mai ales de amintiri uitate, unele cu voinţa mea, ca de un trecut nefericit, altele răsărite abia acum, după zeci de ani, şi încărcate de zbucium şi de durere şi de nestăpânită uimire, acestea mai ales aflate sub pecetea ”Sublimului absurd”.

Acest ”Sublim absurd” s-a constituit într-o noapte de insomnie oarbă în proiectul unei posibile cărţi al cărei titlu ar urma să fie dezvăluit, ca o surpriză, la apariţia ei.

Ar putea fi vorba de fulgurante amintiri uitate, risipite ca un memento, îmi dau seama acum, prin cărţile alcătuind trilogia ”Dragostea şi revoluţia” şi neapărat ”Clipa”, reluate ca atare sau rescrise azi cu şi mai multă fidelitate şi libertate, precum şi altele noi scrise cu orgoliul – dacă poate fi numit aşa - testamentar, când vrei să risipeşti toate nedumeririle şi când ai curajul să laşi adevărului crud dreptul lui de a trece drept firesc sub pecetea ”sublimului absurd” .

Fulgurantele episoade constituind antologate o ipostază a unei pisanii grăitoare pentru o viaţă petrecută în două veacuri ar putea  - sper eu – să dea seamă şi despre adevărul cuprins în cunoscuta înţelepciune ţărănească: să nu-i dea Dumnezeu omului cât poate răbda!