spre încurajarea iluzionaţilor ultima lui aventură turistică în patria mumă:

- Distinse Doamne şi distinşi Domni, am invitat chiar la începutul acestui sezon turistic, - era, cred, chiar în ajunul Crăciunului, n.n. - un prieten englez din breaslă ca să-i arăt frumuseţile patriei şi să îl fac să guste bunătăţile gastronomice şi să se îmbete cu parfumul sărbătorilor noastre de iarnă şi am plecat din Gara de Nord spre Maramureş. La Sinaia eram, toţi, trenul întreg şi, bineînţeles, şi eu şi englezul meu, îngheţaţi bocnă. M-am dus glonţ la şeful de tren.

- Ştim, zice el liniştit şi împăcat, dar până la Braşov nu putem face nimic. Au pus la Bucureşti locomotiva pe dos, cu curul  spre câmpul mare şi toată căldura se duce în văzduh. La Braşov, zice, punem locomotiva cum trebuie şi pâna la, să zicem, Sighişoara, se face cald. L-am liniştit şi eu pe englezul căruia îi îngheţaseră şi dinţii din gură şi care a dat din cap  că a înţeles.

Am mai mers noi ce am mai mers, să zicem o oră, o oră şi ceva şi, la un moment dat, observăm, cum picoteam rebegiţi, că lumina din compartiment începe să se facă din ce în ce mai mică. Bănuind că şi belalia căldură începe se scadă, mă duc la şeful de tren:

-  Te pomeneşti că rămânem  şi fără lumină.

-  Am văzut, zice acesta, căutându-mi un nasture de la palton ca să fie sigur că sunt în faţa lui şi nu-mi vorbeşte  în altă direcţie. Aşa, zice el acum, sigur că se află în faţa mea. Staţi liniştiţi că se apropie podişul celebru şi o să intrăm în normal.

Mă întorc la englez şi îl asigur şi eu şi îl rog să mai aibă puţină răbdare că nu mai e mult şi intrăm în ţara poveştilor de Crăciun, cele mai frumoase din lume. Mai trece o jumătate de oră, dacă nu o oră întreagă şi în tren îşi intră în drepturi  întunericul cel mai deplin şi frigul în toată puterea cuvântului.

-  Ce se întâmplă, întreabă englezul acum , direct îngrijorat.

Văd şi eu că trenul nostru încetineşte, locomotiva mai răsuflă niţel şi, în scârţâit de frâne şi roţii neunse, şarpele negru de fier se opreşte de-a binelea. Dau să mă duc, a treia oară, la şeful de tren, dar mă temperez la gândul că mă voi izbi pe culoare de toată vânzoleala călătorilor. După o vreme, trântitul uşilor, alergarea de pe culoare, chemărie absurde  - „Gicule, să nu te rătăceşti şi să te pierzi!“ -, în mijlocul nostru de transport se înstalează  o linişte apărătoare, grea, de plumb. Mă ridic, mă apropii, călărind picioarele englezului, de fereastră şi încerc să dau geamul jos. Imposibil. Fereastra e înţepenită. Mă aşez la locul meu, pun mâna mămos pe genunchii englezului ca să-l îmbărbătez şi mai trece o jumătate de oră. Atunci, îmi fac curaj, ies din compartiment, mă strecor printre călătorii ca nişte pietroaie îngheţate şi ajung, în sfîrşit, lac de apă, la şeful de tren. Acum îl prind eu pe pipăite de un nasture de la veston şi sigur că mă aflu chiar în faţa lui, îl întreb, încercând să subliniez întrebarea cu agitaţia mâinilor, arătând, cu ultimele puteri, în toate părţile în întunericul cel mai negru şi în liniştea cea mai neagră cu putinţă:

-  Unde suntem , fratele meu ?!

Şi omul, care la început credea că ridicarea neputincioasă a mâinilor mele ar  putea fi urmată de o bruscare greu să mai fie ţinută în frâu, omul îmi răspunde totalmente neputincios şi cinstit :

-NICĂIERI !

Aşa şi cu Sânzienile, de azi, vreau să spun, de fapt de ieri şi alaltăieri. Nici ţăranii mai în etate, cum zic ei, nemaivorbind de tineri şi de copii, nu mai ştiu ce este cu Sânzienele, care este povestea lor. Ce ştiu sigur e că e sărbătoare şi nu se duc la lucru. Identitatea acestei sărbători, identitatea ei spirituală şi naţională  a ajuns un mister care nu mai preocupă pe nimeni. O societate semianalfabetă a rămas să se bucure că şi de Sânziene e bine să nu munceşti, cu alte cuvinte e rost să leneveşti, ca şi când până la ele te-ai fi spetit în zilele unui calendar exploatat mizerabil în scop electoral de o clasă politică, şi ea semianalfabetă, şi pusă pe căpătuială şi cu căpătuiala pe petreceri, care şi ele se fac la Monte Carlo.

Cum zicea un tânăr om politic: Acasă nu mă pot odihni în linişte!

…Aşadar şi Sânzienele se petrec NICĂIERI.