De la ferestrele acestei frumoase clădiri se vede chiar sediul guvernului, observă cu acuitate doamna. De acolo şi până la guvern se poate merge pe jos, sau chiar cu bicicleta, căci uite, parcă se mai văd nişte vagi urme de dungi galbene pe asfalt, le ştie de când primarul Capitalei le-a inaugurat tăind o panglică tricoloră.

Cum doamna Rovana nu-şi trădează fişa postului, de ministru al Mediului şi Schimbărilor Climatice, nici măcar atunci când face plimbări la Şosea, începe să socotească febril cam câtă motorină ar putea economisi dacă n-ar mai fi nevoită să vină la guvern cu maşina tocmai de lângă Casa Poporului, unde e acum ministerul.

Ideea prinde aripi şi vede cu puterea minţii, parcă aievea, cât dioxid de carbon n-ar mai arunca în atmosferă, câţi nitraţi, nitriţi, fosfaţi, bicarbonaţi sau alte noxe n-ar mai inunda cerul Capitalei şi n-ar mai urca hăt!, până sus, în stratul de ozon, câte grade Celsius (sau Kelvin, după caz) ar sustrage astfel din aerul Bucureştiului în zilele toride de vară. Cifrele i se aştern în faţă şi le notează cu atenţie pe un şerveţel. „Poate am nevoie de ele la fundamentarea hotărârii de guvern”.

Bun, acum ce facem cu Ţăranul ăsta Român? Îl scoatem de aici, asta e clar, dar unde-l ducem? Alături ce e? Muzeul Antipa, îi răspunde politicos SPP-istul. Tot muzeu, da? Da. Păi le comasăm şi băgăm Ţăranul acolo. Încape? Nu ştiu, îi răspunde politicos SPP-istul, dar parcă nu prea merge Antipa cu Ţăranul. Zici? Dar mai încolo, pe la Casa Scânteii, nu era şi acolo un muzeu? Ba da, Muzeul Satului, răspunde politicos SPP-istul. Cum, Muzeul Satului? Al Satului? Extraordinar! Păi ce se potriveşte mai bine cu Ţăranul Român decât Satul? Nimic de pe lumea asta, exclamă surescitată doamna Rovana. Mutăm Ţăranul la Sat, că acolo îi e locul.

Gata, am cazat Ţăranul, hai să vedem cum facem cu clădirile. Astea ale cui sunt? Ale Ministerului Culturii, răspunde politicos SPP-istul. Toate trei, şi Antipa, şi Ţăranul, şi Satul? Da. Adică la Daniel? Păi ne înţelegem de minune, pare om serios şi cu dragoste de cultură. Deci iau de la Cultură clădirea unde a stat Ţăranul şi o trec la Mediu. Dar îmi trebuie totuşi un motiv cât de cât temeinic, ca să nu-mi sară în cap colegii mei, intelectualii...  Doamna Rovana gândeşte, gândeşte, gândeşte... Iată, nu e deloc uşor să fii ministru.

Antipa cu ce se ocupă? Cu fosilele, răspunde politicos SPP-istul. Serios? Păi atunci e simplu, exclamă doamna Rovana, sedusă de una din acele idei geniale care te lovesc în viaţă doar o dată, maxim două. Este binecunoscut că combustibilii fosili sunt principalii responsabili pentru poluarea planetei şi pentru încălzirea globală, perorează doamna, sub ochii unui SPP-ist mut de uimire faţă de atâta competenţă şi profesionalism. Deci e de la sine înţeles că fosilii şi fosilele astea nu pot funcţiona decât sub autoritatea Ministerului Mediului, mă şi mir cum de nu s-a gândit nimeni la asta până acum.

Gata, gata, am rezolvat - aplaudă veselă doamna Rovana -  recaliptulăm: scoatem Ţăranul şi-l mutăm la Sat, luăm clădirea Ţăranului şi o comasăm cu Antipa, trecem Antipa de la Cultură la Mediu, luăm câteva fosile de la Antipa şi le punem în clădirea Ţăranului, pentru continuitate instituţională, iar în restul clădirii ne instalăm noi, Ministerul. Nu e minunat? De data asta, SPP-istul, politicos, nu mai răspunse.

Ceea ce doamna Rovana încă nu ştia atunci era că Daniel avea să plece de la Cultură, iar succesorul său, Gigel Sorinel, s-ar putea să aibă alte concepţii despre relaţia ţăranului român cu încălzirea globală.