Democraţia şchioapă, victoria penalilor şi consecinţele alegerilor locale

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Votul într-un singur tur, blatul şi noncombatul contracandidaţilor le-au adus victoria. Într-o democraţie şchioapă, alegerile într-un singur tur sunt mincinoase. Nereprezentative. Altfel arăta harta politică a alegerilor dacă se vota în două tururi de scrutin. Alta era prezenţa la vot a românilor la turul doi.  Nu mai aveam tot Bucureştiul şi treisferturi din ţară roşie.

Motto: „Uneori, oamenii nu vor să audă adevărul deoarece nu vor să le fie distruse iluziile.” — Friedrich Nietzsche

Victoria zdrobitoare a  stângii politice şi a penalilor, la recentele alegeri locale, este de fapt, o reîntoarcere în timp a  României, cu 20 de ani în urmă, ca în vremea lui Ion Iliescu şi a începutului de tranziţie spre democraţie. Ca şi atunci, treisferturi din harta ţării este roşie. Neaşteptat de roşie chiar şi pentru liderii partidelor de stânga, dar şi pentru penalii care se aşteptau să fie readuşi în fruntea bugetelor locale.

Diferenţa este că atunci se ieşea masiv la vot în timp ce pe 5 iunie 2016, s-a înregistrat cel mai mic număr de votanţi de la Revoluţie până în prezent. Diferenţa este că în urmă cu peste două decenii, Primăria Capitalei era apanajul partidelor de dreapta. Acum şi Capitala europeană a ţării noastre este complet roşie, cu tot cu consiliile locale! Diferenţa dintre atunci şi acum este că PSD-ul şi acoliţii săi au obţinut o victorie extrem de facilă, favorizată în primul rând, de blatul şi noncombatul, la vedere, al aşa ziselor partide de dreapta, în principal PNL. Aşa zis partid de dreapta, care după ce s-a înroşit în trecut cu fraţii pesedişti de gât, sub umbrela USL-ului, au adoptat apoi, tot împreună, votul într-un singur tur.

Realitatea este că votul într-un singur tur, nereprezentativ într-o democraţie  românească, şchioapă şi originală, este motorul câştigării alegerilor de către penalii pesedişti. Mai mult, ca niciodată câştigătorii au realizat o victorie masivă, copleşitoare, comparativ cu alte alegeri anterioare, fără să facă mari eforturi: fără megacampanii, fără zecile de autobuze şi maşini care mobilizau alegătorii de stânga, fără mari figuri politice şi personalităţi plimbate ca pe sfintele moaşte, fără imense sume de bani cheltuiţi în campanie, fără obişnuitele pomeni electorale, mite sau favoritisme la vedere. Este adevărat nici legea nu le-a mai permis, dar nici nu au avut nevoie de aşa ceva. N-au avut nevoie nici de atacuri dure la persoană.

Votul într-un singur tur, blatul şi noncombatul contracandidaţilor le-au adus victoria copleşitoare. Într-o democraţie şchioapă, alegerile într-un singur tur sunt mincinoase. Nereprezentative. Altfel arăta harta politică a rezultatelor alegerilor dacă se vota în două tururi de scrutin. Alta era prezenţa la vot a românilor la turul doi. Altă importanţă aveau câştigătorii alegerilor votaţi de peste 50% din alegătorii prezenţi la urne. Nu mai aveam tot Bucureştiul şi treisferturi din ţară roşie. Probabil, că stânga ar fi câştigat doar jumătate de ţară şi de Capitală. Jumătatea cealaltă revenea altor partide decât PSD-ul. Ar fi fost un echilibru necesar şi binevenit la nivel naţional.

Aşa, după alegerile într-un singur tur, majoritatea românilor care nu rezonează cu stânga, cu aleşii şi realeşii penali, care nu se simt reprezentaţi în nici un fel de rezultatul alegerilor, şi-au manifestat din plin: frustrarea, revolta, amărăciunea. S-au căutat şi găsit la supărare, tot felul de vinovaţi şi vinovăţii: preşedintele Iohannis, PNL-ul, candidaţii dreptei fărâmiţate, neunite, care au avut interese distincte, individuale şi de grup, neimplicarea, noncombatul, blatul, absenteismul şi câte şi mai câte.

Mai mult, politiceni cunoscuţi, analişti, psihologi, deontologi, părerologi au declarat că rezultatul acestor alegeri este consecinţa: luptei anticorupţie, eşecului DNA, spectacolului cătuşelor, mediatizării excesive a cercetării, reţinerii, arestării, judecării şi condamnării politicienilor acuzaţi de corupţie. Câştigarea alegerilor de către mulţi penali s-a pus pe seama toleranţei corupţiei din partea românilor, dar şi pe seama distorsionării şi inversării valorilor morale.

Puţini însă,au avut luciditatea şi curajul să indice cauza principală-alegerile într-un singur tur de scrutin.

Pe de altă parte, în ciuda apariţiei, în ultimul timp, a sumedenie de partiduleţe şi oranizaţii civice mici, românii nu au avut pe cine să aleagă. Faptul că li s-a permis penalilor să candideze, coroborat cu legiferarea votului într-un singur tur, i-a scârbit şi îndepărtat pe majoritatea alegătorilor de la urne.

Mulţi cetăţeni, prea mulţi chiar, au avut dilema cetăţeanului turmentat: ”Io cu cine votez?” Oferta electorală din piaţă ne-a aratat că nu prea au avut cu cine să voteze. Ca la fiecare alegeri, de altfel. Primenirea clasei politice este la ani lumină de societatea românească. Nu se poate face cu 2/3 persoane la o bere sau o cafea şi cu 3/4 ”iepuri”, la vedere, ai candidaţilor şmecheri, cu potenţă. Într-o campanie electorală începută de mulţi încă de anul trecut, fără mici şi bere, fără vizibile mite electorale, din ce am văzut şi auzit, au fost multe subiecte tabu, subiecte controversate şi de restul bomboane….promisiuni şi ”rezolvări” gârlă. Ca în campanie. Aşa a devenit România roşie pe harta politică naţională.

Vorba unui frate român din Basarabia, care ne-a transmis următorul mesaj pe o reţea socială: „Bucureştiului şi bucureştenilor: Bun venit în marea familie comunistă! Uraa! Un sfat: înfrăţiţi-vă cu Voronin şi cu oraşul Bălţi! Sau, mai bine, cu Moscova!”

Cât despre consecinţele acestui vot într-un singur tur, nereprezentativ, care ne întoarce cu decenii în timp, cred că vom avea extrem de rapid o sumedenie de probleme şi dileme. Ce se va întâmpla, de exemplu, cu aleşii penali: cum vor intra în posesia dreptului de a-şi exercita mandatul-cazul primarului de la Baia Mare, care deşi aflat în puşcărie a fost reales-va conduce oraşul din închisoare? Cine va conduce localităţile unde au fost aleşi candidaţi cercetaţi sau judecaţi penal dacă aceştia vor fi condamnaţi definitiv de instanţă pe durata mandatului în funcţie?

Cum vor înţelege politicienii din marele PNL că este imperios să se reformeze din temelii după acest dezastru electoral, în timp ce actualii lideri clamează cea mai mare victorie la locale din 1990 încoace?!!! O victorie parşivă, mincinoasă total. Sau politicienii din alte partide, care în loc să analizeze cauzele reale ale acestui vot într-un singur tur, se fac că nu le văd şi le pun pe seama luptei anticorupţie a DNA şi a spectacolului mediatizat al cătuşelor, cum crede fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, actual preşedinte de nou partid, PMP, aşa zis reformator?

Ce fel de scenă politică vom avea la alegerile parlamentare cu partide de genul USB al lui Nicuşor Dan, care s-a clasat pe locul doi la Capitală şi, încurajaţi de această victorie de etapă, se transformă în Uniunea Salvaţi România, dar care nu are politicieni adevăraţi printre membri, ci mai degrabă tehnocraţi?

Ce ofertă electorală, ce candidaţi vor avea de ales românii pentru noul Legislativ, care să le ia locul actualilor penali din Parlament?

O întrebare majoră cred că se pune în acest context: Va influenţa rezultatul acestor alegeri într-un singur tur lupta anticorupţie şi, dacă da, cum o va face, în bine sau în rău? Deocamdată, prin alegerea penalilor, se pare că lupta anticorupţie a primit un şut în fund, dar, cu toate acestea merge mai departe.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite