Surse: USR îi propune lui Ciucă să renunţe la mandat. Susţinerea unui Guvern PNL, condiţionată de intrarea la guvernare a formaţiunii lui Cioloş

Surse: USR îi propune lui Ciucă să renunţe la mandat. Susţinerea unui Guvern PNL, condiţionată de intrarea la guvernare a formaţiunii lui Cioloş

Nicolae Ciucă, premierul desemnat FOTO Mediafax Foto / Andreea Alexandru

Dacian Cioloş i-a propus lui Nicolae Ciucă, la ultima discuţie, să-şi depună actualul mandat, pentru a putea fi începe „negocieri serioase” pentru un Guvern al Coaliţiei, susţin surse din USR pentru „Adevărul”. Ulterior, USR ar fi de acord cu susţinerea lui Ciucă, dacă partidele ajung la un consens. Conducerea PNL nu vrea să ia în calcul pentru moment cooptarea la guvernare a USR, precizează surse liberale.

Ştiri pe aceeaşi temă

Negocierile între Nicolae Ciucă şi USR nu par să avanseze deloc. La ultima discuţie cu Dacian Cioloş, liderul USR i-a cerut lui Ciucă să-şi depună actualul mandat, pentru a da timp unor negocieri între USR şi PNL. Surse din USR susţin că partidul vrea punerea la punct a unui program de guvernare, precum şi un plan de reforme, apoi stabilirea ministerelor, iar doar apoi să fie din nou declanşată procedura de consultări de Klaus Iohannis. 

Potrivit informaţiilor „Adevărul”, conducerea PNL nu este de acord cu pretenţiile pe care le au cei din USR. Florin Cîţu este cel mai mare opozant al unui scenariu în care USR ar reveni la guvernare. Una din marile probleme este că USR vrea să-şi menţină aceleaşi portofolii, dar şi garnitura de miniştri, acolo unde ar fi inclusiv Stelian Ion la Justiţie.

Liberalii nu s-au reunit până în prezent într-o şedinţă de Birou Politic Naţional pentru dezbate toate variantele privind continuarea guvernării, cu toate liderii din teritoriu aşteaptă să fie chemaţi să-şi spună opinia.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările