Căutându-l pe Socrate – despre nevoia de schimbare în leadership

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zilele trecute, într-un workshop, întâlnesc un domn aproape de pensie cu o mare dragoste de cărţi şi de istorie. Şi, din vorbă în vorbă, despre sensul vieţii, meseria de coach, principii de colaborare şi binele pe care îl putem face societăţii noastre întrebându-ne ce e drept şi ce valori căutăm, ne oprim la Socrate.

Şi ne aducem aminte că omenirea îl cunoaşte pe Socrate şi întreaga lui filozofie care stă la baza abordării vestice asupra vieţii, de la discipolii lui. Socrate nu a lăsat o scriere în urmă, însă a lăsat ceva atât de puternic încât a străbătut vremurile. Socrate a fost ucis, condamnat într-o perioadă în care Grecia îşi căuta identitatea şi erau promovate mai degrabă valori legate de avere, de frumuseţea fizică şi ancorarea într-un trecut care nu mai era atunci valabil. Vi se pare cunoscut? Socrate invita către logică, către abordare profundă, către căutarea unui sens mai profund, raţional care să readucă Grecia la splendoarea sa de odinioară. Socrate a fost ucis. Alternativa care i se propunea era cea a exilului, şi, totuşi, Socrate a preferat execuţia.

Ce a adus Socrate lumii moderne a fost invitaţia de a ne îndoi că ştim tot, de a pune întrebări, de a căuta răspunsuri, de a sonda după adevăr. Pe bază de fapte, de exemple concrete. Socrate a legat capacitatea noastră de a ne îndoi că ştim totul şi că deţinem adevărul universal de progres şi a adus respectul între valorile cele mai importante ale legăturilor interumane. Pentru Socrate, Atena era ca o sală de clasă, mergea pe străzi stând de vorbă cu oameni din toate păturile sociale, adresa întrebări, compara perspective şi desluşea societatea, fiinţa umană, logica lucrurilor dând mai departe discipolilor răspunsurile aflate. Pentru el, adevărata înţelepciune era să te cunoşti pe tine însuţi. Cu cât te înţelegi mai bine, cu atât găseşti puterea de a face alegeri care, în final, să îţi aducă mulţumire şi fericire.

Povestea lui Socrate, reamintită mie într-un moment neaşteptat, mă face să vă invit la câteva reflecţii despre anul pe care tocmai l-am început, un an complex şi complicat. În societate, la noi şi la nivel european, în mediul de afaceri, cu provocări ce par a fi mari pentru cei ce conduc organizaţii şi echipe, potenţial complex şi complicat pentru fiecare dintre noi atunci când vom face alegeri ce ne vor influenţa viitorul.

Fără a dori să fac generalizări, provoc liderii din companii să se oprească un minut şi să reflecteze la adevărata calitate a întrebărilor pe care le pun.

Vorbim azi despre un mediu de afaceri cu schimbări dinamice, presiuni macro-economice, schimbări majore în industrii legate de tehnologie, digitalizarea fiecărei companii pentru a susţine ritmul de dezvoltare şi competitivitatea. Vorbim de un mediu de afaceri incert şi de multe ori ambiguu.

Cum să îl aducem înapoi printre noi pe Socrate să ne inspire în a ne pune întrebările potrivite? În coaching, acele discuţii cu sens pe care unii manageri şi lideri aleg să le aibă cu un antrenor personal, un coach executiv, de exemplu, nu numărul întrebărilor contează, ci calitatea lor. O întrebare bine pusă, dintr-o atenţie şi prezenţă profundă, poate aduce la suprafaţă perspective care să schimbe paradigme. Este un moment mai potrivit ca niciodată să încercăm să schimbăm paradigme în leadership. În felul în care oamenii înţeleg să conducă alţi oameni.

Fără a dori să fac generalizări, provoc liderii din companii să se oprească un minut şi să reflecteze la adevărata calitate a întrebărilor pe care le pun. Pun ei suficiente întrebări încât să dea şi să crească puterea echipelor lor? Pun ei suficiente întrebări în aşa fel încât să creeze o mentalitate a oamenilor care să devină mai dornici să se implice, să adauge valoare şi nu doar să îşi facă treaba, să se implice la rândul lor ca cetăţeni, să fie un model pentru copii lor? Susţin mereu că organizaţiile sunt o sursă de educaţie la nivel de societate şi nu doar un loc de munca de unde poţi lua ceva salariu şi bonus la final de an.

Generaţia tânără merită motivată şi ghidată să mişte lucrurile în direcţia progresului societăţii. Cu toate riscurile, cu toate erorile.

Sunt paradigme de schimbat în mediul de business? Cu siguranţă că da... să ne oprim doar la două. Schimbarea acestora ar putea genera o transformare societală importantă deoarece ar putea reţine aici, în România, în acest mediu de afaceri, un eşalon de tineri bine pregătiţi care să se simtă puşi în valoare.

De exemplu, merită scăpat de paradigma „să te învăţ eu cum stau lucrurile, am ani de experienţă şi de aia am ajuns aici“. Auzi asta de multe ori din gura unor manageri destul de tineri. Să fie oboseala, să fie nesiguranţa, să fie lipsa de pregătire în privinţa conducerii, negativismul nostru secular? Ce te face să crezi că viitorul se va repeta şi va crea situaţii identice, că experienţa ta e încă relevată pentru a deveni regulă? Cum ai obţinut rezultate în trecut şi ce va funcţiona şi în viitor? Cei cu care lucrezi şi acţionezi acum, au acelaşi context ca cel din trecut?

Nevoia de a genera deschidere, ascultare şi disponibilitate de colaborare este mai stringentă ca oricând în mediul de afaceri. Activăm într-un mediu economic în care nivelul de incertitudine a căpătat dimensiuni pe care nu le bănuiam acum doi ani. Secvenţele de lucru şi procesele, oricât de bine definite se derulează în cadenţe din ce în ce mai rapide, în aşa fel încât senzaţia de fluiditate apare luându-ne pe sus. Când nu ne ia şi surpriza schimbărilor peste noapte dictate de sus. Cât de pregătit e liderul să renunţe la această paradigmă şi ce va pune în loc? Care este noua paradigmă de conducere a oamenilor, a comunităţilor, a societăţii în aşa fel încât să deschidem porţi evoluţiilor viitoare? Ce putem face noi în business pentru a deveni model şi a fi preluat şi la nivel de societate?

Ar mai trebui să scăpăm de paradigma „ăştia tineri nu ştiu nimic şi nu au nici o direcţie“. „În ziua de azi, copiii iubesc luxul; au maniere proaste, resping autoritatea, arată lipsă de respect pentru cei mai în vârstă şi vor să sară paşi importanţi în loc să exerseze. Copii de azi sunt ca nişte tirani... îşi contrazic părinţii, comentează orice şi îşi terorizează profesorii.“ Da, aţi ghicit... citatul îi este atribuit lui Socrate. Nimic nou sub soare, deci. Generaţia tânără merită motivată şi ghidată să mişte lucrurile în direcţia progresului societăţii. Cu toate riscurile, cu toate erorile.

E important să scăpăm de această gândire amintindu-ne primele noastre experienţe de serviciu, retrăind stângăcia combinată cu curiozitatea, dezamăgirea combinată cu bucuria de a fi implicat şi băgat în seamă. Paradigma aceasta va continua să fie una dintre cele mai păguboase într-un mediu de afaceri în care aplicaţiile, comunicarea într-un mediu cultural divers, pe mai multe fuse orare, flexibil şi de la distanţă sunt noile reguli. Din ce motiv? Capacitatea noastră de adaptare, a celor cu mulţi ani de experienţă şi cu credinţe care ne blochează, este mult mai mică. Acceptarea că viaţa noastră profesională este într-o transformare profundă este, uneori, inexistentă. Ce anume din tine însuţi te ţine blocat în capcana de a face şi vedea lucrurile ca de obicei? Ce exemplu ai putea da în echipa ta pentru a inspira şi a atrage tineri care aleg uşor să schimbe compania, ţara... şi care creează astfel întreruperi ale unui ritm de dezvoltare care, oricât de bine ar fi gândit, nu face faţă fragmentărilor continue şi lipsei de perspectivă.

Întrebările sunt atât de valoroase încât pot provoca schimbări în cascadă. România are nevoie de schimbări profunde, deci de întrebări profunde.

Socrate a descoperit puterea întrebărilor. Numai că întrebările nu se scot dintr-un sac fără fund şi nu ne stau la dispoziţie. Întrebările vin din prezenţă şi o ascultare de calitate, din curiozitate autentică şi din dorinţa reală de a găsi un răspuns. Ei bine, aici e o mare provocare deoarece oamenii şi-au pierdut răbdarea şi capacitatea de concentrare şi din multele discuţii pe care le am cu lideri şi manageri, acesta pare a fi primul obstacol de care se lovesc.

Având mintea ocupată cu paradigma „să te învăţ eu cum stau lucrurile, am ani de experienţă şi de aia am ajuns aici“, o mare parte a liderilor uită care le este menirea şi dezvoltă o miopie teribilă provenită din hrănirea propriului orgoliu. O vedem şi în companii şi este atât de vizibil la nivel de societate, de societăţi la nivel global, încât frizează,uneori, limita absurdului.

Mediul de afaceri are nevoie de schimbări de mentalitate care să menţină România pe harta competitivităţii şi a valorilor europene. A ne pune întrebări nu mai este un lux. Este una dintre datoriile de esenţă a liderilor, la orice nivel, în mediul de afaceri care creează plus valoare, educă şi generează progres.

Întrebările sunt atât de valoroase încât pot provoca schimbări în cascadă. România are nevoie de schimbări profunde, deci de întrebări profunde.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite