Eu cred că cea mai bună dovadă că maşina timpului s-a inventat în fapt pe undeva este aceea că opozanţii plini de dispreţ faţă de iniţiativa celor trei milioane de cetăţeni trăiesc, în fapt, în trecut. Unii trăiesc în anii ’60, alţii în anii ’20 – şi alţii şi mai adânc în trecut.

CEI CARE TRĂIESC ÎN ANII ‘60 sunt cei care ne spun, iar şi iar, că „ce face omul în dormitor e problema lui”. Acesta a fost, în fapt, punctul de plecare şi sloganul lobby-ului LGBTQ în anii ’60. Dar, între timp, dacă aceşti opozanţi nu au aflat, trăim în AD 2018. Iar obiectivele acestui lobby s-au schimbat radical, între timp. „Ce face omul în dormitor” a devenit o problemă politică – în fapt, poate cea mai importantă problemă politică a vremurilor noastre. Iar aducerea a „ceea ce face omul în dormitor” în centrul scenei politice a venit la pachet cu pretenţia de a trimite religia şi chiar moralitatea în spaţiul privat, în dormitor.

Tehnica acestui lobby a fost, mereu, MUTAREA CENTRULUI; de la „acceptare” a trecut la cererea parteneriatelor civile; apoi a căsătoriei homosexuale; apoi a adopţiilor de copii pentru cuplurile de acelaşi sex; apoi la parteneriatele civile poliamoroase (deocamdată în trei); acum în Franţa se discută despre „dreptul” ca doi bărbaţi homosexuali să aibă copiii, prin intermediul mamei surogat (o tehnică extrem de controversată şi profund imorală); sau despre dreptul a două lesbiene să aibă copii prin intermediul FIV; sau chiar despre „dreptul” bărbaţilor singuri să aibă copii (tot prin mama surogat). De fiecare dată când acest lobby a mutat centrul, a promis că nu va cere următorul lucru (de exemplu, vrem doar parteneriate civile, nu vrem căsătorie şi adopţii). De fiecare dată când cineva s-a opus acestor noi pretenţii, a fost catalogat drept „homofob” şi linşat public. Şi, de fiecare dată când centrul a fost mutat, această mutare a mai muşcat un pic din libertatea de exprimare, libertatea de conştiinţă, din libertatea religioasă şi din libertatea majorităţii de a-şi educa copiii potrivit cu propriile valori şi convingeri. Desigur, de fiecare dată s-a spus: nu, aceste libertăţi nu vor fi nicidecum afectate; şi, de fiecare dată, aceste libertăţi au fost din ce în ce mai mult afectate (până la a vedea preoţi care sunt, de pildă, aruncaţi la închisoare pentru citirea în Biserică a unui pasaj din Biblie).

CEI CARE TRĂIEASC ÎN ANII ’20 sunt cei care ne spun, iar şi iar, că instituţiile şi valorile iudeo-creştine sunt depăşiteCăsătoria e depăşită; familia, ca instituţie burgheză, e depăşită; religia e şi ea depăşită; toate aceste instituţii ar trebui desfiinţate. Dacă vă întrebaţi de ce în anii 20, e deoarece acela a fost momentul de glorie al acelor utopii. Ca să îl citez pe Lev Troţki, într-o scrisoare către Vladimir Lenin: „Fără îndoială, opresiunea sexuală este principalul mijloc de înrobire a omului. Atâta vreme cât există această opresiune, nu poate fi vorba de adevărata libertate. Familia, ca instituţie burgheză, şi-a trăit complet traiul. Trebuie spus mai mult despre asta muncitorilor… ”. Iar Lenin răspunde: „Şi nu numai familia. Toate interdicţiile cu privire la sexualitate ar trebui să fie eliminate… Avem ce învăţa de la sufragete: chiar interzicerea dragostei între persoanele de acelaşi sex ar trebui să fie eliminată”. Felul cum s-a sfârşit acea utopie în Rusia leninistă îl cunoaştem cu toţii – într-o baie de sânge, cu zeci de miliaone de morţi.

CEI CARE TRĂIESC ŞI MAI ADÂNC ÎN TRECUT sunt cei care practică vânători de vrăjitoare (deocamdată) în on-line. Sunt cei care-i iau la ochi pe toţi cei care spun, de pildă, că o căsătorie poate fi, prin însăşi natura şi scopurile ei, doar între un bărbat şi o femeie şi îi numesc „homofobi”, „retrograzi”, „din Evul Mediu”, „pupători de oase”. În fapt, vânătorile de vrăjitoare nu au proliferat în Evul Mediu, ci într-o epocă istorică mult mai „raţionalistă” şi mai apropiată de prezent – ele au proliferat în Epoca Iluministă. Dacă nu mă credeţi, uitaţi-vă la hainele oamenilor din imaginea de mai sus sau căutaţi pe Wiki.

Aşadar, opozanţii aceştia condescendenţi ai iniţiativei cetăţeneşti a Referendumului sunt cei care trăiesc, cel mai mult, în trecut. Ei trăiesc în epoca lui „ce face omul în dormitor e problema lui” când, în fapt, acest lucru este ceva acceptat de toată lumea, iar discuţia de acum este despre cu totul şi cu totul ALTCEVA. Trăiesc în epoca lui „familia, ca instituţie burgheză, şi-a trăit complet traiul”, când este clar că, în mijlocul tuturor acestor revoluţii şi utopii marxiste, familia a fost „statul în mic” unde oamenii au rezistat şi care i-a permis omenirii să supravieţuiască. Şi trăiesc în epoca Iluminismului, când vânătorile de vrăjitoare erau principala distracţie a mulţimilor bigote. Pentru că oricine nu e de acord cu obiectivele, oricât de aberante, ale acestui neomarxism este o vrăjitoare; iar bigotismul a însemnat atunci şi înseamnă şi acum să crezi în lozinci deşănţate şi să nu ai habar, în fapt, pe ce lume trăieşti.

P.S.: Cei care ne spun iar şi iar că tema acestui Referendum este lipsită de importanţă intuiesc, totuşi, foarte bine cât de mare şi de teribilă este această temă. E mai importantă decât orice politician şi decât orice context, şi oricând ar fi fost adusă în discuţie, ea ar fi fost contemporană cu anumiţi politicieni şi încadrată de un anumit context. Tema este, însă, mult mai importantă şi mai fundamentală decât orice context – iar peste zece ani nimeni nu va mai şti de pildă cine a fost Dragnea, dar toată lumea îşi va aminti despre Referendumul pentru Căsătorie din AD 2018. Aşadar, îi invit pe toţi cei care înţeleg acest lucru, indiferent de tabăra pe care o susţin, să iasă la vot!