Guşă: De frica baronilor, Victor Ponta nu promovează în PSD scenariul Maior - premier

Guşă: De frica baronilor, Victor Ponta nu promovează în PSD scenariul Maior - premier

Cozmin Guşă, manager Realitatea TV

Consultantul politic Cozmin Guşă a susţinut, în emisiunea Jocuri de Putere, difuzată de Realitatea TV, că Victor Ponta nu susţine în partid varinta ca George Maior să devină premier, în cazul în care el va ajunge preşedinte, de frica baronilor.

"Există acest scenariu credibil conform căruia dacă un candidat al PSD, astăzi Victor Ponta, ar ajunge preşedinte, nominalizat ca premier ar fi George Maior. Însă este un scenariu pe care Ponta nu îl promovează în partid de frica baronilor. Pentru Ponta nu e convenabil să promoveze această idee pentru că baronii care îi susţin structura de partid, structura parlamentară, nu pot să fie comozi cu un George Maior premier. Baronii pot să fie comozi cu un viitor premier despre care se presupune că ar face ilegalităţi care să le aducă lor avantaje economice. Portret robot: Un Liviu Dragnea pentru ei este unt pe pâine. Din acest punct de vedere, Maior nu poate să fie un premier al PSD niciodată. Nu e credibil. Din punct de vedere politic, Maior nu poate fi votat de structura parlamentară a PSD care este în proporţie de 90% baronizată", susţine Cozmin Guşă.

George Maior a criticat, luni, într-o emisunea Adevărul Live, clasa politică românească pentru predispoziţia de a favoriza interesele de partid înaintea celor ale statului român. Cozmin Guşă spune că cel care ar fi vizat de această declaraţie este chiar Victor Ponta.

"Maior vorbea clar de politicieni obsedaţi de imagine, de partidul care pune propriile interese înaintea intereselor statului. În mod evident, Ponta ar fi cel care ar putea fi vizat de aceste lucruri. Este foarte complicat jocul de putere din România pentru că aceste partide politice sunt defecte. Ele pun premieri, preşedinţi, voturile vin pe şpagă. Un mesaj corect precum cel al lui Maior nu are cum să bucure structura de partid", a mai spus Guşă.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: