STUDIU Apa băută sub formă de ceai hidratează mai bine

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Apa băută sub formă de ceai are un efect hidratant mai bun, arată un studiu realizat în cadrul Institutului de Chimie-Fizică „Ilie Murgulescu" al Academiei Române în perioada februarie – martie 2013. Cercetarea punctează şi faptul că ceaiul, „cald sau rece, scade riscul cardio-vascular şi îmbunătăţeşte capacitatea de concentrare”, spune coordonatorul studiului.

„Pornind de la o serie de observaţii preliminarii, am iniţiat un studiu care a urmărit determinarea efectului potenţial de hidratare a diferitelor tipuri de lichide: apă, ceai, infuzii de plante şi fructe. Rezultatele sugerează faptul că ceaiul, o băutură complexă, recunoscută pentru beneficiile sale asupra sănătăţii joacă un rol important şi în hidratarea corectă a organismului”, a declarat profesorul Mencinicopschi. 

Studiul a măsurat tensiunea superficială a diferite băuturi consumate în mod obişnuit, ca parte a unei alimentaţii echilibrate: apă, ceai cald şi rece, infuzii de plante şi fructe. Cercetarea sugerează că apa băută sub formă de ceai are un efect hidratant mai bun, datorită faptului că ceaiul ajută moleculele din apă să fie absorbite mai uşor de fiecare celulă şi să rămână pentru mai mult timp în organism.  

Proiectul de cercetare de anul acesta vine în completarea studiului privind consumul de ceai verde în România, realizat în aprilie 2012. 

Iniţiativa a apărut din dorinţa de a studia principiile unei hidratări corecte a organismului, condiţie atât de importantă pentru menţinerea unei sănătăţi optime şi pentru prevenirea apariţiei diferitelor afecţiuni. Printre consecinţele unei hidratări insuficiente se numără constipaţia, unele afecţiuni renale, creşterea tensiunii arteriale, autointoxicarea corporală, durerile de cap şi diminuarea performanţelor fizice şi mentale.

Ceaiul verde este considerat ca fiind una dintre cele mai sănătoase băuturi din lume după apă. Studiile au arătat că, un consum de 2-3 căni de ceai verde, în fiecare zi poate avea efecte benefice asupra sănătăţii inimii prin menţinerea sănătăţii vaselor de sânge. 

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite