Pagina cititorului

Alin Vintilă, din Constanţa, citeşte „Adevărul" de dinainte să-şi facă abonament, urmărind zilnic pagina de internet a ziarului nostru. Odată cu apariţia colecţiei semnate de Jules Verne, Alin şi-a făcut abonament. În afara volumelor pe care le primeşte, tânărul a regăsit plăcerea de a lectura ziarul seara, când se întoarce de la serviciu.

„Am regăsit plăcerea de a lectura ziarul"

„Îmi place cum s-a schimbat ziarul. Găseşti lucruri interesante de citit. Îmi plac foarte mult suplimentele pe care le scoate «Adevărul»", mărturiseşte abonatul. El intenţionează să-şi cumpere volumele apărute în colecţia „100 de cărţi pe care trebuie să le ai în bibliotecă" şi să urmărească în continuare noile apariţii.

Pe repede-nainte

Mă întreb dacă a sesizat cineva trecerea de la secolul vitezei la secolul tăvălugului. Nu se mai poate spune că viteza domină, şi nici nu mai putem spune că oamenilor le lipseşte inteligenţa ce presupune capacitatea de adaptare. Mi-e teamă să iau în vizor educaţia de astăzi, indiferent de sursa ei, deşi aş putea aici să scot cu mâna mea cărbunele încins şi să spun că în secolul acesta ar trebui înlocuite unele jocuri cu altele, care să le dezvolte copiilor abilităţi practice, astfel încât realitatea să nu-l ia pe tânăr ca din oală şi să îl pună în calea tăvălugului nemilos.

Lovim în bietul copil că nu ştie încotro s-o apuce. Îi dăm rangul de adult din ziua în care a mers prima dată cu autobuzul singur la şcoală, dar îl luăm de „copilul mamei" când trebuie să-şi asume prima greşeală socială.Le cerem să-şi filtreze valorile între o şedere la şcoală şi o vizionare a emisiunii „Copii contra părinţi". Le aruncăm în aer modelele cu trimiteri către „Fata de la pagina 5" sau cu link-uri cu acces liber la ultima năzbătie a cine ştie cărei „profe' porno".

Dăm explicaţii inutile unui copil care urlă în gura mare vorbe grele despre drepturile copilului, vorbe pentru care nu are capacitate de înţelegere. Vorbeam deunăzi de intoleranţă. Noi am crescut în intoleranţă şi la rândul nostru o permitem. Aici poate sta abisul dintre România şi civilizaţie. Noi nu am învăţat să credem în diferenţe, pentru că linia dreaptă a fost întotdeauna mai simplu de trasat, iar dacă nu plouă o vreme, cu siguranţă pe contururile vremii ori vremurilor de ieri se mai putea înainta un pas. Cred că prima probă în viaţa copilului ar putea trece peste ridicolul din păpuşile cu dizabilităţi şi ar putea începe cu: mâna cea mai apropiată de întins către oameni este a mea! Raluca Neniu