DOCUMENT Toate măsurile de relaxare care intră în vigoare de la 1 iunie

DOCUMENT Toate măsurile de relaxare care intră în vigoare de la 1 iunie

Oameni care fac plajă în Franţa respectând regulile de distanţare socială FOTO AFP

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a adoptat joi Hotărârea nr. 26, care cuprinde toate măsurile de relaxare care intră în vigoare de la 1 iunie.

Ştiri pe aceeaşi temă

Redăm mai jos textul Hotărârii din 28.05.2020 privind propunerea de modificare / completare / relaxare a măsurilor de prevenire şi combatere a efectelor pandemiei de COVID-19 dispuse pe durata stării de alertă:
 
Art.1 
 
(1) Începând cu data de 1 iunie se permite organizarea şi desfăşurarea competiţiilor sportive în aer liber, fără spectatori, cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului şi sportului şi ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 43 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020.
 
(2) Începând cu data de 1 iunie se permite organizarea şi desfăşurarea în bazine acoperite sau aflate în aer liber, a activităţilor de pregătire fizică a sportivilor profesionişti şi a competiţiilor sportive, fără participarea spectatorilor, cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului şi sportului şi ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 43 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020.
 
(3) Începând cu data de 1 iunie se permite desfăşurarea, de către sportivii profesionişti, a activităţilor de pregătire fizică în spaţii închise, cu respectarea regulilor de distanţare între participanţi, astfel încât să se asigure minim 7 mp/persoană şi cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului şi sportului şi ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 43 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020.
 
(4) Măsurile prevăzute la alin. (1) şi (3) nu se aplică activităţilor de pregătire şi competiţiilor sportive din domeniul sporturilor de contact.
 
Art. 2
 
Începând cu data de 1 iunie, este permisă organizarea şi desfăşurarea spectacolelor, concertelor, altor evenimente culturale în aer liber, precum şi a festivalurilor publice şi private, cu participarea a cel mult 500 de spectatori cu locuri pe scaune aflate la distanţă de minimum 2 metri, unul faţă de celălalt, purtarea măştii de protecţie şi respectarea condiţiilor stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii şi ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 44 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020.
 
Art. 3 
 
Începând cu data de 1 iunie, se ridică restricţiile/interdicţiile privind deplasarea persoanelor în afara localităţii/zonei metropolitane.
 
Art. 4 
 
Începând cu data de 1 iunie, se reia transportul feroviar internaţional de persoane prin servicii regulate, servicii regulate speciale şi servicii ocazionale în trafic internaţional, pentru toate cursele efectuate de către operatorii de transport din şi către România, cu respectarea condiţiilor stabilite potrivit art. 32,34 şi 37 din Legea nr. 55/2020.
 
Art. 5 
 
Începând cu data de 1 iunie, se reia transportul rutier internaţional de persoane prin servicii regulate, servicii regulate speciale şi servicii ocazionale în trafic internaţional, pentru toate cursele efectuate de către operatorii de transport din şi către România, cu respectarea condiţiilor stabilite potrivit art. 32, 35 şi 37 din Legea nr. 55/2020.
 
Art. 6 
 
Începând cu data de 1 iunie, se permite prepararea, comercializarea şi consumul produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice în spaţiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu asigurarea unei distanţe de minimum 2 m între mese şi participarea a maximum 4 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite, şi cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară stabilite prin ordin comun al ministrului sănătăţii, ministrului economiei, energiei şi mediului de afaceri şi preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020.
 
Art. 7 
 
Începând cu data de 1 iunie, accesul persoanelor pe plaje se realizează doar cu asigurarea obligatorie de şezlonguri pentru fiecare dintre persoanele prezente, asigurarea unei distanţe de minimum 2 m între şezlongurile care sunt utilizate de persoane din familii diferite şi cu respectarea normelor de prevenire stabilite prin ordin comun al ministrului economiei, energiei şi mediului de afaceri, ministrului sănătăţii şi ministrului mediului,apelor şi pădurilor, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020.
 
Art. 8
 
Începând cu data de 1 iunie, se permite organizarea de spectacole de tip drive-in, ocupanţii unei maşini fiind membri aceleiaşi familii, măsurile de protecţie sanitară fiind stabilite prin ordin comun al ministrului culturii şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: