Un avantaj şi patru dezavantaje ale competiţiei din PNL
0
Niciodată din 1990 încoace o competiţie internă de partid n-a durat atât de mult precum cea în care este angajat PNL. Publicitatea făcută competiţiei aduce un avantaj, şi anume tocmai expunerea zilnică în faţa tuturor, dar şi numeroase dezavantaje. Iată care ar fi cele patru cu adevărat importante.
Cred că primul dezavantaj e dezvăluirea unor culise deloc onorabile, dar care sunt monedă curentă în viaţa oricărui partid. Intră în această categorie trădările – numeroase, desigur –, ori gesturile lipsite de eleganţă: un penelist a schimbat yala, ca să nu mai intre-n sediu colegii care pierduseră cursa din judeţ, altul a transmis presei mizerii despre ceilalţi competitori, un al treilea l-a fotografiat pe liderul în funcţie abandonat pe primul rând al unei săli care-l aplauda în picioare pe adversarul său.
Al doilea dezavantaj decurge dintr-o comparaţie. Campania în vederea scrutinelor local sau legislativ durează o lună. Cea din PNL a fost proiectată să dureze patru. Publicul este, de aceea, perfect îndreptăţit să se întrebe de ce acordă peneliştii mai mult timp şi alocă ei mai multe resurse pentru a-şi convinge colegii decât alegătorii. Un răspuns este cu atât mai greu de dat cu cât PNL e principalul partid al coaliţiei majoritare, iar cele patru luni de competiţie internă riscă să afecteze calitatea guvernării.
Al treilea dezavantaj al unei campanii foarte lungi este calitatea „dezbaterii”. Am pus termenul între ghilimele fiindcă, în cvasi-totalitatea lor, mesajele peneliştilor preluate de presă sunt mai curând încurajări şi slogane decât direcţii de acţiune. Oricât ai fi de atent şi de îngăduitor cu competitorii, ar fi greu să spui – la mijlocul acestei campanii – ce anume politici vrea Orban şi nu vrea Cîţu, ce-i apropie pe cei doi şi ce-i desparte în chestiuni precum vaccinarea ori educaţia universitară, apărarea ori politica externă. Cursa pare prea lungă pentru cei doi: ei par să nu aibă suflu. Tot ce ne spun Orban şi Cîţu e că-i musai să câştige.
În fine, nu e de neglijat faptul că prezenta competiţie aduce un risc politic semnificativ. Într-adevăr, una dintre puţinele „teze” avansate în interiorul PNL în ultimele săptămâni a fost aceea că e firesc ca premierul să fie şef de partid. De fapt, în democraţii e pe dos: devine prim-ministru şeful de partid care câştigă cursa electorală sau, la limită, care e în stare să negocieze un guvern, fie el şi minoritar. Aşa cum se ştie, PNL a ieşit pe locul doi în alegeri, iar majoritatea n-a fost fabricată la urne, ci de către preşedinte. Acesta ar vrea să acopere lipsa de legitimitate democratică a premierului printr-un vot de partid. E o improvizaţie, care ar putea fi plătită de penelişti mai scump decât dacă ei n-ar maimuţări regulile de bază ale jocului politic.
Se încarcă comentariile...
