Nu am inversat formula din titlul comentariului publicat de Ion Cristoiu, în ziarul de ieri, din dorinţa de a polemiza cu maestrul. Observaţia sa, potrivit căreia toate regimurile postrevoluţionare au încercat să convingă masele că prezentul este luminos şi trecutul întunecat, mi se pare corectă. Ori de câte ori unui conducător i s-a reproşat ceva, el s-a simţit nevoit să dea vina pe înaintaşi. Ion Iliescu făcea trimitere la „greaua moştenire" lăsată de Ceauşescu, Emil Constantinescu îl arăta cu degetul pe predecesorul său, la fel cum, în zilele noastre, Traian Băsescu se războieşte cu tustrei.

Această metodă propagandistică de a contrapune realizările prezentului nerealizărilor trecutului (pe care autorul o încadrează, prudent, în categoria tehnicilor de „comunicare publică") poate fi sintetizată printr-o replică memorabilă din „O scrisoare pierdută". La finalul piesei, Nae Caţavencu rosteşte următorul discurs: „Am luptat şi am progresat: ieri obscuritate, azi lumină! ieri bigotismul, azi liber-pansismul! ieri întristarea, azi veselia!... Iată avantajele progresului! Iată binefacerile unui sistem constituţional!"

Sigur, nu discutăm aici exactitatea citatului din Caragiale. Marele dramaturg foloseşte termenul de „obscuritate" ca antonim la „lumină" (înţeleasă, în acest context, ca „iluminare"). Şi nici faptul că suspomenitul personaj, prototipul demagogului politic, nu se găseşte în situaţia de a scuza insuccesele guvernării făcând un recurs la istorie. Căci el şi susţinătorii săi („dăscălimea", „nifiliştii" şi „moftologii") ne sunt prezentaţi la începutul piesei ca adversari ai deţinătorilor puterii (preşedintele filialei locale a partidului, prefectul, şeful poliţiei).

Revenind însă la comentariul dlui Cristoiu, aş adăuga că dihotomia „ieri întuneric, azi lumină" nu este apanajul celor ajunşi în fruntea statului. În sens invers, ea face parte şi din arsenalul opoziţiei. O auzim, de dimineaţa până seara, în tocşourile televizate. Când critică guvernarea, social-democraţii nu contenesc să ne aducă aminte cât de competenţi erau miniştrii lui Năstase, în antiteză cu membrii cabinetului Boc, iar liberalii compară permanent cifrele de azi cu economia care „duduia" pe vremea lui Tăriceanu. Ambele constatări pot fi adevărate, ce-i drept, dar îndepărtează discuţia de la realităţile momentului.

Evident, niciunul nu suflă vreo vorbuliţă despre corupţie, birocraţie sau alte asemenea fenomene, întrucât ar fi dificil de conchis: „ieri lumină, azi întuneric". De cealaltă parte, veni-vor fanii lui Băsescu să ne asigure că, dacă o ducem rău, cauza-i criza, bat-o vina! Şi, prins între atâtea contradicţii, „cetăţeanul turmentat" n-are decât să exclame, ca să rămânem în registrul caragialesc: „Eu pentru cine votez?".