Judeţele care au înregistrat vineri cele mai multe cazuri noi de infectări cu SARS-CoV-2

Judeţele care au înregistrat vineri cele mai multe cazuri noi de infectări cu SARS-CoV-2

Imagine: Shutterstock

Judeţul Cluj a trecut pe primul loc în topul celor 10 zone din ţară cu o largă răspândire a noului coronavirus cu 722 de noi infectări înregistrate în ultimele 24 de ore. Pe locul II se află judeţul Timiş cu 665 de noi îmbolnăviri, iar pe locul III municipiul Bucureşti cu 629 de noi cazuri.

Ştiri pe aceeaşi temă

Iată noul clasament al zonelor cu cele mai multe infectări, potrivit GCS:

  • Cluj – 722 cazuri noi, total 11.740
  • Timiş – 665 cazuri noi, total 11.675
  • Bucureşti – 629 cazuri noi, total 40.877
  • Sibiu – 416 cazuri noi, total 6.882
  • Braşov – 412 cazuri noi, total 11.030
  • Bihor – 378 cazuri noi, total 8175
  • Ilfov – 317 cazuri noi,total 7.357
  • Iaşi – 307 cazuri noi, total 12.363
  • Maramureş – 290 cazuri noi, total 5.523
  • Prahova – 254 cazuri noi, total 10.972
 

România a depăşit, vineri, pragul de 10.000 de infectări/zi

Un număr de 10.260 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost depistate în ultimele 24 de ore, bilanţul total al infectărilor ajungând astfel la 287.062. În ultima zi au murit 123 de pacienţi, iar 1.001 sunt internaţi la ATI. În ultimele 24 de ore au fost prelucrate 38.389 de teste.
 
„Până astăzi, 6 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 287.062 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 195.971 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi. În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate 10.260 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19)”, arată GCS.
 
 Până astăzi, 7.663 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS – CoV – 2 au decedat.
 „În intervalul 05.11.2020 (10:00) – 06.11.2020 (10:00) au fost raportate 123 decese (69 bărbaţi şi 54 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus. În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 12.133. Dintre acestea, 1.001 sunt internate la ATI”, se arată în comunicat.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările