Miercuri, în Săptămâna Patimilor, m-am urcat în maşină îndreptându-mă spre cele mai frumoase mănăstiri de pe Valea Oltului. Sperând la o atmosferă de rugăciune şi meditaţie, la câteva ceasuri de linişte şi purificare am aflat contrariul. La celebra Cozie era o vânzoleală deranjantă. În biserică un singur preot îngâna slujba de seară şi un singur călugăr citea la strană. Nu am înţeles nimic din cuvintele rău pronunţate. Sau asta să fie adevărata formă de rugăciune?

Alţi zeci de oameni iesiră agitaţi şi dezamăgiţi că duhovnicul spovedeşte doar mâine la o altă oră. Ca la piaţă. Ceilalţi puţini călugăraşi se preocupau de pomelnice, vânzarea de lumănări, plimbări, râsete şi orice altceva nu avea legătură cu viaţa monahală. Intrau şi ieşeau din biserică şi din sfântul altar ca dintr-o benzinărie. În urma lor rasa în vânt şi mătăniile lungi subliniau aroganţa chipului. Unde or fi fost ceilalţi 30 de călugări şi stareţul? Pesemne nu la rugăciune.

Cert este că mănăstirea istorică în care se odihneşte de 600 de ani Mircea cel Bătrân şi monahia Teofana, mama lui Mihai Viteazu, are astăzi preocupări lumeşti precum o binemeritată şi rodnică fabricuţă de lumânări (4.000 lumânări/zi), ateliere de tâmplărie şi sculptură, gospodărie, muzeu modern (fără taxă) şi cazare confortabilă (50 de locuri). Are sait modern actualizat (şi în engleză), iar oferta mănăstirii e publicată pe saiturile agenţiilor de turism. Nu-i rău, că tot la staţiune suntem!

La o altă mănăstire aceeaşi constatare. În apropiere, la schitul Ostrov din Călimăneşti, (nu de călugări ci de maici) când am intrat o maică ne-a analizat şi evaluat cu privirea şi a trecut mai departe fără să ne zică ceva. În biserică o altă maică pupa călduros un cuplu ce părăsea locaşul. Noi intrarăm, ne închinarăm, stăturăm puţin în biserică, aceeaşi maică luă un detergent de geamuri şi continuă stropirea icoanelor. Am plecat fără să o deranjăm şi ea fără să ne întrebe ceva. Era rece şi ploua şi poate nu aveau chef de discuţii, dar nici la mănăstirea călugărilor nici la cea de maici nimeni nu ne-a dat bineţe, nu ne-a întrebat cine suntem şi de unde venim. O ignoraţă jenantă şi nedemnă de monahii ce susţin că primesc credincioşii la mănăstire pentru îngrijire sufletească. Că doar era casa lor. Iar noi ne-am văzut de ale nostre.

Ce-i drept nu purtam haine de firmă, nu am coborât din maşini luxoase şi nici nu am telefonat anunţându-ne prezenţa pentru a fi aşteptaţi la poarta mănăstirii precum delegaţiile oficiale sau şmecherii din provincie.

Renunţând la vizitarea următoarei mănăstiri, am găsit însă ospitalitatea oltenească în alt loc, seara târziu, într-un restaurant la intrarea în Vâlcea. E adevărat că acolo am lăsat bani mai mulţi, pentru că servisem nişte paste delicioase, dar contrastul între buna primire încă de la intrare, discuţiile politicoase ale ospătarilor şi ignoranţa maximă a călugărilor ne-a dat de gândit.

În schimb, în presa bisericească şi pe buzele clericilor, veştile sunt cu totul diferite. Propaganda evlavioasă a început odată cu Postul Mare şi acum se accentuează.

Înviere

De Înviere atât mai marii BOR cât şi politicienii promit aducerea Sfintei Lumini de la mama ei, de la Ierusalim. Avioane speciale vor decola în ziua cu pricina. Comunicatul de presă anunţă că de la Aeroportul Internaţional Henri Coandă, Lumina Sfântă de la Ierusalim va fi dusă cu trei avioane de mici dimensiuni la Suceava, Satu-Mare (cu escală în municipiul Cluj-Napoca) şi Timişoara pentru clerul şi credincioşii ortodocşi din restul ţării. Care este rolul acesteia nu ni se prea zice. Poate Tănăsescu să ne explice. Atâta isterie pentru o lumină aprinsă. An de an şi recent şi mai alarmant. Poporul, tot cu necazurile lui rămâne. Şi de miracole, n-am auzit.

Tot de Paşte, românii decid să ajungă la biserică, îmbulzeală, înjurături, lumini aprinse, arse, tot scenariul. Nimic deosebit. Alţii recunosc că doar de Paşte trec. Vin, aprind o lumânare, fac o poză cu telefonul, o postează repede pe Facebook şi pleacă la un fast food cu băieţii. Unii uşor mai evlavioşi ţin două zile de post şi se spovedesc la grămadă în catedrală crezând că astfel sunt mântuiţi. Se amăgesc şi popii contribuie la amăgirea lor în mod comercial 100%.  Email-urile ne sunt inundate de mesaje creştineşti, de cum să ne „lumineze lumina sfântă” de „Bucuria Învierii” şi altele. Rămăi uimit de la cine poţi primi mesaje, de la persoane şi instituţii, „dragi prieteni şi colaboratori”. Sau găseşti acelaşi text prin sms trimis de diferiţi cunoscuţi. Coincidenţă! În realitate, nimeni nu este mai bun, mai creştin sau mai iubitor! Vrăjeală!

În acelaşi timp, pe ultima sută de metri, de la biserică cetăţenii dau buzna în hipermarketuri. Rafturi înalte şi anunţuri promoţionale te asaltează de la intrare: ouă, vopsea de ouă, ciocolată, cozonaci, băuturi, etc. Sacrificiul mieilor dus la extrem. Până şi în cele mai sumbre locuri sau pe marginea şoselelor întâlneşti stăpâni sau traficanţi ce ar ucide un miel pe loc pentru câteva milioane bune.

Care este darul bisericii de cea mai mare sărbătoare a creştinilor?

Dacă Biserica Catolică şi cea Anglicană oferă ajutoare substanţiale de Paşte, BOR ne dăruieşte binecuvântări, iconiţe, ramuri de salcie, lumină sfântă, aghiazmă, anafură şi vin şi... cam atât. Restul contra cost. Inclusiv pentru spovedanie se plăteşte. Sau „se fac donaţii!”

Poporul prostit de ritualuri şi încrezător în supersiţii râmâne orb la orice realitate. Pupă şi se închină fariseic. Crede că este salvat prin gesturi simple. Nu-i bai. Buzunarele altora cresc, vistieriile se lărgesc, veniturile adugă zerouri fără număr. Creşte producţia de obiecte bisericeşti, vin si paine, cresc încasările, fericire maximă. Business profitabil!  Doamne Iisuse, ce bine că ai Înviat!

Mai sus. Şeful şi politicienii

În Pastorala Preafericitului tema principală este „întărirea martirilor”.  De parcă nouă de asta ne ardea acum. De poveşti. Nimic pentru suflet şi despre problemele adevărate ale românului sau ale creştinului. Se vede ca el o duce bine. Un text lung, greoi, sec şi plin de citate. Nu din inimă, ci din bibliografie. Mersi.

Politicienii

Trec şi ei pe la biserică că doar e an electoral. Unii trimit mesaje creştineşti, pe care, evident, nu ei le-au redactat, transmit urări, alţii aprind lumânări, apar în poze şi par mai buni. Devin creştini câteva ore pe zi, o zi pe an. De un penibil fără seamăn. 

O doamnă senatoare, credincioasă întru Domnul, susţine că l-a iertat de domnul preşedinte, conform poruncii să ierţi de 70 de ori câte 7. Dar, totuşi, a mers cu plângerea penală. Păi, ori nu-şi cunoaşte bine credinţa -  că a ierta înseamnă a alunga orice răutate şi supărare din inima ta şi a nu face niciun rău - ori este falsă.

Oricum, mai sărac, mai bogat, va trece şi acest Paşte şi ca în fiecare an, cu mai multe cazuri la urgenţe, cu beţii, supraalimentaţie, violenţă pe străzi, infracţiuni şi accidente auto. Românii cu mai puţini bani în buzunar vor uita de Paşte şi se vor întoarce la vechiul job privind Sfântă Sărbătoare a Crăciunului. Dar pănă atunci, un mic şi o bere de 1 mai.