Am avut multe ocazii să discut cu astfel de oameni care îşi puneau informaţiile în CV pe sărite. Vreo doi sau trei au fost în închisoare o vreme şi, desigur, au sărit perioada respectivă sau au trecut-o, generic, la „proiecte personale“. Alţii au avut joburi cu scandal în diverse firme şi e de înţeles că vrei să ţii atenţia cititorului cât mai departe de perioada aceea.

Însă am întâlnit destui care nu au fost nici în închisoare, nici scandal nu au avut, ci, foarte senini, mi-au spus că nu au considerat joburile, studiile sau informaţiile acelea relevante pentru experienţa şi profilul lor.

Şi nu te-ai gândit că poate cel care citeşte se gândeşte că ai fost la o firmă de la care ai plecat cu scandal? Nu, nu se gândise! Sau ca ai fost în închisoare? Nu, nu se gândise! Dar te-ai gândit cum fac eu evaluarea unui CV, a unui profil, pe baza căror informaţii de acolo? Nu, nu se gândise! Nu te-ai gândit că un recrutor sau un angajator care primeşte un astfel de CV s-ar putea simţi jignit? Nu, nu se gândise! Nu te-ai gândit că primul gând al cuiva când vede astfel de omisiuni – şi nu al doilea sau al treilea gând, ci chiar primul – este că ai ceva de ascuns? Nu, nu se gândise! Şi că dacă ai mai multe CV-uri similare pentru o recrutare, să zicem, dar asupra câtorva dintre ele planează nişte îndoieli, nu te-ai gândit că pe acelea le laşi întotdeauna la coadă? Nu, nu se gândise! Ştiai că România e ţara din Europa cu cel mai mic nivel de încredere între oameni, şi că orice prim contact porneşte de la un nivel de neîncredere de 90% între interlocutori? Şi că tu, în loc să încerci prin tot ce îţi stă la îndemână să reduci această neîncredere, faci exact pe dos, o întăreşti şi mai mult? Nu, nu ştia, desigur…

Şi aşa începi să iţi pui întrebarea dacă nu cumva multe lucruri pe care orice manager, chiar şi începător, ar trebui să le ştie despre ce înseamnă relaţiile cu ceilalţi şi despre societatea în care trăim, îi sunt încă un mister omului cu CV-ul în cauză…

Aproape întotdeauna discuţiile cu un astfel de candidat duc către o confruntare sau chiar către un conflict. Şi, invariabil, concluzia principală, printre mai multe altele, este că am depistat un nivel de frustrare pe care angajatorul care m-a pus să-i fac recrutarea nu-l vrea în compania lui, sub nicio formă. Şi asta s-a confirmat de fiecare dată, cu precizie aproape matematică.

Aşadar, când mai omiteţi informaţii esenţiale din CV, amintiţi-vă în ce ţară trăim şi gândiţi-vă ce concluzii ar putea trage din asta cel care îl citeşte. Dacă, totuşi, concluziile respective vă sunt mai favorabile decât cele pe care le-ar trage când ar citi informaţiile complete, atunci omiteţi-le…