se îndreaptă spre negativ şi, în aceste condiţii, noi ne grăbim să ajungem într-o situaţie de vulnerabilizare. Introducem pe piaţă teme divizive, cum a fost cu regionalizarea, cum e cu Constituţia, cum e cu maghiarii. N-avem nevoie de aşa ceva! Şi astea sunt introduse de conducerea ţării. Exact aceea care, prin mandatul primit de la cetăţeni, are menirea să ne asigure securitatea, nu insecuritatea. Există o ură împotriva românului, a cetăţeanului de rând, din partea conducerii. Există un dispreţ total. Nu vedeţi că totul este făcut pe faţă, deşănţat: „Şi ce-o să faceţi?!" Uitaţi-vă şi la chestia asta: au scăpat acum basma curată Roberta Anastase şi Sever Voinescu când toată ţara a văzut ce s-a întâmplat la numărarea voturilor, negru pe alb. Băieţii ăştia de la Justiţie n-au văzut şi i-au scăpat!

E o decredibilizare a Parlamentului?

Nu numai! E şi o decredibilizare a actului de justiţie şi a conducerii ţării. Şi este, dacă vreţi, o palmă peste ochiul românului care a văzut şi el acelaşi lucru. Astfel de lucruri produc resentimente şi, în momentele de cumpănă pe plan extern, ţara nu va fi unită, ci învolburată şi învrăjmăşită. Oameni care au responsabilitatea de a aduce unitate românilor, provoacă dezbinare.

''Introducem pe piaţă teme divizive, cum a fost cu regionalizarea, cum e cu Constituţia, cum e cu maghiarii.''

„Trebuie să ne asumăm şi noi istoria"

Vor schimba ceva alegerile din 2012?

Păi, eu sper să schimbe pentru că, realmente... Însă am rezervele mele, ţinând seama de practicile pe care le-am observat la băieţii ăştia de la PDL. Mai ales în două alegeri la rând - în 2007 şi în 2009, la europarlamentare.

Dar Opoziţia vi se pare pregătită să preia puterea?

Opoziţia ar trebui să se pregătească să preia o situaţie extrem de dificilă, s-o depăşească cât se poate mai bine şi, după aceea, să înceapă reconstruirea sistemul imunitar al ţării.

Vedeţi Opoziţia capabilă de aşa ceva, cu Crin Antonescu şi Victor Ponta în frunte?

Acum, cum să vă spun eu: dacă îi iau pe Crin Antonescu şi pe Victor Ponta împreună, care au venit dintr-o generaţie tânără, şi-i pun alături de actualii guvernanţi, mi se pare că e o comparaţie ca de la cer la pământ. Adică nu există comparaţie!

Ce credeţi despre enervările Rusiei, din ultima vreme, referitoare la România?

Dacă noi ne dăm silinţa să-i enervăm, până la urmă obţinem lucru acesta. Acum, cu unele lucruri nu sunt de acord. Adică unele sunt ofense gratuite aduse ruşilor. De pildă, chestia cu Regele. Eu bănuiesc de unde provine chestia asta. A existat, anul trecut, o mare sărbătoare la Moscova la care, din România, singurul invitat a fost Regele.

E adevărat, dar poate că noi nu ar trebui să fim atât de dornici să participăm la astfel de sărbători organizate la Moscova.

Nu, nu. Şi asta e adevărat! Eu am avut propria mea experienţă. Prin anii '90, eram secretar de stat la Ministerul Apărării şi a trebuit să aprob o expoziţie de fotografii, care urma să fie expusă în toate ambasadele României. Erau fotografii legate de Armata Română, de Ziua Armatei - 25 octombrie. Când mi s-a prezentat concepţia am aprobat şi o serie de fotografii legate de prima parte a războiului, de Basarabia, atunci când am fost aliaţi cu Germania. Am reţinut trei fotografii şi am spus: „Noi nu putem să escamotăm acestă parte a istoriei. Toată lumea şi-o recuperează şi şi-o asumă, să ne-o asumăm şi noi!" Am ales cele mai nevinovate fotografii. Era o întâlnire în Marea Neagră, la suprafaţă, între un submarin şi o bărcuţă, şi erau marinarii care stăteau la o şuetă. Alta era cu o patrulă româno-germană, în Caucaz. A treia era, într-adevăr, un pic mai „deranjantă": reintrarea trupelor române în Chişinău. Am primit urgent vizita ataşatului militar rus, care mi-a spus: „Cum vă permiteţi să vorbiţi pozitiv despre Germania, acum când noi sărbătorim, împreună cu aliaţii, înfrângerea Germaniei?!" Mi-a făcut o teorie, dar eu l-am lăsat să-şi facă numărul după care i-am spus: „Uite care e situaţia: voi vă recuperaţi istoria şi cu Rasputin, şi cu ăia care l-au omorât pe Ţar. Aşa ne-o recuperăm şi noi! A doua chestiune pe care vreau să vi-o spun este că dumneavoastră sunteţi o mare putere, vă puteţi permite ca la 9 mai să sărbătoriţi înfrângerea Germaniei. Noi nu suntem o putere aşa de mare şi noi la 9 mai sărbătorim încheierea războiului. Şi prima zi de pace".

Şi pierderea unor teritorii, şi bolşevizarea României...

N-am mai intrat în amănunte, dar asta a fost!

''Dacă noi ne dăm silinţa să-i enervăm pe ruşi, până la urmă obţinem lucru acesta.''

„Rusia e supărată că noi ne apărăm"

Ne fură ţiganii scutul antirachetă de la Deveselu, aşa cum ne-au ironizat ruşii?

Dacă mai luăm şi filmul cu trenul american care traversa România şi nu ştiu ce-a păţit, începe să se creeze o imagine despre români că pur şi simplu sunt nişte pirania care devorează tot ce trece, inclusiv fierul. Dar, Rusia e supărată că noi ne apărăm şi că, în felul acesta, capacitatea ei de a mă agresa se diminuează. Zice: „Vedeţi-vă de treabă, domnule, că voi aveţi de gând să vă apăraţi dacă eu vă atac! Nu vă e ruşine!?" Adică asta e esenţa mesajului pe care îl transmit. Eu înţeleg, pentru că ştiu foarte bine teoria şi cunosc ce înseamnă descurajare. Dar, în acelaşi timp, rachetele tale intercontinentale nici măcar nu sunt făcute să atingă ţinte din România. Erau planificate să zboare spre Statele Unite. Elţîn le-a schimbat ţintele. Şi niciuna dintre puteri nu mai are rachete îndreptate împotriva celeilalte. Ori, în aceste condiţii, să vii să „baţi la fund" România fiindcă a acceptat, chipurile, să instaleze o parte din scutul american, care nu se referă la rachetele respective, ci la alte rachete, şi nu are niciun impact asupra capacităţii de ameninţare ofensivă pe care Rusia o are, mi se pare o tentativă a lor de a ne speria pe noi, românii. Cu americanii ştiu că nu ajung la niciun rezultat şi atunci încearcă să ne determine pe noi să mergem speriaţi, înapoi la americani, şi să spunem: „Ne-am speriat, hai vă rog să renunţăm, că s-au supărat ruşii!".

Asta e strategia?

Eu cred că asta e. Că altceva nu văd ce. Ruşii pot discuta direct cu americanii.

Prin urmare, o politică demnă faţă de Rusia ne-ar aduce un mai mare câştig...

Categoric. Pentru că ruşii îi respectă pe cei care se respectă. Vedeţi ce tratament au căpătat finlandezii, care erau mult mai puţini decât noi, şi ce tratament am primit noi!? Finlanda a luptat în 1939 şi în 1940. România în 1940 n-a luptat. Acum, e drept, Finlanda şi-a permis să lupte pentru că ştia sigur că Suedia, care era în spatele ei, nu-i va înfige un cuţit în spate să-i ia o parte din teritoriu, ci din contră, o va ajuta. Noi însă aveam Ungaria în partea ailaltă, care atât aştepta, să intrăm într-un conflict cu Rusia, să lăsăm spatele liber pentru ca ei să intre în Transilvania, cu sprijinul altora.

Iată nişte secvenţe de istorie care trebuie bine judecate.

Trebuie judecate politic.

Şi care sunt extrem de necesare tinerilor care asistă la această dezbatere publică.

Categoric. Ca să înţeleagă de unde am venit, unde suntem şi ce ar putea să ne aştepte.

''Ruşii îi respectă pe cei care se respectă.''


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: