În momentul de faţă, clinicile private pot accesa bani din programele naţionale de sănătate doar dacă statul nu mai face faţă solicitărilor – lucru care se întâmplă deja în domeniul dializei sau al cancerului. Proiectul de ordonanţă al ministrului Costache elimină această condiţie şi lasă liber accesul clinicilor private la derularea acestor programe.

De aici şi până la sperietoarea maximă – „Ni se privatizează Sănătatea,  bogaţii vor fi privilegiaţi, săracii vor plăti mai mult sau vor muri” – n-a mai rămas decât un pas care, evident, a fost parcurs imediat, cu mare frenezie. Însă...

Dacă iei povestea asta, o cureţi de ţâfne ideologice, de metafore sfâşietoare şi de epitete lăcrămoase, apoi o desfaci în factori primi, s-ar putea să ajungi la concluzia că lucrurile stau, de fapt, taman invers. Zicem aşa:

Avem un om sărac şi un om bogat care suferă de exact aceeaşi boală, care cere acelaşi tratament şi pentru care Casa de Asigurări de Sănătate decontează aceeaşi sumă. Şi avem cele două situaţii:

A. Aşa cum e legea acum, bogatul şi săracul merg amândoi şi se tratează numai la un spital de stat, iar CNAS decontează pentru amândoi atât tratamentul şi medicaţia, cât şi costurile auxiliare (cazarea şi masa). Dacă bogatului nu-i place, nu are decât să se ducă la un spital privat şi să plătească, integral, totul (deşi contribuie şi el la CNAS: e corect?).

B. Pe viitoarea lege, săracul merge să se trateze la spitalul de stat, iar bogatul merge (pentru că legea îi dă voie) să se trateze la o clinică privată. CNAS decontează pentru sărac tratamentul, medicaţia şi costurile auxiliare, iar pentru bogat decontează doar tratamentul şi medicaţia (în aceeaşi sumă ca şi pentru sărac), pentru că masa şi cazarea şi le suportă bogatul din propriul buzunar. Eventual, dacă clinica privată (ahtiată după profit, nu?) găseşte că banii primiţi de la CNAS sunt prea puţini, pune un tarif mai mare, iar diferenţa o suportă, dacă vrea, tot cel bogat.

Sigur, ce-am scris mai sus e mult simplificat, simplist chiar, multe lucruri de fineţe n-au intrat aici în discuţie - dar mecanismul, în mare, cam ăsta e.  Ce nu înţeleg eu de la toţi panicaţii ăştia: care anume este momentul acela în care bogatul ia bani de la gura săracului, ca să se însănătoşească el şi săracul să moară? Ce bani şi când pierde săracul în beneficiul bogatului? La aceste întrebări n-a răspuns nimeni concret, am primit doar lozinci.

Se poate observa că, în varianta A, CNAS plăteşte aceeaşi sumă pentru amândoi, iar în varianta B, CNAS economiseşte costurile auxiliare ale celui bogat. În plus, plecarea „bogaţilor” înspre clinicile private ar descongestiona spitalele de stat, iar „săracului” i-ar putea veni rândul mai repede la tratament. Dar cine să mai ia seamă la aceste amănunte când ţara e în pericol şi trebuie salvată?

O hienă ca Victor Ponta nu putea rata momentul: ameninţă Guvernul cu moţiune de cenzură din cauza acestui „proiect ucigaş pentru cea mai mare parte dintre români, cei fără bani, cei lasati in urma, cei ignoraţi şi batjocoriţi”. Dacă s-ar uita puţin în spate, hiena ar putea vedea în urma sa un şarpe: Nicu Bănicioiu e cel care, în noaptea Colectiv, răcnea că privaţii nu au ce căuta în operaţiunile de salvare, că are statul tot ce-i trebuie. Ce-a ieşit, s-a văzut...

Nici PSD nu a rămas dator: „Privatizarea programelor de sănătate publică înseamnă că bugetul pentru tratamentele mai scumpe sau cele de urgenţă să se împartă şi cu spitalele private. Deci în mod evident vor rămâne mai puţini bani la spitale de stat”. De ce e evident, PSD nu mai spune. Dar când şeful Casei de Asigurări, numit de PSD, în complicitate cu firme private, făcea decontări fictive pentru servicii medicale la domiciliu, fraudând bugetul Casei cu peste 3 milioane de euro, aia ce fel de privatizare era? Din aia bună, nu?

E tentant şi facil, mai ales ca politician, să pui chestiunea în ecuaţia „bogaţi contra săraci”: îţi asiguri, fără prea mare efort, succesul de public. Dar mult mai adecvat e să pui problema în adevăraţii săi termeni: indiferent că se duc la spitale de stat sau private, banii CNAS să fie bine cheltuiţi şi bine urmăriţi.  Ecuaţia corectă e, aşadar, „oameni cinstiţi contra hoţi, corupţi şi ticăloşi” - că din ăştia din urmă nu duc lipsă nici spitalele de stat, nici clinicile private, nici Casa de Asigurări de Sănătate.

Nu ştiu cât de determinat e ministrul Victor Costache să facă reforma sistemului sanitar, dar maniera în care a promovat această ordonanţă, într-o chestiune atât de vulnerabilă la manipulări, e semnul că a găsit cea mai sigură cale de a şi-o sabota.