VIDEO Dragnea rămâne la şefia PSD: Ieri am asistat la o execuţie în masă. Statul paralel va fi zdrobit. Nu mă sperie nici Iohannis, nici Hellvig, nici Kovesi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liviu Dragnea a anunţat că nu-şi va da demisia din nicio funcţie. Mai mult, acesta a garantat că va „zdrobi statul paralel“ şi că nu îi este frică nici de Klaus Iohannis, nici de şeful SRI Eduard Hellvig. Pe de altă parte, Comitetul Executiv al PSD a dat publicităţii o declaraţie în care îşi afirmă susţinerea pentru Dragnea, pentru Guvernul Dăncilă, precum şi pentru „accelerarea procedurilor“ de adoptare a legilor justiţiei şi a codurilor penale.

UPDATE Liviu Dragnea, după şedinţa PSD: Despre proces şi sentinţa de ieri, în primul rând. Eu am fost târât în dosar pe baza a două declaraţii din partea a două doamne, inculpate în dosar. Una a spus că eu i-am spus să se angajeze, dar să nu meargă la serviciu, cealalta că mi-a zis că sunt 2 angajate care nu vin la serviciu şi eu le-am zis să le vină. Asta au spus la DNA (...) La confruntarea între mine şi una dintre doamne am spus că nu am făcut presiuni asupra niciunui angajat. 

Ieri am asistat la o execuţie în masă. Au trebuit să fie condamnaţi 9 oameni. Un judecător a rezistat. Am avut discuţii în Comitet cu cele două mandate pe masă, în mod simbolic. Fiecare coleg mi-a spus că mă susţine. Mi-au cerut în unanimitate să nu am o abordare personală a situaţiei. Mai important decât mine sunt câteva lucruri: stabilitatea ţării, stabilitatea guvernării, îndeplinării programului de guvernare, stabilitatea partidului. Riscul e uriaş, au spus ei, ca PSD să se restructureze. Au spus că nu putem să ducem la capăt lupta pe care am început-o: de normalizare a legilor Justiţiei şi a Codurilor penale şi de destructurare a sistemului ocult. 

Eu am spus că nu am nicio ezitare. Am spus că o să merg până la capăt. Acel miting i-a speriat foarte tare.  Unii de la televiziuni au ameninţat în direct chiar judecătorul care  a avut o opinie separată: să-şi bage minţile în cap judecătorul. 

   

Obiectivele mele sunt acelaşi: programul de guvernare pus în practică, iar statul paralel să fie zdrobit, iar el va zdrobit.  Îmi cer iertare miilor români care unii stau în puşcărie pe un articol necontituţional, unii sunt târâţi pe la DNA pe un articol sovietic.Îmi cer iertare că s-a lungit atât de mult elaborarea Codului Penal. Nu o să mai dureze. 

Rămân la conducerea PSD şi în conducerea majorităţii parlamentare cu Călin Popescu Tăriceanu. Nu va trece moţiunea de cenzură. Am decis să fim mult mai fermi. Nu mă sperie nici Iohannis, nici Hellvig, nici Pahonţo, nici Ponta. 

UPDATE Declaraţia adoptată de Comitetul Executiv în urma şedinţei vorbeşte nu doar de susţinerea pentru Liviu Dragnea, dar şi de accelerarea procedurilor în ceea ce priveşte modificarea legilor Justiţiei şi a legislaţiei penale. 

„Comitetul Executiv Naţional al Partidului Social Democrat, DECIDE:

1) Susţinerea a preşedintelui PSD Liviu Dragnea în toate funcţiile politice deţinute de acesta la conducerea partidului şi la conducerea Camerei Deputaţilor din Parlamentul României.

2) Susţinerea Guvernului condus de primul ministru Viorica Dăncilă, pentru continuarea şi accelerarea realizării măsurilor prevăzute în programul de guvernare.

3) Realizarea tuturor demersurilor legale şi constituţionale pentru finalizarea şi accelerarea procedurilor privind adoptarea modificărilor la legile justiţiei şi a codurilor penale, pentru punerea acestora în acord cu deciziile Curţii Constituţionale, a Curţii Europene Drepturilor Omului, a directivelor europene şi în conformitate cu standardele în această materie ale Comisie de la Veneţia

4) Utilizarea cu fermitate a tuturor mecanismelor şi procedurilor legale şi parlamentare pentru denunţarea abuzurilor din Justiţie, realizate în baza unor protocoale secrete ilegale.

5) Utilizarea cu determinare a tuturor căilor legale pentru consolidarea autorităţii Curţii Constituţionale, astfel încât deciziile definitive şi obligatorii ale acestei instanţe supreme să fie respectate şi puse în executare de către toate autorităţile statului român“

UPDATE Majoritatea liderilor PSD au plecat din biroul lui Liviu Dragnea folosind ieşirea din spate, unde jurnaliştii nu au acces.

UPDATE Toţi cei prezenţi la şedinţa din biroul lui Liviu Dragnea i-au cerut acestuia să nu renunţe la şefia PSD sau la cea de la Camera Deputaţilor. „Mergem înainte“ a fost precizarea făcută de Dragnea după ce mai mulţi lideri au luat cuvântul şi nu a fost nicio voce critică, potrivit unor surse politice. Mai mult, social-democraţii au vorbit şi de o posibilă ordonanţă de urgenţă în ceea ce priveşte modificarea Codului Penal, potrivit aceloraşi surse. 

UPDATE În biroul lui Liviu Dragnea de la Camera Deputaţilor sunt majoritatea liderilor din conducerea PSD, de la vicepreşedinţi la preşedinţi de organizaţii judeţene şi din Bucureşti, potrivit unor surse politice. Aşadar, reuniunea nu a mai avut la sala de grup a deputaţilor PSD, ci în sala mult mai mică a preşedintelui Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea.  

UPDATE Liviu Dragnea şi câţiva lideri ai PSD au discutat cu Gabriel Vlase pe care ar fi încearcat să-l convingă să renunţe la şefia SIE oferită de preşedintele Klaus Iohannis, potrivit HotNews. La discuţii au participat  şi Darius Vâlcov, Marian Neacşu, Mircea Duşa şi Adrian Ţuţuianu, precizează sursa citată. O informaţie similară a apărut şi pe G4Media

UPDATE Şedinţa informală din biroul lui Liviu Dragnea nu s-a terminat nici acum, cu toate că a trecut aproape o  oră de când trebuia să înceapă şedinţa conducerii PSD. Intrarea din spatele biroului de presă e păzită, jurnaliştii neavând acces şi aici.

UPDATE Un protestatar a venit în faţa sălii unde se ţine şedinţa PSD. Acesta are un tricou cu inscripţia „Fără penali în funcţii publice“. Chestionat de jurnalişti, acesta nu a vrut să spună dacă e membru USR, precizând doar că „a intrat legal“. 

Un angajat al Parlamentului a venit şi i-a cerut să părăsească instituţia din moment ce azi nu este activitate parlamentară. 

image

UPDATE Mai mulţi lideri din teritoriu s-au întâlnit în biroul lui Liviu Dragnea pentru o discuţie înainte de Comitetul Executiv. Printre ei sunt Mihai Fifor, Şerban Valeca şi Paul Stănescu. 

Rovana Plumb, ministrul Fondurilor Europene, a precizat înainte de CEx: „Cuvintele de ordine sunt: solidaritate, unitate. Avem, 2 angajamente: faţă de cei care ne-au transferat încrederea lor, pentru a guverna România. Al doilea, de a pune capăt şirul abuzurilor. Ţara în care prezumţia de nevonovăţie va fi suspendată e ţara care va pierde. Dragnea va acţiona în interesul ţării. Nu cred că există această temă a renunţării la funcţiile pe care le are.  Nu credeam că după 28 ani de la Revoluţie să trăim momente în care ura să fie atât de vizibilă. Respect democraţia, dreptul la protest, dar nu cred că pot exista atitudini de cântec, de dans, faţă de necazul unui om“ 

UPDATE Surse politice din PSD au declarat pentru „Adevărul“ că cel mai probabil în şedinţa se va da un vot pentru rămânerea lui Dragnea în fruntea PSD şi a Camerei Deputaţilor, dar şi pentru continuarea programului de guvernare. Aceleaşi surse au precizat că majoritatea vicepreşedinţilor ar vota în favoarea lui Dragnea, fiind posibilă chiar un vot în unanimitate. 

De asemenea, Liviu Dragnea nu ar urma să demisioneze de la şefia Camerei Deputaţilor, deşi vineri dimineaţă voci din partid luau în calcul o asemenea posibilitate. 

UPDATE Un document al PSD, Codul de Conduită şi Etică, are printre prevederile sale că persoanele condamnate, nu neapărat definitv, pierd sprijinul partidului pentru funcţii politice sau administrative. 

„Persoanele care se află într-una din situaţiile de mai jos, nu vor beneficia de susţinerea politică a PSD, pentru ocuparea, în condiţiile legii, a unor funcţii politice sau administrative alese sau numite dacă:

1. a) s-a început împotriva sa urmărirea penală; a fost trimis în judecată; s-a pronunţat împotriva sa o hotărâre judecătorească de condamnare pentru fapte de corupţie, evaziune fiscală sau fapte comise cu violenţă;

b) se află în stare de arest preventiv, arest la domiciliu, control judiciar pentru orice tip de infracţiune”, se arată în document.


Principalii lideri ai PSD s-au mobilizat pentru a da mesaje de susţine faţă de Liviu Dragnea, preşedinte al formaţiunii care joi a fost condamnat de Curtea Supremă la trei ani şi şase luni cu executare pentru instigare la abuz în serviciu. Liderul PSD, care până acum nu a dat nicio reacţie, poate face apel. 

În uma condamnării, PSD a decis convocarea de urgenţă a unui Comitet Executiv, de la ora 16.00, în care liderii formaţiunii să decidă ce este de făcut după ce preşedintele partidului a primit această primă condamnare în al doilea său dosar. 

„Decizia instanţei de judecată în cazul preşedintelui PSD ne arată că modul în care în România se aplică legea este încă sub influenţa arbitrariului. Liviu Dragnea a fost condamnat pentru o faptă prevăzută de un articol pentru care există deja o decizie a CCR că trebuie modificat pentru a fi în acord cu regulile Constituţiei“, a fost poziţia publică a premierului Viorica Dăncilă, după anunţul condamnării lui Dragnea. Alături de Dragnea s-au poziţionat şi alţi politicieni ai PSD, precum Lia Olguţa Vasilescu, Carmen Dan sau Mihai Fifor. 

Pe dealtă parte, PNL, USR, PMP şi Mişcarea România Împreună i-au cerut demisia lui Liviu Dragnea din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite